Bucureștii au niște constante în istoria lor: nod comercial, centru politic-administrativ, centru cultural, centru de inovație. Dimensiunea industrială cu o tradiție din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost anulată și nu va mai fi recuperată, nu-și dorește nimeni asta. De la turnul lui Mircea cel Bătrân și târgul din jurul bisericii Sfântul Gheorghe cel Nou, Bucureștii s-au extins înglobând satele și moșiile din jur. Dezvoltarea orașului în acest moment este sufocată de comunele din județul Ilfov și orașul se mai ține pe calitatea artificială de centru politic-administrativ.
Bucureștii au nevoie să înglobeze județul Ilfov sub forma unei zone metropolitane și să oprească mecanismele prin care comunele din jur profită de oraș fără să dea aproape nimic înapoi. Cum nici unul din candidații la primăria generală nu au îndrăznit să se apropie măcar de aceste subiecte pe mine unul nu mă interesează aceste alegeri. Avem o rotație de cadre și nimeni nu îndrăznește să abordeze problemele esențiale. Cum ar fi să auzim ceva de genul: primăria din Otopeni va contribui financiar la construirea liniei de metrou către aeroport?
Fie că votați sau nu, câtă vreme Bucureștii nu se transformă în zonă metropolitană prin înglobarea Ilfovului vom avea în continuare același oraș sufocat din care se scurg banii fără nici un control și trusturile imobiliare fac profituri necontrolate. Nici nu mai contează cine administrează înghesuiala asta fără sens.