Rectorul Sorin Bocancea: „Georgescu la Cotroceni va fi pentru NATO un pericol mai mare decât rețeaua Caraman” / Jurnalist de investigații din Marea Britanie: Vladimir Putin nu a fost un spion mărunt la Dresda, așa cum au mințit foștii săi colegi de spionaj, ci un pion cheie în acțiunile KGB și Stasi împotriva NATO și a Occidentului

Publicistul Sorin Bocancea, doctor în filosofie și rector al Universității „Petre Andrei” din Iași, scrie într-o postare scurtă pe Facebook despre unul din pericolele uriașe, poate cel mai mare, reprezentat de potențiala victorie a delirantului Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni: „Georgescu la Cotroceni va fi pentru NATO un pericol mai mare decât rețeaua Caraman”.

Publicația Spotmedia.ro a realizat recent un amplu material pe această temă din care reproducem mai jos câteva fragmente esențiale pentru a înțelege de ce orice putinist sau pro rus are mai ales o obsesie legată de NATO.

La cele de mai jos ținem să adăugăm dezvăluirile jurnalistei britanice Catherin Belton din volumul său „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (editura Litera, 2021). 

Belton arată pe pagini întregi că Vladimir Putin nu a fost un ofițer KGB mărunt la Dresda (Germania de Est) în timpul Războiului Rece, așa cum au mințit foști colegi de spionaj din KGB și Stasi, ci un pion important în subminarea NATO și destabilizarea Occidentului. Îndoctrinat ani de zile cu ură împotriva NATO, eternul kaghebist Putin a rămas pur și simplu blocat în proiect. Georgescu este omul perfect pentru răul pe care Putin ar putea să-l producă Alianței Nord-Atlantice. Vom reproduce mai jos câteva paragrafe relevante.

Spotmedia:

Vreme de un deceniu, între 1958 și 1968, rețeaua Caraman a sustras documente militare din birourile NATO și le-a transferat serviciilor secrete ale Uniunii Sovietice.

„Beneficiarii informațiilor obținute prin rețeaua Caraman au fost atât liderii de la București, cât și serviciile sovietice de informații”, scrie Florian Banu, în cartea sa „De la SSI la SIE, o istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948-1989)”.

„Potrivit datelor disponibile, copii ale materialelor informative redactate de rezidența DIE din Paris pe probleme NATO au mers, până în anul 1964, la Moscova. Ulterior, către omologii sovietici se trimiteau doar sinteze informative”, a mai scris cercetătorul Florian Banu, în cartea sa.

La scurt timp după prăbușirea regimului Nicolae Ceaușescu, în data de 18 ianuarie, Ion Iliescu, din postura de șef al statului, îl numește pe Mihai Caraman adjunct al ministrului Apărării Naționale, funcție în care la acea vreme era generalul Nicolae Militaru, un agent de influență al Kremlinului în România. 

"Marea problemă este cum s-a ajuns ca 2 milioane de oameni să voteze un necunoscut, dar asta nu mai e treaba Curții Constituționale. În primul rând, e treaba AEP să afle cu ce bani. Domnul Georgescu ne-a spus că n-a cheltuit niciun ban, a arătat cheltuieli zero." (Traian Băsescu, fost președinte al României)

Caraman ajunge imediat șeful CIE (Centrul de Informații Externe), noul nume dat după Revoluție fostului DIE, schimbat din nou, mai târziu, în SIE.

Decizia lui Iliescu, și el un om politic român cu puternice legături cu Moscova, de a numi un „inamic” al statelor occidentale la conducerea spionajului românesc, a reprezentat o declarație politică de încredere adresată Moscovei, garanția că țara noastră nu va ieși de sub influența Kremlinului.

Un emanat al rețelei

Călin Georgescu este o creație a rețelei Caraman din interiorul României, care s-a răspândit în instituții și agenții guvernamentale, controlează și influențează grupuri de pensionari din Armată și fosta Securitate, derulează afaceri și e implicată politic, fiind prezentă, pe tot parcursul ultimelor decenii, în zone de decizie și influență a societății.

Sergiu Celac, fost translator al lui Nicolae Ceaușescu, devine ministru de Externe al României, imediat după prăbușirea regimului comunist și rămâne în funcție până în data de 28 iunie 1990.

În această perioadă lucrează direct cu Mihai Caraman la „reconfigurarea serviciului de spionaj, când a integrat în organigrama MAE primul buget acoperit al agenției”, se arată într-un articol publicat de site-ul de investigație Captura.

