Sunt amenințat cu răfuiala fizică! Preludiu la o durere comună

De peste trei decenii se evită, sub o formă sau alta, a se face o cercetare documentată și complexă a proceselor politice care au derulat în RSSM în perioada gorbaciovistă 1985-1991, finalizate la Chișinău cu Declarația de Independență față de Rusia imperială la 27 august 1991 și la Moscova cu dispariția URSS la 25 decembrie 1991. Puțin se cunoaște, dar apariția, mai întâi, a grupurilor neformale în „republicile unionale”, apoi a Mişcărilor Democratice în susţinerea Restructurării și transformarea lor în Fronturi Populare s-a făcut cu aprobarea Moscovei, mai totdeauna, la recomandarea KGB-ului, care aducea în capitalele unionale listele persoanelor de încredere pentru „a conduce masele populare” la reformarea URSS. Evident, RSSM nu a constituit o excepție, iar regretatul Nicolae Dabija a făcut publică lista celora cărora Moscova le încredința să fie în fruntea Mişcării Democratice în susţinerea Restructurării, mișcare transformată în Frontul Popular din Moldova.

La o distanță în timp de aproape patru decenii, ținând cont că Republica Moldova mai rămâne ostatică a „lumii ruse”, îmi exprim convingerea că Mișcarea de Eliberare Națională și Renaștere Românească (1985-1991) nu și-a atins obiectivul de bază – Unirea cu România –, întrucât a fost penetrată și confiscată de agentura KGB, de colaboraționiștii și turnătorii serviciilor secrete ale regimului rusesc de ocupație. Aceștia au fost compartimentați în „celule și cuiburi”–unu, doi, trei etc. Organizați astfel, agenții, colaboraționiștii și turnătorii rămâneau, pentru foarte mult timp, în afara oricăror suspiciuni. Însă, mai devreme sau mai târziu, numele acestora, inevitabil, ies la suprafață.

Primul Parlament nu a dus lipsă de agenți KGB, de turnători, colaboraționiști și „cârtițe”. Nu în zadar, tutorele lor Petru Lucinschi a respins categoric inițiativa adoptării Legii lustrației, argumentând fariseic că „rămânem fără parlament și fără intelectuali”.

Rețeaua serviciilor secrete, agentura , colaboraționiștii și idioții utili aveau o singură țintă – compromiterea românilor credibili din eșalonul de sus al Mișcării de Eliberare și Reîntregire Națională. Pe ei i-au compromis prin minciuni și i-au măcelărit pe rând, până întreaga Mișcare Românească a fost slăbită, fragmentată și scoasă din preferințele alegătorilor

Știu că kgb-ul niciodată nu-și va deconspira agenții, „savanții și demnitarii de stat” sub acoperire, colaboraționiștii și turnătorii. Cei care au prezentat certificate de la kgb că nu au colaborat, sunt ridicoli. Oare sunt ei credibili?

Odată cu deconspirarea lui Roșca și a primului eșalon de colaboraționiști și turnători ai kgb-ului , aceștia nu au dispărut. Este scos la înaintare eșalonul doi sau chiar trei. Și toți „îmbrăcați” în haine românești!

Cea mai mare crimă a acestor creaturi ale ocupantului rus este torpilarea REÎNTREGIRII teritoriului național românesc și a revenirii ACASĂ a românilor de la est de Prut.

Atacul suburban al lui Mihail Druță a fost secundat pe rețelele de socializare de unul din eșalonul doi.

Vasile Șoimaru, un neica nimeni sau cum îl caracterizează regretatul Nicolae Dabija – „un oarecare Vasile Șoimaru” – ajunge deputat în Primul Parlament pe listele Frontului Popular din Moldova propulsat de către patronii săi de la Moscova. Aș dori să aflu, cel care l-a abordat și l-a inclus în lista FPM, la indicația cui a făcut-o?

Într-o clipă de sinceritate, Șoimaru ne mărturisea în Primul Parlament că el nici nu a știut că este român până a deveni deputat! 

Sunt sigur că făcea parte din categoria „cârtițelor”, a „urechilor lungi”. Pe parcursul a patru ani, nu a scos un cuvânt, nu a avut nicio intervenție la microfon. Ori încă nu-i dădeau voie stăpânii „să se manifeste” sau nu pentru toți deputații „trecutul său glorios” constituia secret de stat. Iar trecutul lui Șoimaru într-adevăr este „glorios”. 

