Maia, Reunirea și cutia de rezonanță a Chișinăului


Maia, Reunirea și cutia de rezonanță a Chișinăului

Maia Sandu a declarat că ar vota în favoarea unirii cu România la un eventual referendum, în condițiile în care devine din ce în ce mai dificil pentru o țară precum Republica Moldova să-și mențină independența și suveranitatea. Declarația asta merită văzută într-un context mai larg.

În primul rând la Chișinău a devenit clar că perspectiva aderării la UE se amână pe termen nedeterminat. Cu câteva luni în urmă toată lumea știa că în 2028 Republica Moldova va deveni membră UE – brusc realitatea a tras frâna de mână. Republica Moldova rămâne cuplată cu Ucraina în procesul de aderare la UE, iar perspectiva reală de aderare a Ucrainei la UE este după încheierea războiului și în funcție de ce fel de echilibru geopolitic va fi stabilit prin tratatele ce vor fi semnate. Negocierile de aderare care ar fi trebuit să înceapă anul trecut au fost transformate în niște consultări tehnice care nu conțin nici un fel de angajament. Obiectivul aderării la UE a Republicii Moldova în 2028 nu mai este amintit de nimeni. Mai există o speranță subnutrită, o idee șuie conform căreia în urma alegerilor din Ungaria va fi schimbat guvernul Viktor Orban și se va debloca procesul de aderare al Ucrainei și Republicii Moldova. Nu aș pune foarte mulți bani pe pariul ăsta.

Apoi vin presiunile din partea Ucrainei – care de multă vreme dă semnale că ar putea și ar vrea să rezolve în forță problema transnistreană. Ultimul lucru pe care și-l dorește Chișinăul este o intervenție militară ucraineană în Transnistria, lucrurile o pot lua razna rău de tot. De aici și iritarea de la Chișinău atunci când se răspândesc în presa românească știri referitoare la Transnistria venite de la Kiev.

Nu am fost fan Maia Sandu niciodată, însă femeia are calități: este curajoasă și capabilă să genereze surprize. De exemplu cu declarația de mai sus a lăsat în off-side toată echipa de zgomote de la Chișinău. Acolo avem o cutie de rezonanță bine pusă la punct care a preluat parțial și spațiul mediatic de la București. Cum zicea maestrul Eftimie: când ești un slăbănog într-o școală de cartier plină de golani înveți foarte repede să fii simpatic. Maia Sandu are în România o imagine de „Cuza cu fustă”, cutia de rezonanță de la Chișinău i-a clădit cu grijă o imagine de lider competent în România – însă românii au înțeles altceva, ceea ce e vesel, conform efectului „unde dai și unde crapă”. Reacția din România a fost una entuziastă, românii își doresc și așteaptă unirea cu Basarabia. Zilele astea am fost mult la volan și la un moment dat am ajuns pe Digi FM la emisiunea lui Mîndruță unde marea majoritate a intervențiilor telefonice ale rumânilor erau în favoarea unirii cu Basarabia. Era cam nedumirit Mîndruță, a încercat el să-și educe ascultătorii, însă pe anumite chestiuni rumânii nu prea pot fi re-educați.

Surprinzătoare a fost reacția cutiei de rezonanță a Chișinăului – care după cum vă ziceam a fost lăsată în off-side de declarația Maiei Sandu. Zici că i-a înjurat cineva de mamă: supărare maximă! Cum nu e voie să se ia de Maia Sandu, au năvălit pe cei din România care au reacționat cu entuziasm la perspectiva unirii și s-au apucat să molfăie aiurelile obișnuite: că jurnaliștii români nu înțeleg ce se întâmplă în Republica Moldova, că avem de-a face din nou cu „mâna Moscovei”, că tra-la-la și tri-lu-lu. E frumos să-i vezi cum se developează singuri.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.