Georgescu nu este decât pretextul colectiv de a sancționa pe alții, el neavând o valoare intrinsecă

ZDF, programul public nemțesc de televiziune, mă întreabă cum explic "das Georgescu-Phänomen". Am răspuns pe scurt, fiind cu un picior deja pe scara avionului, la 9 întrebări directe și indirecte:

1. CG nu este decât pretextul colectiv de a sancționa pe alții, el neavând o valoare intrinsecă. Adică se încadrează în definiția de manual a populismului. Când o clasă politică tace, de undeva, de niciunde, cineva strigă. Tare.

2. "Sentimentul" că cineva își iubește țara, oricât de improbabil după decenii de aventuri securisto-externe, amendează pe cei care au furat-o. Patriot, cu facturile la vedere. Iarăși, CG nu inventează nimic, ci doar decontează. Pozitiv pentru el. 

3. Problema apărătorilor democrației, plăpândă cum este ea, rezidă în etichete. Este simplu să împarți adjective: "fascist", "(neo)legionar", "extremist" etc. Realitatea se consumă dincolo de aceste vorbe de regulă neexplicate, lăsate cumva în aer și oricum înțelese doar de o minoritate intelectuală. 

4. Rolul BOR? Fără problema imigranților ilegali, fără teama că se fură locurile de muncă - dimpotrivă, nu știm cui să le mai dăm! -, România trăiește de luni de zile un coșmar artificial alimentat, din păcate, inclusiv de distopia "evanghelică" a multora dintre cei care se revendică din credință. Pe față, explicit. Avem o variantă de mesianism tembel, fără niciun raport de cauzalitate, fără niciun orizont. Se vorbește și se gândește anapoda. 

5. Contextul internațional pare favorabil... OK, dar nici comparația cu Trump, AFD-ul nemțesc sau situațiile tâmpite din Belgia, Olanda sau Austria nu ajută la înțelegerea cazului românesc. Acum și aici noi plătim pentru absența lustrației după 1989, pentru longevitatea securității ceaușiste, pentru amestecul dintre afaceri și putere politică, dintre securism și presă, dintre politicile memoriale deficitare și nostalgia năvalnică etc.

6. Dar partidele? Precum în CDU-ul lui Merz, și la noi partidele politice au practicat masiv și constant contraselecția. Oriunde te uiți în UE dai peste moace triste, de personaje care nu inspiră. Nici măcar milă, câtă vreme au banii noștri comunitari pe mână. Este o reală criză a etajelor superioare, așa că nu este cinstit să dăm vina exclusiv pe mase, pe alegători. 

7. Revenind la România, ceea ce se întreține mai ales prin goarnele unei mass media ticăloșite, pe care nimeni nu are dorința și nici puterea să o sancționeze, este în contrast absolut cu bugetul, cu banii care circulă în economie, cu nivelul de trai, cu investițiile etc. Guvernanții noștri au reușit să ajungă în pragul incapacității de plată cu miliarde europene nefolosite. Precum Marx și Engels care au refuzat reformularea părții economico-sociale din Manifestul Partidului Comunist, cel publicat la Londra în 1848, ideologia partinică bate și acum firescul monetar. 

8. Dar o soluție nu există? Pe acest fundal, un CG pare într-adevăr multora o "soluție" care, de fapt, nici nu este. Dimpotrivă. Dacă tortul neputinței are nevoie de o cireașă, ei bine, aia se cheamă Georgescu. El și ea la un loc. CG nu vine, eventual, decât de la Christian Gucci. Este o strălucire falsă, de contrabandă, precum tricourile Șanel din bazarul de la Istanbul. 

9. Alternativa? Pe măsura dezastrului. Adică o clasă politică lăsată lefteră, fără resurse, inclusiv prin interzicerea la capătul unui referendum a finanțării ei din bani publici și privați deopotrivă. Să convingă prin ceea ce sunt, prin omenie, cinste și pricepere. Așa, unsă abundent, clanța libertății ne va scăpa mereu din mână. 

Danke Herr Professor!

Bitte!