Episcopatul catolic din Germania (o posibilă lecție social-teologică)

Episcopatul catolic din Germania are de decenii un instrument eficient de pilotare a temei credinței în perioadele electorale. Printr-o scrisoare pastorală comună, ei își repetă, nuanțează și precizează care este viziunea creștină asupra temelor care polarizează societatea, reducând astfel riscul ca pluralismul democratic să degenereze într-o bătaie cu scaune.

Și la noi, principalele confesiuni s-au pronunțat printr-un mesaj similar. Repet: pluralismul democratic este esențial, doar dictaturile fiind aparent unanime, dar nici acolo propaganda nu reușește mereu să pună oamenilor pumnul în gură. Iar într-o societate democratică, pluralistă, vocea Bisericii, generic vorbind, nu poate fi interzisă. 

Cred că pe viitor, pentru ca Evanghelia să unească, iar nu să fie invocată aiurea, adică transformată în opusul ei, ar trebui și în România, Biserica Ortodoxă majoritară să găsească tonul potrivit, iar nu să clameze pe pilot automat o neutralitate în care nu crede mai nimeni, nici măcar toți slujitorii ei. O astfel de neutralitate ajunge similară cu lașitatea, cu complicitatea, cu superficialitatea, cu respingerea responsabilității. 

Pentru așa ceva ai nevoie în Biserica lui Hristos de oameni care privesc cu onestitate în curtea eclesială, dar și în societate, care sunt chiar la zi, adică nu urechist, cu tendințele, cu riscurile, cu tentativele antidemocratice care, să nu uităm, ne pot afecta și nouă darul minunat al libertății religioase. Altminteri, aparent neimplicați, plecați etic într-un pelerinaj prelungit - religia fiind la propriu deasupra politicii curente, dar și resursă de valori în același timp -, ajungem inevitabil sac de box, făcând astfel pe placul celor care, precum vrăjmașul, iubesc ambiguitatea în detrimentul limpezimii, a discernământului.

Lunile din urmă ne-au arătat pas cu pas, ca după manual, că doar prin implicarea tuturor, civilizată, cât mai puțin fățarnică, putem să ajutăm esențial Patria comună. Nu avem alternativă la dialog, la dezbatere, la ochii care se privesc, nemijlocit, unii cu alții, la o școală permanentă a politicii, alegerile nefiind doar catastrofe episodice din care scapă cine poate. Așa cum catehizarea în cele ale credinței nu se încheie niciodată, nici cunoașterea de sine, individual și colectiv, nu are termen fix. 

Mai ales că, precum am trăit în lunile acestea de coșmar sufletesc, cu noile tehnologii de comunicare și de falsificare, cu un exces de irațional, de emoție netrecută prin filtrul rațiunii, vom ajunge să repetăm nebunia prin care am trecut: de la un Mesia apărut brusc, pe sub radar, la anularea alegerilor - un act de o gravitate extremă -, la alte două tururi de scrutin, ceea ce a ne-a costat din propriile buzunare.

"Cetățenia Raiului" cum se exprimă Ioan Damaschin în rugăciunile de înmormântare, trimițând la trauma alungării din Paradis și la efectul teribil al păcatului care este moartea, se recapătă și printr-o echilibrată, trăită secundă de secundă, cetățenie terestră. 

Doxa România!

PS. Iată ce ne spune AI despre subiect: "O scrisoare pastorală electorală este o scrisoare emisă de episcopi înainte de alegeri pentru a încuraja credincioșii să ia decizii politice și pentru a le oferi îndrumări pentru votul lor. Scrisorile conțin adesea orientări etice și cerințe politice considerate importante de către Biserică." Mă repet: într-o societate democratică, vocea Bisericii nu trebuie exclusă, ci doar pusă pe partitura justă.