România de azi (schimbarea de paradigmă)

România de azi se plasează printre primele 40 de economii ale lumii. Acest fapt îl datorăm infuziei de capital, autohton și străin, fondurilor europene, transferului direct din diaspora, productivității, trecerii treptate de la sistemul lohn la investițiile tehnologice, creativității insuficient susținute de institutele de cercetare, industriei digitale, eternei agriculturi însă modernizate etc.

Toate acestea au la bază, de regulă, un alt mod de a gândi, un alt model chiar de a pune ideea în faptă, de a trece de la planul de afaceri la implementare - avem, da, și o nouă sub-limbă română, un idiom managerial - și apoi, cu răbdare și consecvență, la profit. Iarăși, repet, toate acestea au la bază o complet altă forma mentis, aș spune post-comunistă, dacă nu capitalistă în întregime.

Această schimbare majoră a gândirii și acțiunii - care nu se reduce doar la speculă, la bula imobiliară sau la alte abuzuri posibile sub ochii un stat corupt - atrage după sine și alte sensibilități, valori și fidelități: față de societate, față de comunitatea de credință, față de cercul extins al familiei și prietenilor. Cu alte cuvinte, cu toată "reziliența" lui homo sovieticus, românul de azi se emancipează cu insistență.

Criza actuală, de deficit și ca atare de credibilitate pe piața de capital, pune cel mai fidel posibil în evidență transferul mentalităților: de la statul protector până la sufocare, paternal și inhibitor, la un mediu public în care afacerile nu se mai încadrează în prea bine cunoscuta "bișniță", ci reflectă definiția complexă a unui business, adică a sumei de avantaje și obligații, inclusiv fiscale, pe care le atrage câștigul.

Faptul că, din lipsă de timp și fără o bază legală, primele măsuri de austeritate au lovit aparent orbește pe toți - TVA mai ales -, nu înseamnă deloc că nu se va putea merge mai sistematic la acele straturi neizolate prin care banul colectat se scurge, se evaporă, se pierde. În oglindă, nu este deloc de mirare că același sindicalism corupt, condus de lideri în consecință, și-a înălțat vocea mânioasă.

Dincolo de austeritate, asistăm deci la o confruntare între franjurii societății totalitare și începutul de țesătură a societății libere și responsabile. Este un conflict major, nedeclarat ca atare, dus cu arme neconvenționale și care va dura. Atâta vreme, de pildă, cât statul, prin funcționari corupți, blochează implementarea fondurilor europene și de alte firme, nu doar de cele "abonate", progresul va fi lent.

Social-teologic, însăși structura umană a corăbiei Bisericii lui Hristos se găsește în plin proces de transbordare, unii coborând, mulți, pe cale biologică mai cu seamă, iar alții, mai puțini deocamdată, nemulțumiți și/sau neștiutori, urcând. Pentru a duce simetria la capăt: așa cum statul are nevoie de o reformă adâncă, credința are nevoie de traducere actualizată, de cateheză pe măsura epocii, de exemple credibile.

În fine, tot social-teologic vorbind, identitatea religioasă trebuie securizată predilect nu prin instrumentele statului laici, dar nici prin prelungirea proletcultismului comunist sau prin încurajarea izolaționasmului și în general prin girul dat mesianismului, excepționalismului, apologiei toxice a românității decupate din universalitate și negând astfel dimensiunea globală - nu globalistă! - a Evangheliei.

Doxa!