VIDEO. Familia „NATO” și apucăturile sale meschine. Mihaela Geoană, sora infractorului urmărit internațional Ionuț Mircea Costea, o bârfește și jignește pe fiica Elenei Lasconi. Despre lidera USR crede că seamănă cu o „vacă”


VIDEO. Familia „NATO” și apucăturile sale meschine. Mihaela Geoană, sora infractorului urmărit internațional Ionuț Mircea Costea, o bârfește și jignește pe fiica Elenei Lasconi. Despre lidera USR crede că seamănă cu o „vacă”

Mihaela Geoană o numește „mucoasă” pe Oana, fiica Elenei Lasconi, deranjată că aceasta și-a permis, într-o postare, să afirme despre Mircea Geoană că e „prostănac”, titulatură cu care fostul secretar adjunct al NATO fusese „alintat”, de fapt, de Ion Iliescu, cu ani în urmă, și care a intrat în memoria colectivă pentru că a părut foarte inspirată și potrivită cu figura acestuia de etern „nedumerit”. 

PODUL a intrat în posesia unei frânturi de dialog purtat pe un grup intern de campanie al așa-zisului independent Mircea Geoană. 

Mesajele dnei Geoană - printre care și cel de mai sus („Iată ce postează fiica Elenei Lasconi. Jigniri de la mucoasă. Așa mamă, așa fiică”) - relevă nu doar preocupări mărunte și frivole, ci și o evidentă nervozitate determinată mai degrabă de faptul că, așa cum o arată sondajele, de data asta nici măcar pentru o noapte lungă de iarnă nu va avea ocazia să fie „prima doamnă” de la Cotroceni. Cel mai recent sondaj AtlasIntel (15-20 noiembrie) publicat, joi, de hotnews.ro arată că Mircea Geoană a scăzut dramatic în opțiunile alegătorilor, ajunând la doar 7 procente (locul 5, după Marcel Ciolacu, Elena Lasconi, George Simion și Nicolae Ciucă)

Apucături nepotrivite cu funcția la care aspira are însă Mihaela Geoană și în public, pe pagina de Facebook, unde distribuie la foc continuu orice opinie denigratoare la adresa contracandidaților soțului, inclusiv mahalaua Danei Budeanu. Modista PSD este, evident, trompeta lui Marcel Ciolacu și e dezlănțuită împotriva tuturor. Dar alinierea zonei PSD prezente și trecute nu e de natură să surprindă. 

Pentru prima doamnă wannabe nu contează nici măcar limbajul suburban folosit de cei pe care îi distribuie, promovând pe pagina sa postări în care se afirmă despre Elena Lasconi că este o „vacă” („la vache qui rit”, o marcă destul de cunoscută de brânzeturi), iar despre PNL – partid căruia chiar soțul candidat Geoană i-ar putea încredința guvernarea României dacă ar ajunge la Cotroceni – că este un „bordel”. 

 

Ce am mai aflat despre posibila viitoare primă doamnă în această campanie electorală

A plâns (zic unii, teatral) la plagiatul mediocru comis de propria fiică, Ana, pe scena de la Atena 3, într-o emisiune electorală. A evitat apoi să explice public dacă are vreun amestec în preluarea respectivului discurs, preferând să lase se treacă furtuna mediatică. PODUL a scris despre asta AICI.

A fost menționată de mai multe ori într-un articol de investigații al Public Record despre averea colosală a familiei Geoană. Public Record a dezvăluit că doamna Geoană a fost în vacanțe de lux, alături de copiii și părinții săi, pe banii primiți drept șpagă de fratele infractor Ionuț Mircea Costea, condamnat definitiv la șase ani de închisoare, frate care a câștigat lunar de la statul român peste 20.000 de euro într-o sinecură politică primită când Mircea Geoană era lider al PSD (cel mai longeviv din istoria partidului). PODUL a scris despre asta AICI.

Nu a putut să explice coerent la Antena 3, unde a revenit, recent, într-o altă emisiune alături de soțul candidat, ce bani a primit (sau dacă a primit) fundația sa de la diverși „jucători în energie” care susțineau candidatura lui Mircea Geoană, după cum acuzau trompetele Antenei 3. PODUL a scris despre asta AICI.

Vedeți și: Scene ireale la Antena 3: Mircea Geoană, la un pas de bătaie. Prezidențiabilul își pierde cumpătul, tremură și sare amenințător la Adrian Ursu când acesta îl întreabă despre o posibilă finanțare dubioasă a campaniei sale prin fundația Mihaelei Geoană


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.