La un adio

Klaus Werner Johannes pleacă de la Cotroceni fără să lase ceva în urmă. Două mandate eşuate. Nici nu cred să-şi fi propus să realizeze ceva. L-au împiedicat lenea şi vanitatea. Se crede superior celor din jur. Din nefericire pentrul el, nu este. Dimpotrivă. Este un produs second hand. A ratat copios şi cu educaţia şi cu justiţia, ţintele lui principale. Amîndouă se află astăzi într-o stare mai proasta decît atunci cînd a preluat funcţia supremă în stat. Prea îi place să se fălească. Îi plac de asemenea luxul şi ceremoniile cu el cap de afiş. Mai ales să treacă în revistă armata, să vorbească suit la tribună, să se întîlnească cu grangurii lumii și să fie tras în poză. E un personaj care nu înţelege ce i se întîmplă.Vanitos cît încape. 

În toţi aceşti zece ani am fost desconsiderați. Johannes e foarte mîndru că ne-a prostit. Crede că suntem vrednici de dispreţul lui. 

Ultima imagine pe care o am cu Johannes este a unui muşuroi luat de vînt. Nu rămîne nimic în urmă. Zece ani au trecut pe lîngă noi degeaba. Ne-am aflat vremelnic în stăpînirea unui personaj malefic şi trebuie să scăpăm de el cît mai repede. Inclusiv de amintirea lui. "Experienţa Iohannes" va lăsa urme în lumea românească pentru decenii. Farsa a durat prea mult. Ducă-se pe pustii!