Infractorul Dan Voiculescu (omul antenat)

Nu pierde ocazia să se prezinte teolog - absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București -, fapt care îmi întărește percepția că nu laicul verro și cu atât mai puțin clericul gânditor, nu executant liturgic, contează. Oricum, Voiculeștii vor ocupa primele rânduri la sfințirea cea mare. Este și acesta un indicator al gradului de (auto)secularizare la care am ajuns. 

(Da, și Elena Udrea s-a înscris la un Master în Teologie, la Cluj, unde predau. Condamnarea la pușcărie a deturnat însă elanul cunoașterii mistice).

Nu mă uit la televizor de aproape patru decenii, mai precis: de când am dus ultima oară împreună cu mama, înainte de 1989, în pătură, televizorul la atelierul de reparații. Acolo, un meșter tipic în iepocă lua ce mai era bun în cutia noastră și o punea în cutiile altora, fapt care ducea la situația enervant-amuzantă că aveam, după ce îl aduceam acasă, un televizor hristic, dar pe dos. Murea după trei zile...

Evident, am avut (acces la) televizoare - cum am și acum, în camera de oaspeți -, atât în țară, cât și în străinătate, la birou, la facultate sau la biroul de la IICCMER. Când mă duc pentru prima dată într-o țară străină îi și dau câteva minute drumul. Vreau să aud "sunetul" societății respective. Apoi îl închid pentru tot restul sejurului. În SUA nu aprind de ani de zile ecranul. Mă agresează și mă plictisește.

(Paranteză: nu am văzut sedii ale puterii obsedate de televizor precum în România. În toate, dar în toate birourile decidenților de la Guvern, Parlament sau Cotroceni, la Ministere etc. "curge" un program, chiar două, pe ecrane alăturate. Nici în Albania, Bulgaria sau nici la Chișinău nu am avut senzația stranie că, de fapt, cei care ne conduc măsoară impactul în timp real al deciziilor lor... suverane.)

Abstinent, știu foarte bine ce impact are televizorul în camerele, mințile și sufletele unora, cu nimic mai puțin păgubos decât jocurile pe calculator și rețelele de socializare. Cât privește știrile, da, pe acestea le iau clasic, citind diverse publicații autohtone și străine, digital sau print, și mai urmăresc fragmente video de la evenimente notabile gen încoronarea Regelui Carol III sau instalarea lui Leon XIV.

Așadar, cunosc fără să fiu consumator cât de mult rău a putut face și mai face în continuare seria de televiziuni românești fixate pe "senzațional", pe "dezvăluiri", pe "în curând", pe scurt: pe brechinusuri. În consecință știu că Dan Voiculescu, dincolo de implicarea lui toxică în politică, a făcut democrației post-1989 un imens și doar parțial reparabil deserviciu. Personajul este odios. 

Ani de zile m-am întrebat de ce, de pildă, Academia dădea un premiu împreună cu "Fundația DV", ca și cum nu ar avea bani. De ce nu coopera cu lumea de afaceri a adevăraților antreprenori, nu cu ante-nații*, pre-1989, cu cei care au furat startul liberalizării economice? La fel, insistența lui DV de a se prezenta "profesor" mă zgâria pe timpanul cunoașterii precum doctoratele Elenei Ceaușescu. 

Vicepremier, parlamentar, mare păpușar în suspendările lui Băsescu, acuzat de DNA, în procese îndelungate, condamnat, eliberat, acum aproape albit cu savonea de Marsilia - personajul a adunat cam toată spuma ticăloșiei. Dar pentru că simțea - de, corasonul! - că îi lipsește ceva pentru a fi perfect, a făcut și Teologia. Cu aroganța obișnuită la examene, cu staff-ul trimis înainte să verifice locul. Chiriarhal, nu alta.

Ei bine, acestuia îi ia un interviu cineva care face reclamă și câștigă deloc puțin la/pe seama unor autori "spirituali" derutant de diferiți: de la unii normali la cap și suflet la alții duși interesat cu pluta sau, specie vizibilă în campania aiurită, unii pur și simplu ticăloși, fără scrupule, purtând inclusiv uniforma clericală precum DV diploma care îl face "coleg" cu Sfinții Trei Ierarhi. 

Am tot spus-o, dar nu mă sfiesc să repet cu obstinație: dacă țara aceasta face din Dumnezeu tot ceea ce îi convine - alibi, cauză și explicație la un loc -, atunci din om nu mai rămâne mare lucru după ce îl scuturi de taxe și de ultimii bani pe medicamente și alimente proaste. Ajunși în acest punct, televiziunea își arată adevăratul "folos": o măsură paliativă pe ultima sută de metri. 

Limax!