Maladețul. Și teoriile excepționaliste

Maladeț Vitalie Cojocari! Ai reușit să explici folosind excepționalismul de ce este acceptabil pentru locuitorii Republicii Moldova să folosească termeni rusești și absolut inacceptabil pentru locuitorii României să folosească aceiași termeni rusești. Încă o dată: maladeț Vitalie!

Dar rămân niște nelămuriri. De exemplu: e clar că Paulei Seling nu i se primește să folosească „maladeț” - e din România și chiar dacă se găsește la Chișinău temporar nu poate folosi cuvântul. Dar cineva din România care stă mai multă vreme la Chișinău după cât timp își câștigă dreptul să folosească „maladeț”? Un an? Cinci ani? Zece ani? Douăzeci și cinci de ani? Este nevoie de o clarificare aici. Trebuie să spun că nu mi s-ar părea corect ca un cetățean român stabilit la Chișinău să fie lipsit de dreptul ăsta pe toată durata vieții, chestia asta ar fi discriminatorie.

Să presupunem că persoana născută în România și stabilită în Republica Moldova se căsătorește acolo - conform teoriei excepționaliste a lui Vitalie Cojocari partenera/ partenerul ar putea folosi „maladeț” oricând ar dori. Dar să presupunem că ar rezulta și copii în urma căsătoriei - acești copii ar avea dreptul să folosească „maladeț”? Este important punctul acesta, pentru că așa putem stabili dacă „maladeț” este permisibil pe cale teritorială sau pe cale genetică.

Respectiv: un cuplu format din două persoane născute în România se stabilește la Chișinău. Conform teoriei excepționaliste a lui Vitalie Cojocari clar le este interzis accesul la „maladeț”. Dar dacă cuplul acesta are un copil născut la Chișinău, respectivul copil ar avea sau nu acces la „maladeț”? Din punct de vedere teritorial se pare că da, din punct de vedere genetic mai degrabă nu.

Apoi avem întrebarea: după câte generații se pierde dreptul de acces la „maladeț”? De exemplu eu am o străbunică perfect îndrituită teritorial și genetic să utilizeze „maladeț”, eu fiind a patra generație mai beneficiez de acest drept? Aici ne-am putea orienta după redobândirea cetățeniei române, unde poți redobândi cetățenia română dacă ai avut un străbunic cetățean român. Respectiv eu personal cu o străbunică cu acces nelimitat la „maladeț” pot pretinde la rândul meu acest acces, cel puțin așa văd eu situația.

Presupunând că și urmașii persoanelor cu acces nelimitat la „maladeț” își păstrează la rândul lor acest drept, care este autoritatea care certifică accesul la „maladeț” și în baza cărei proceduri? După al Doilea Război Mondial s-au refugiat în România cam 300.000 de persoane din Basarabia, toți perfect îndrituiți să folosească „maladețul” - deja vorbim de milioane de urmași ai lor în prezent care beneficiază de acest drept. Nu mi s-ar părea corect să năvălească toți peste Vitalie Cojocari acum și să-i ceară să le certifice dreptul de acces la „maladeț”, ar fi nevoie de ceva autoritate administrativă care să se ocupe de chestia asta, nu-i putem pune în cârcă bietului Vitalie toată munca asta. E frumoasă teoria excepționalistă a lui Vitalie, însă aplicarea ei practică prezintă dificultăți.

Și ăsta este doar începutul. Rămân o mulțime de nelămuriri. De exemplu: după câte generații se stinge dreptul de acces la „maladeț”? Un stră-străbunic cu acces la „maladeț” este suficient? Dar linii colaterale?

Apoi avem problema celor de la Chișinău stabiliți în România. Teoria excepționalistă a lui Vitalie reglementează situația doar în stânga Prutului, aici în dreapta Prutului încă nu avem o teorie privind accesul la „maladeț”, până acum a fost haotică treaba, oricine s-a putut folosi de „maladeț” fără să ne punem întrebarea dacă are sau nu dreptul ăsta. E clar că din punct de vedere genetic o persoană de la Chișinău stabilită la București este îndreptățită la „maladeț”, însă eu cred că ar trebui să ne stabilim niște reguli după modelul indicat de Vitalie. De exemplu eu cred că este indicată o perioadă de tranziție de 3-5 ani în care să se permită accesul la „maladeț” în București, după care persoana din Chișinău își ia angajamentul solemn să renunțe la acest acces la „maladeț”. Dar copii născuți la București din părinți originari din Chișinău? Lor li se aplică principiul teritorial sau cel genetic când vine vorba de „maladeț”? Cum ziceam, avem nevoie de lămuriri suplimentare de la Vitalie Cojocari.

Vor fi probleme mari cu „maladețul de contact”, adică „maladețul” transmis în cazul contactului direct cu persoane din stânga Prutului, ai un prieten de la Chișinău, bei cu el niște beri și pac! - te-ai procopsit cu un „maladeț de contact”, câteva zile la rând te trezești folosind „maladețul”. Să zicem că așa ceva ar fi acceptabil, nu văd daune enorme dacă din când în când auzi pe vreunul prin București folosind „maladeț”, omul își cere scuze, zice că a băut niște beri cu un prieten de la Chișinău și aia e, nu se face gaură în cer! Dar ce ne facem cu „maladețul de contact secundar”? Adică bucureșteanul care a luat „maladeț de contact” de la o persoană din Chișinău riscă să-l transmită altor bucureșteni, unii care de exemplu nu au avut niciodată de-a face cu o persoană de la Chișinău. Aici deja vorbim de o posibilă viralizare a „maladețului”, lucrurile chiar riscă să scape de sub control. Vă imaginați ce se poate întâmpla dacă ajunge „maladețul” la nord de Chichiș și secuilor le place? Cred că riscăm foarte mult.

Bine, putem ignora toate aiurelile astea și teoriile excepționaliste ale lui Vitalie și să ne vedem de viață.