Călin Georgescu a lucrat ani de zile în umbra lui Celac, gravitând în jurul celui din urmă în perioada când acesta era ambasador în Marea Britanie, 20 decembrie 1990 - 1996.” Mai multe detalii AICI

Catherine Belton în volumul „Oamenii lui Putin”: Pg. 56-64: 

„URSS descoperise încă din anii 1960 că puterea ei stătea în dezinformare, în plantarea de zvonuri false în media pentru a-i discredita pe liderii occidentali, în asasinarea oponenților politici și în sprijinirea organizațiilor armate care alimentau războaie în Lumea a Treia și subminau sau semănau discordie în lumea occidentală. Printre aceste măsuri se numără sprijinirea organizațiilor teroriste. (…)

În Germania de Est, KGB-ul a încurajat activ Stasi să îi ajute pe sovietici în „activitățile politice” din Lumea a Treia. De fapt, susținerea pentru terorismul internațional devenise unul dintre cele mai importante servicii derulate de Stasi pentru KGB. În 1969, Stasi înființase la periferia Berlinului de Est o tabără clandestină pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat. Unitatea de contraspionaj a lui Markus Wolf (cel care a condus condus timp de 34 de ani serviciul de informații externe al RDG, n.red.) s-a implicat profund în colaborarea cu grupările teroriste din întreaga lume arabă, inclusiv cu notoriul terorist Carlos Ramirez Sanchez (Carlos Șacalul) care acționa în numele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Instructorii militari ai Stasi au pus la punct o serie de tabere de antrenament pentru teroriști, în Orientul Mijlociu. Iar când, în 1986, un ofițer de contrainformații est-german a încercat să saboteze atentatele cu bombă ale unui grup de libieni care devenise activ în Berlinul occidental, el a fost imediat pus la punct de șeful Stasi, Erich Mielke: „America este cel mai mare dușman al nostru. Ar trebui să fim preocupați de prinderea spionilor americani, nu de stânjenirea acțiunilor prietenilor noștri libieni. Câteva săptămâni mai târziu, o bombă a explodat la discoteca La Belle, din Berlinul Occidental, foarte populară în rândul militarilor americani, ucigând trei soldați și un civil și rănind alte o sută de persoane. Mai târziu s-a descoperit că KGB-ul fusese informat despre activitățile teroriștilor și știa exact cum își strecuraseră aceștia materialele explozive în Berlin.

Un fost general KGB care a defectat în SUA, Oleg Kaughin, a numit mai târziu aceste activități „sufletul și inima spionajului sovietic. ”

Fostul șef al serviciului de informații externe al României, Ion Mihai Pacepa, care a devenit cel mai înalt ofițer de informații din blocul estic care a defectat în Statele Unite, a fost primul care a vorbit deschis despre operațiunile KGB cu grupări teroriste. Pacepa a scris despre modul în care fostul șef al serviciilor de informații externe al KGB, generalul Alexander Sakharovski, îi spunea frecvent: „În lumea de azi, când armele nucleare au făcut ca forța militară să fie depășită, terorismul ar trebui să devină arma noastră principală”. De asemenea, Pacepa a declarat că șeful KGB, Andropov, a lansat o operațiune de a acumulare a sentimentelor anti-israeliene și anti-americane în lumea arabă. În același timp, KGB a dezlănțuit terorismul intern în Occident.

Germania de Vest a fost pe muchie încă de când Facțiunea Armatei Roșii lansase un șir de atentate cu bombă, asasinate, răpiri și jafuri bancare. În numele răsturnării „imperialismului și capitalismului monopolist” al țării, membrii grupării au omorât importanți industriași și bancheri vest-germani, inclusiv pe șeful Dresdner Bank, în 1977, și au bombardat bazele militare americane, omorând și rănind zeci de militari.

Până la sfârșitul anilor 70, când poliția vest-germană a intensificat o campanie de arestări, Stasi a început să le ofere membrilor grupării un refugiu sigur în Est. „Nu au adăpostit doar unul, ci 10. Locuiau în clădiri din jurul Dresdei, Leipzigului și Berlinului de Est”, a declarat Franz Sedelmayer, un consultant de securitate german care a lucrat cu Putin la Sankt Petersburg. Stasi le oferise identități false și, de asemenea, gestiona taberele de instruire.