Regretatul Andrei Strâmbeanu, în ultima sa scrisoare adresată președintelui RM Maia Sandu, detonează bomba. Dânsul afirmă că Șoimaru a fost răstimp de un an la studii la București, trimis de Moscova. Și nu după 1990, dar în anii 70!

Iată scrisoarea lui Andrei Strâmbeanu.

„STIMATĂ DOAMNA MAIA SANDU

La 17.05.2021 vă expediam o scrisoare în care mărturiseam de ce eu, care am votat cu toată inima să deveniți președinte, acum n-o să votez cu PAS, la 11 iulie a.c. Vă reproșam că n-ați dorit o dreaptă unită în jurul PAS, unionistă, să avem peste 50 procente în Parlament, să putem intra în UE și să ne unim cu România. Vă reproșam că vă aranjează coaliția Voronin, Dodon și Șor, să aveți, ulterior, pe cine da vina că nu puteți scoate Moldova din criză. Vă reproșam că v-ați apropiat de Iurie Roșca, punându-l pe lista viitorilor deputați pe vărul său /nu-i arătam numele – Vasile Șoimaru/, care a făcut și face aceleași servicii ca văru-său. Vă dădeam nume de personalități literare și politice care, cu argumente irefutabile, confirmau spusele mele.

N-am pus misiva mea pe Facebook, ci am adresat-o strict Președintelui Moldovei, care, din păcate, n-a păstrat confidențialitatea prezidențială, i-a citit-o lui Șoimaru. Acum mă pomenesc amenințat de prietenul dumneavoastră, care îmi cere să închid gura, că de nu, o deschide pe a lui și va fi rău de mine. Poftim, iată am deschis gura, dar eu n-am colaborat cu KGB-ul, n-am fost dat afară din partidul lui Valeriu Matei și nu urma să fac pușcărie ca Șoimaru, știe el de ce. Șoimaru, zis „Ce se mai aude, badei?” e cunoscut ca un foarte harnic culegător de informații. A trecut o școală bună. E moldovenist ca dumneavoastră /a-ți declarat-o în occident/, nu are prieteni pe care să nu-i fi murdărit în presă. A pus pe Facebook invitația pe care i-ați adresat-o cu ocazia inaugurării ca președinte, ca să ne temem de el. Ca om de Casă al Maiei Sandu, își permite să amenințe dușmanii. Dar dușmani sunt toți cei care nu-s în PAS…

De unde, doamnă Maia Sandu, acest dezinteres pentru biografiile membrilor din echipă. Chiar nu vă interesează, de exemplu, cum putea Șoimaru să ajungă, pentru un an la București, să-și scrie dizertația, în 1970, când noi, proscrișii, n-aveam dreptul să vedem România nici din fuga trenului, când treceam pe la Ungheni? Eram obligați să stăm în cupeuri. Comiteți prea multe gafe, doamnă, vă discreditați, nu mai sunteți credibilă. …ați trădat în favoarea lui Vasile Șoimaru, NataAlbot, Davidovici. …N-ați atras nici o persoană bună din alte partide, de tipul doamnei Maria Ciobanu sau Alexandru Sliusari, să zicem. Șoimaru e cineva doar pentru Maia Sandu. Pentru mine e omul care, când iese de la veceu , se șterge la gură. Gata, când o să-l întâlnesc, o să închid gura, dar, scuzați, o să-mi astup și nasul.”

Toți, dar absolut toți intelectualii din imperiu, știau că era imposibil să te afli la studii peste hotarele Uniunii Sovietice fără aprobarea KGB-ului și să nu semnezi un angajament de colaborare cu odioasa instituție. Aceasta era o condiție sine qua non generală, dar mite pentru cei din RSSM care mergeau în România! La fel, se știa foarte bine că cei trimiși la studii în afara URSS, aveau misiuni speciale de a se documenta pe domeniul în care urmau să activeze. Cât privește studiile în România pentru cetățenii sovietici, originarii din RSSM, practic nu aveau șanse decât după verificări îndelungate și sigure din partea KGB-ului că vor lucra în favoarea URSS. Moscova nu avea încredere în moldovenii sovietici decât în mancurții capabili să-și omoare propria mamă, adică să-și trădeze țara-mamă și să-și spioneze frații din dreapta Prutului. Selectarea lui Vasile Șoimaru de către Moscova pentru „studiile” în România rămâne o mare taină, pe care actualul deputat o păstrează cu strășnicie cam de o jumătate de secol, intenționând s-o ascundă pentru totdeauna în luturile de la Cornova. Doar că arhivele nu pot fi ascunse pentru totdeauna, chiar dacă se află la Moscova. 

