Bunavestire pentru teologi

La nivelul teologiei, înțeleasă ca metodă, cale și argument, ca știință în sensul cel mai direct, ca „filosofia cea adevărată”, cum o numesc apologeții primelor veacuri, Biserica, oglindă a incompletitudinii cunoașterii omenești și a imaturității despre care ne vorbește Pavel, a cultivat de la bun început diversitatea, convingerile dogmatice, normative fiind însoțite de opiniile personale, contestate sau nu în epocă sau mai târziu, circulate, receptate sau pur și simplu uitate. Tradiția cu majusculă ne arată: nicio eroare, abatere sau invenție nu a fost tratată superficial, ci în spiritul argumentativ moștenit din bazinul greco-latin al literelor aflate în sprijinul spiritului. În toiul polemicilor, credința a fost proclamată de vocea rațiunii. Simetric, niciun adevăr dogmatic nu a fost proclamat prin miraculos, prin fachirism sau magie, ci prin inspirație de sus filtrată de mințile și sufletele celor de jos, așa spunând. 

Aceasta este, foarte pe scurt, traducerea și perpetuarea theoandriei hristice. Iată de ce, aflată temporal la o distanță pe care Duhul nu o poate mereu compensa în cultura și mentalitatea celor de azi, teologia noastră ortodoxă de școală ar face bine, mai cu seamă în orizontul (post)modernității și al provocărilor tehnologice, dacă ar redescoperi cât mai repede dimensiunea metodică înțeleasă, precum în textele amintiților apologeți, inclusiv sau mai ales drept confruntare senină, argumentată, cu insinuările, acuzele și mai cu seamă cu deturnările masive de sens și de direcție ale veacului. O asemenea raportare la exterior ar fi nu în ultimul rând benefică pentru reconsiderarea rolului interior al teologiei. Altfel spus, cu cât vocea teologică s-ar face mai clar și mai articulat auzită în marile discuții ale momentului, cu atât rolul ei de reconfirmare a credinței ar întări comunitatea liturgică. Așa, cvasi-absentă din dezbaterea publică, mai ales pe marginea smintelilor etice, ea va rămâne în interior o procedură, nu un proces, un cumul de dogme, nu o invitație la gândire, o formă de robie, iar nu ilustrarea convingătoare a libertății. Că acceptăm sau nu, avem nevoie de o redefinire teologică, doar aparent tautologică, a teologiei. Atunci și doar atunci teologia ar fi o perpetuă și necesară bună vestire.

Doxa!

(Fragment dintr-un studiu la care lucrez acum pentru un volum care apare la Iași)

În imagine: cupola bisericii ortodoxe "Sfântul Nicolae" de la Ground Zero din New York refăcută după atentatele din 11 septembrie 2001. Arhitect: Santiago Calatrava.