Inițial, după căderea Zidului, autoritățile vest-germane au crezut că Stasi pusese la dispoziția Facțiunii Armatei Roșii doar refugiu și identități false. Însă procurorii au continuat să investigheze rolul Stasi, găsind dovezile unei colaborări mult mai profunde. Ancheta a dus la arestarea a cinci foști ofițeri Stasi pentru conspirație cu grupul terorist, în vederea bombardării unei baze importante a armatei americane, din Ramstein, în 1981, și pentru tentativa de ucidere a unui general american. Șeful Stasi, Erich Mielke, a fost pus sub acuzare pentru aceleași acuzații.

Dar, pe fondul tumultului generat de reunificarea Germaniei, a lipsit o voința politică de a săpa la rădăcina trecutului RDG și a-i aduce pe oamenii din Stasi în instanță. Amintirea crimelor s-a stins, în timp ce implicarea KGB cu facțiunea Armatei Roșii nu a fost niciodată cercetată deloc.

Dar, în tot acest timp, sovieticii supravegheau operațiunile Stasi, cu ofițeri de legătură la toate nivelurile de comandă. La cel mai înalt nivel, controlul KGB a fost atât de strâns încât, potrivit unui fost membru al facțiunii Armatei Roșii, „Mielke nici măcar nu s-ar băși fără să ceară permisiunea Moscovei. RDG nu ar putea face nimic fără coordonarea cu sovieticii”, a declarat un fugar din palierele superioare ale Stasi.

Acesta era mediul în care lucra Putin, iar povestea pe care fostul membru al Facțiunii Armatei Roșii a avut-o de spus despre Dresda se potrivește îndeaproape.

Potrivit acestuia, în anii în care Putin a activat în Germania de Est, Dresda a devenit un loc de întâlnire pentru Facțiunea Armatei Roșii. Dresda a fost aleasă ca loc de întâlnire tocmai pentru că „nu mai era nimeni acolo”, a declarat fostul membru al grupării. „La Berlin, erau americanii, francezii și britanicii. Pentru ceea ce trebuia să facem, aveam nevoie de provincie, nu de capitală”.

Un alt motiv pentru care întâlnirile au avut loc a fost acela că Markus Wolf și Erich Mielke doreau să se distanțeze de astfel de activități: „Wolf a fost foarte atent să nu se implice. Ultimul lucru pe care și-l doreau tipi ca Wolf sau Mielke era să fie prinși cu mâinile pătate de sânge, în sprijinul unei organizații teroriste … Ne-am întâlnit acolo [la Dresda] de aproximativ șase ori”.

Acest fost membru al Facțiunii Armatei Roșii și colegii săi ar fi călătorit în Germania de Est cu trenul, fiind întâmpinați de agenții Stasi care îi așteptau într-o mașină mare, Zil, de fabricație sovietică. Apoi, au fost conduși la Dresda, unde i s-au fost alăturat lui Putin și unui coleg de-al lui din KGB, într-o casă conspirativă. „Nu ne-ar fi dat niciodată instrucțiuni direct. Ei spuneau doar atât: Am auzit că plănuiești asta, cum vrei să o faci? Și făceau sugestii. Ne sugerau alte ținte și ne întrebau de ce anume avem nevoie. Aveam întotdeauna nevoie de arme și de bani numerar”.

Facțiunii Armatei Roșii îi era greu să cumpere arme în Germania de Vest, așa că îi înmâna lui Putin și colegilor săi o listă. Cumva, această listă ajungea în cele din urmă la un agent din Vest, iar armele solicitate erau plasate într-o locație secretă de unde membrii Facțiunii Armatei Roșii le puteau ridica.

Departe de a ocupa un loc pe bancheta din spate, așa cum au fost adesea prezentați anii săi de la Dresda, Putin se număra de fapt printre liderii acelor întâlniri, a afirmat fostul membru al Armatei Roșii. Potrivit acestuia, unui dintre generalii din Stasi primea ordine de la Putin. Pe măsură ce Facțiunea Armatei Roșii a semănat haos în Germania de Vest, printr-o serie de atacuri cu bombă, activitățile grupării au devenit o parte-cheie a încercărilor KGB de a perturba și destabiliza Occidentul, a afirmat fostul membru al grupului terorist.

Și, pe măsură ce se apropia sfârșitul puterii sovietice și al RDG, este posibil ca gruparea să fi devenit o armă pentru protejarea intereselor KGB. De exemplu, grupul terorist a orchestrat uciderea președintelui Deutsche Bank, în 1989, și a șefului companiei de tehnologie Siemens, în 1986, ambii având poziții politice sau fiind angajați în activități considerate provocatoare de către regimul sovietic.

