Ziceam să scriu ceva deștept despre istoria cenzurii în spațiul românesc, dar m-am răzgândit și vă povestesc cum funcționează cenzura și controlul informației la firul ierbii, la un nivel cât mai jos. Întâmplarea a făcut să fiu vreme de câțiva ani reprezentantul părinților în Consiliul de Administrație (CA) al unui liceu din București și am văzut cam toate șmecheriile folosite de directorii de școli și inspectorat ca să scoată din circuit punctul de vedere al părinților.
Primul pas: programarea ședințelor CA la ore imposibile pentru un om cu program de la 08:00 la 16:00. De obicei în pauza mare pe la 10 dimineața sau imediat după încheierea cursurilor pe la 14:00. Am avut 7 directori la liceul ăsta în 4 ani, unii au stat 3 zile, alții două săptămâni, majoritatea cam un an – dar cu o singură excepție dintre cei care au stat mai multă vreme toți au făcut tot ce le-a stat în putere să controleze fluxul de informații. Modelul ideal de desfășurare a ședințelor CA (din punctul de vedere al directorilor): directorul împreună cu secretara CA scriu procesul verbal al ședinței, nu discută nimeni nimic, nu pune nimeni întrebări sau vine cu probleme și restul membrilor CA vin și ei când pot și semnează procesul verbal, să fie hârtiile în regulă. Nu se întâmplă așa, dar cam asta e dorința secretă a majorității directorilor.
Câtă vreme m-am ocupat de povestea asta am procedat așa: înainte de fiecare ședință de CA transmiteam convocatorul cu ordinea de zi către Consiliul Reprezentativ al Părinților (CRP), un grup de Whatsapp unde era câte un reprezentant al fiecărei clase, în ideea că acest convocator să ajungă la fiecare părinte; dacă avea vreunul vreo chestiune de adus în atenția CA îmi transmitea problema și eu o prezentam conducerii școlii. După fiecare ședință CA făceam un rezumat al hotărârilor luate, ce era în convocator plus dacă se introduceau alte chestiuni suplimentare sau ce mi se transmisese din partea părinților că se dorește discutat și trimiteam rezumatul ăsta pe grupul CRP, de acolo ar fi trebuit să ajungă la toți părinții pe grupul fiecărei clase. (Au fost și câteva cazuri de reprezentanți de clasă care țineau pentru ei rezumatele astea de la ședințele CA, dar nu prea funcționa șmecheria asta, părinții se cunoșteau și ajungea rezumatul la toți până la urmă. Frumos era că rezumatul ăsta ajungea rapid la profesori și și-l dădeau din mână-n mâna ca manifestele subversive sau îl puneau pe grupurile lor.)
Chestia asta cu postarea pe grupurile de părinți a convocatorului CA cu ordinea de zi și a unui rezumat al deciziilor i-a scos din sărite pe mai toți directorii pe care i-am cunoscut, cu o singură excepție vă ziceam. Mi s-a spus că Sfântul GDPR nu permitea publicarea convocatorului și a ordinii de zi pentru că acesta conține date personale (numele și prenumele diverșilor care cereau chestii gen concedii etc.) Bun, metodologia ședințelor CA prevede publicarea convocatorului la avizierul și pe pagina de internet ale școlii – doar că asta nu se întâmpla. Alt motiv invocat: convocatorul în format pdf are ștampila școlii și semnătura directorului și răufăcătorii dintre părinți le pot copia și folosi pentru a falsifica diverse acte. Să nu mai scriu în rezumat cine își ia concediu, chipurile cei care cereau concediu se simțeau „expuși” sau ceva de genul – asta de parcă nu vedeau elevii că respectivul profesor nu apărea la ore (pe de altă parte ca părinte e folositor să știi că Gigel al tău nu avea cum să facă geografie cu doamna Tăbârgel așa cum se jură, câtă vreme doamna Tăbârgel e în concediu fără plată).
Cum ziceam, directorii îmi tot cereau să nu le mai transmit părinților ce decizii se luau în CA – replica mea era că oricum metodologia prevedea obligația ca aceste decizii să fie publicate la avizier și pe site, atâta că nici unul dintre toți directorii pe care i-am cunoscut nu făcea asta. Altă supărare era că rezumatele mele ajungeau la profesori și unii dintre profesori săreau cu gura pe directori (cine știe ce promisiuni se făceau care nu erau apoi respectate). În sfârșit, eu am continuat să-mi văd de ale mele. Am cunoscut mai mulți părinți membri în CA-urile de pe la alte licee din București, în multe locuri era tiranie directorială totală, nu știa nimeni când aveau loc CA-urile, ce se discuta, ce decizii se luau, funcționau pe bază de radio șanț, care ce reușea să afle din bârfele care circulau pe holuri. Bineînțeles că nici prin alte părți nu se punea la avizier sau pe site convocatorul și lista deciziilor, dar nu e o problemă dacă directorul școlii ignoră regulamentele și normele, lui i se primește, cum zic frații basarabeni.
În ultimul an de liceu s-a modificat metodologia CA și noul director a prelucrat modificările la următoarea ședință: inspectoratul a introdus un paragraf în care „secretiza” ședințele CA, membrilor le era interzis să comunice în afară ce se discuta în CA. Omul era plin de el când ne explica chestia asta, a citit paragraful cu intonație, chiar îi făcea plăcere. Am avut două întrebări, prima dacă deciziile fac parte din „discuții”, mi-a zis că da, păi și cum facem să afle părinții ce decizii se iau câtă vreme școala nu le pune la avizier sau pe site așa cum prevede aceeași metodologie? Aici am primit o privire d-aia goală, omul a tăcut agresiv și gata. A doua întrebare a fost care e sancțiunea prevăzută pentru încălcarea acestei prevederi? Din nou tăcere agresivă. Așa că am continuat să transmit rezumatul ședințelor CA către părinți, ulterior am auzit că omul m-a lăudat în Consiliul Profesoral, le-a zis profesorilor ceva de genul că i-am spus că vreau să încalc legea sau ceva de genul.
Înțeleg că tradiția a rămas și după ce am părăsit „funcția”, reprezentanții părinților au continuat să transmită către clase convocatorul și rezumatul deciziilor – cu o evoluție interesantă: un director i-a făcut plângere pe GDPR părintelui care a făcut asta. O să încerc să văd unde ajunge plângerea asta pe GDPR, sper că nu la vreo amendă sau cine știe ce tâmpenie.
Un liceu este un ecosistem cu o importanță relativă, depinde din ce unghi îl privești, pentru părinți și copii e o chestiune extrem de importantă la nivel individual (la fel și pentru profesori) – dar în marea schemă a lucrurilor este o comunitate restrânsă, câteva mii de persoane implicate și afectate. Și totuși există tentația pentru exercitarea unui control strict asupra circulației informației. Mecanismele de bază ale controlului sunt aceleași peste tot, indiferent de scara la care sunt puse în mișcare. Dar dacă niște directori de liceu (care știu că nu stau prea mult în funcție) se dau peste cap să controleze circulația informației este aproape obligatoriu să se întâmple chestia asta la nivelul la care vorbim de miliarde de dolari sau funcții politice înalte.
PS Mă tot străduiesc să scriu un manual pentru părinții de elevi de liceu din România, o cărticică despre experiențele mele ca adult cu sistemul de învățământ, vedem ce iese.
(Vă invităm să citiți mai multe astfel de texte pe georgedamian.ro)