Cunosc de la un mare român plecat în lumea celor drepți, că Șoimaru, fiind un an la București, a avut o agendă diversificată de sarcini, fiindcă el chiar dacă încă nu știa că este român, acolo a descoperit că limba moldovenească e identică cu limba română și, astfel, putea să afle mai multe noutăți de la români și să le transmită la Moscova. 

Însă, pe lângă agenda încărcată, el își supraveghea doi colegi, cu care plecase împreună la studii în România. Dânsul avea impresia că acest lucru nu se va afla niciodată. Uite că s-a aflat. După ani și ani, Șoimaru s-a întâlnit în Lituania cu unul dintre cei doi colegi din timpul studiilor la București. Lituanianul i-a spus verde în ochi că el, anume el, l-a turnat la „centru” și, în rezultat, n-a mai apucat o carieră științifică, fiind trecut pe necarosabil în perioada sovietică. De la acea demascare, Șoimaru refuză să mai caute „români de pretutindeni” în țările baltice.

Din 1989, misiunea lui Șoimaru a fost să se „bage sub pielea” intelectualilor români din prima linie, să fie în epicentrul evenimentelor, acolo unde se luau deciziile, exact ca văru-su Roșca, precum zice Strâmbeanu, care a venit de la televiziune la muzeul Uniunii Scriitorilor, unde se „plămădea” Mișcarea de Eliberare Națională. La TV Roșca primea 300 ruble lunar, iar la muzeu – 90(!). Dar ordinul e ordin!

Cum a ajuns Șoimaru la Partidul Forțelor Democratice? Poate ne destăinuie secretul Valeriu Matei, care a mai și declarat că acesta a furat casa partidului?

Fraza de serviciu a lui Șoimaru, precum a afirmat și Andrei Strâmbeanu este „Ce se mai aude, badei?” Aduna informații din diferite medii, de la persoane sincere, luptători pentru REÎNTREGIRE și le ducea „unde trebuie”.

Serviciile l-au ghidat astfel, încât să nu apară nicio suspiciune că este colaboraționist. Cât face doar alibi-ul pelerinajului pe la Volga, Don și Volgograd! Rugat la o emisiune radio să povestească despre ce „români” a descoperit în stepa calmucă, Șoimaru a îndrugat doar două fraze. „Românismul” lui Șoimaru nu-i altceva decât o mască pentru a putea să fie alături de românii basarabeni, să-i spioneze și să le distrugă orice șansă să apropie reîntregirea. Întrebați-l ce a făcut pentru cauza românească timp de patru ani (2021-2025), de când se află în parlament și ridică lunar salariu de peste 50 de mii de lei?

Deconspirat total, își continuă războiul perfid împotriva tuturor intelectualilor români, îndeosebi împotriva celor ce l-au îmbrățișat ca pe un frate, considerându-l, din greșeală, că și el ar dori Reîntregirea României. De ura lui Șoimaru nu au scăpat nici regretatul Nicolae Dabija, nici Valeriu Matei, nici Nicolae Botgros, nici mulți, mulți alți luptători adevărați pentru Unire.

Ca și ceilalți colaboraționiști, Șoimaru rămâne pata de rușine pe Parlament, însă vânzându-se din tinerețe și vânzându-și Țara-Mamă, el a devenit șantajabil pe viață, iar la comanda vechilor și mai noilor stăpâni, își continuă agonia, lovind perfid în spate românii care nu au renunțat să lupte pentru Unirea Basarabiei cu România.

Indiferent de amenințări, nu renunț să aduc la suprafață agentura veche și nouă, colaboraționiștii vechi și noi, vânzătorii de Neam și de Țară, care au slujit și slujesc „lumea rusă” cu misiunea de a nu admite ca românii basarabeni să se reîntoarcă ACASĂ, în România. 

Va urma

(Valentin Dolganiuc, ex-deputat, votant al Declarației de Independență față de imperiul rusesc, ex. viceprim-ministru al Republicii Moldova)