"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Am primit nu știu câte mesaje, în public și privat, din partea susținătorilor lui CG. Majoritatea de o grosolănie exemplară, adică de manual: cum să îl înjuri pe celălalt, la temelie. De la negarea slujirii sacerdotale la șantajul emoțional (ce ar fi zis Țuțea, dar Bartolomeu?), nimic nu a fost lăsat neîncercat, neformulat. Doar-doar o să am dubii sau cel puțin o palidă îndoială.
Tuturor, inclusiv celor pe care i-am blocat din motive sanitare, le reafirm următoarele:
- România a trecut pe lângă o lovitură democratică (adică prin vot) de stat;
- comanditarul și beneficiarul sunt una și aceeași entitate: Rusia lui Putin, da, cea care duce războiul în Ucraina;
- nota cea mai proastă o primesc serviciile noastre care nu sunt unanime cui și cum slujesc;
- problema de securitate națională este existența unui capăt de pod în interior, adică a calului (!) troian;
- asocierea spontan-premeditată a lui CG cu interlopii, cu mafioții de toată coloratura, spune deja destul;
- în pragul dezastrului, statul a acționat, doar că prețul este imens și de durată: nimeni nu mai are încredere în el;
- în doar câteva ore, țara noastră a ajuns un fel de Siria în UE și NATO, lipsindu-ne încă bărbile lui Calistrat și Teodosie pe țeava tunului, pe afet;
- concret, suntem prima țară europeană și prima victimă din flancul estic (să nu uităm, totuși, de Brexit!), cum se vede, a războiului hibrid (adică nu doar arme, ci multă manipulare digital-psihologică) purtat de Rusia.
Una peste alta, oricât ar fi rezonat unii și alții la pseudo-cuvântările lui CG, la apoftegmele lui cabaline și hidrologice, oricât de multă dezamăgire am încasat cu toții în ultimele trei decenii, nu aceasta este soluția. Decisiv, nu.
Care ar fi însă? Angajarea, ieșirea din confortul privirii la ceilalți, pe ecran, ca și cum viața noastră este un film. Concret, după afinități doctrinare, nu după emoții și alți factori labili, să meargă fiecare spre partidul/zona în care știe și poate să facă ceva bun. Să deschidă ochii și să încerce să înțeleagă.
Doxa!