Pentru fostul membru al Facțiunii Armatei Roșii, zilele acelea par acum departe. Dar nu se poate abține să-și amintească cu regret că nu a fost decât o marionetă în jocurile de influență sovietică: „Nu am fost decât niște idioți utili pentru Uniunea Sovietică. De aici a început totul. Ne foloseau pentru a perturba, destabiliza și semăna haosul în Occident”.

Când a fost întrebat despre sprijinul Stasi și KGB pentru Facțiunea Armatei Roșii, o umbră încadrează fața încă neclintită a lui Horst Jehmlich, fostul director Stasi din Dresda, care a lucrat îndeaproape cu Putin. Ne așezăm în jurul mesei din apartamentul luminat de soare în care locuiește încă din anii RDG, chiar după colț față de fostul sediu Stasi și a vilei în care funcționase KGB.

Membrii Facțiunii Armatei Roșii au fost aduși în RDG „pentru a-i îndepărta de terorism”, insistă el: „Stasi a vrut să prevină terorismul și să-i oprească să revină la măsuri teroriste. Au vrut să le ofere o șansă de a se reeduca”.

Dar când a fost întrebat dacă KGB-ul dădea tonul, dacă în Dresda membrii Facțiunii Armatei Roșii se întâlneau cu Putin și dacă ordinele de atac erau date acolo, fața lui a devenit încă mai întunecată: „Nu știu nimic despre asta. Când era top-secret, nu știam. Nu știu dacă asta a implicat serviciul secret rus. Dacă este așa, atunci KGB s-a asigurat că nu va avea nimeni acces la acest material. Vor fi spus că aceasta este o problemă germană. Au reușit să distrugă mai multe documente decât noi”.

Povestea fostului membru al facțiunii Armatei Roșii este aproape imposibil de verificat. Majoritatea foștilor săi tovarăși sunt fie în închisoare, fie morți. Alți participanți la întâlnirile de atunci au dispărut de pe radar. Dar un strâns apropiat de-al lui Putin din KGB a indicat că aceste astfel de acuzații sunt extrem de sensibile și a insistat asupra faptului că nu a fost dovedită vreo legătură între KGB și Facțiunea Armatei Roșii sau orice alt grup terorist european: „Și nu ar trebui să încercați să faceți acest lucru!”, adăugă el tăios.

Mulți ani mai târziu, Klaus Zuchold, unul dintre cei recrutați de Putin în Stasi, a oferit câteva detalii parțiale despre implicarea lui Putin în alte măsuri active, la acea vreme. Zuchold, care defectase în Occident, a declarat pentru publicația germană, Correctiv, că Putin căutase cândva să obțină un studiu asupra otrăvurilor letale care lasă puține urme și că intenționa să compromită autorul acestui studiu prin plantarea de materiale pornografice asupra lui.

Nu este clar dacă operațiunea a avut loc vreodată. De asemenea, Zuchold a susținut că activitățile lui Putin includeau dirijarea unui neo-nazist de notorietate, Rainer Sonntag, care a fost deportat în Germania de Vest în 1987 și care s-a întors la Dresda după căderea Zidului, sprijinind ascensiunea extremei-drepte.

Lucrul cu teroriștii Facțiunii Armatei Roșii s-ar putea să fi fost terenul de pregătire al lui Putin în măsuri active împotriva Occidentului imperialist. Deși devenise din ce în ce mai clar că blocul estic nu va mai putea rezista, că tulburările sociale ar putea să-l distrugă și că reverberațiile ar putea ajunge până în Uniunea Sovietică, totuși Putin și ceilalți ofițeri KGB din Dresda s-au luptat să-și salveze rețelele.

Iar apoi, într-o clipă, totul s-a terminat și, brusc, nu mai era nimeni la comandă. Zecile de lupte și jocurile de spionaj, sub acoperire, păreau terminate. Granița dispărruse, copleșită de răspândirea protestelor.

Deși a mai trecut încă o lună până când protestele să ajungă și la Dresda, totuși când ele au apărut, Putin și colegii săi erau doar parțial pregătiți. În timp ce mulțimile de oameni stăteau de două zile, pe un frig tăios, în fața sediului Stasi, Putin și ceilalți agenți KGB s-au baricadat în interiorul vilei. „Am ars hârtii noaptea și ziua. Am distrus tot, toate comunicațiile noastre, listele noastre de contacte și rețelele cu agenții noștri. Eu personal am ars o cantitate uriașă de material. Am ars atât de multe lucruri încât s-a spart cuptorul”, povestea Putin mai târziu.”