"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În ținutul Gherghesenilor are loc, ca și în alte câteva rânduri și locuri, întâlnirea maxim vizibilă a lumilor doar aparent aproximative: Mântuitorul și necuratul. Fără perdea, nemijlocit, brutal, fără metafore. Creatorul lumii dă peste contestatarul îmbătrânit de milenii al lucrării Sale, de cel care, cum poate și oricum fără odihnă, nereușind niciodată până la capăt, încearcă să nimicească rodul încrederii, să otrăvească fântânile adevărului, să ofilească frumusețile, să semene îndoiala, să cultive lipsa de nădejde, să ia dobânda necredinței, să profite de inima slabă a celui pe care El, mărinimos, a îngăduit să fie liber, suveran și demn, perlă nepescuită a oceanului iubirii Sale: omul.
Pe cât de singur, ochi în ochi, este Creatorul, privind în față creatura, pe atât de icnit este necuratul, cel care, înainte de toate, își adună tovarășii, năimiții, golanii, scandalagii, brutele și slugile spontane. Într-un cuvânt: legiune. Pe om îl poți îngenunchea doar atacându-l în haită, umilindu-l, spurcându-l, doar doar ar renunța, cu vedere tulbure și mintea răvășită, să mai creadă în El, în Cel care, deasupra, pe marginea cea mai de sus a stâncilor, vede cum sar porcii în mare. Prostia diavolească: suma slăbiciunilor dă, în contabilitatea păcatului, absența lui Dumnezeu. Or, ca într-o ecuație, El este mereu pe plus. Virgula veșniciei.
Motiv să ne ținem de poala Lui, rugându-L să rămână cu noi. Dar nu pentru că am avea spaima de a fi părăsiți, ci pentru a fi, de fapt, mai întăriți. Pentru că atunci, ca și acum, omul își cunoaște limitele, știind cât de ușor îi este răului să îl ia în posesie, din comoditate, prostie sau altă nerozie. În iureșul vieții, atunci și acum sau mâine, nu știm cum să răspundem, să reacționăm, să ne apărăm feciorelnicul chip zidit de El și care, în miez de noapte, plânge în noi. Precum copilul incapabil să se despartă de îmbrățișarea părinților lui, de mirosul atât de cunoscut, primind o sărutare, nu ne este ușor nici nouă. Plecând, să vestim măcar cât bine ne-a făcut El.
Sus să avem inimile!
