"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În anii ‘30-‘40 ai abominației intitulate URSS, Moscova, prin propagandiștii săi, pentru a hipercentraliza imperiul și a impune dominația limbii, culturii și națiunilor ruse peste toate popoarele ocupate, a inventat teoria așa-zisului “frate mai mare”. În fapt, vorbim despre o minciună monstruoasă, nesimțită și criminală.
Sub această minciună a așa-zisului “frate rus mai mare”, care implica colonizarea, impunerea limbii ruse drept limbă primordială și “superioară” pe cuprinsul întregului imperiu, se ascundeau, de fapt, cele mai întunecate planuri de rusificare, discriminare și afirmare a “velicorusismului”.
12 din cele 15 foste republici-colonii sovietice ocupate au avut o referire la poporul rus sau la Rusia în așa-zisul imn al lor, de obicei, într-un context laudativ, iar asta într-o Uniune Sovietică cică “voluntară”, “egală” și “multinațională”, dacă ne-am raporta la ce ne spun propagandiștii ruși, mințind cum respiră.
Iată câteva exemple de expresii vomitive despre Rusia și ruși, versificate în așa-zisele imnuri ale coloniilor ocupate, inclusiv în imnul așa-zisei RSSM:
Imnul RSS Azeră: “Curajosul popor rus”; Imnul RSS Armeană: “Marea Rusie”; Imnul RSS Belarusă: “Noi, bielorușii, cu Rusia frățească”; Imnul RSS Kazahă: “Mulțumim marelui popor rus”; Imnul RSS Kârgâză: “Marii ruși au întins o mână de prietenie”; Imnul RSS Letonă: “Cu poporul marei Rusii”; Imnul RSS Lituaniană: “Marele popor rus”; Imnul RSS Moldovenească: “Cu marea Rusie”; Imnul RSS Tadjică: “Când mâna rusă ne-a ajutat”; Imnul RSS Turkmenă: “Poporul rus este protectorul acestei prietenii”; Imnul RSS Uzbecă: “Bună ziua, popor rus, fratele nostru mai mare”; Imnul RSS Ucraineană: “Poporul rus a fost prieten și frate”. (mai multe detalii AICI)
Conform istoricului Serghey Abashin, elucubrația așa-zisului “frate mai mare” își făcuse pentru prima dată apariția în imnul URSS, impus chiar de muma acestui imperiu – RSFS Rusă. În 1945, explică istoricul, criminalul în masă Stalin, fiind prezent la un eveniment, a ridicat un toast “pentru poporul rus” – un toast separat, în care a spus că ”poporul rus este cel mai important popor” și că el are “toată responsabilitatea”. Se pare că acest limbaj a fost legitimat de ”georgianul” Stalin personal (detalii AICI).
Imnurile a doar trei republici ale URSS nu au cântat despre așa-zisul “rol special al poporului rus. Acestea erau RSS Georgiană, RSS Estonă și, cât ar fi de paradoxal, RSFS Rusă, adică Rusia imperialistă și narcisistă însăși. Conform mai multor istorici, faptul că RSFS Rusă “nu avea un imn”, înseamna în primul rând statutul ei special și faptul că era întruchiparea URSS.
Istoricul Kiril Kobrin a făcut, probabil, cea mai reușită descriere, pe scurt, a ceea ce a fost, de fapt, URSS: “În cazul în care cineva a uitat, permiteți-mi să vă reamintesc: Uniunea Sovietică a fost numită ‹familia fraternă a națiunilor›. Familia, totuși, era destul de ciudată - fără părinți, doar copii. Rusia era ‹fratele mai mare›, restul erau ‹frați și surori mai mici›. Mai departe se știe: cei mai tineri s-au răzvrătit împotriva puterii intruzive a celor mai mari și s-au dispersat în colțurile lor, după ce în prealabil au împrejmuit aceste colțuri cu ziduri formate din diferite fortărețe. ‹Fratele mai mare› îi trata pe ‹cei mai mici› cu un ușor dispreț, neobosind niciodată să povestească despre dragostea sa pentru exotismul lor turistic. De aici și atitudinea neîncrezătoare față de posibilitatea unei vieți independente a republicilor Uniunii, neîncredere exprimată atât de viu la începutul anilor '80-'90, în conversații ocazionale:
‹Ei, lasă-mă cu Estonia independentă! Nu au industrie acolo! Nu au nimic! Le vom tăia conductele și gata, independența lor este kaput...› / ‹Cine? Georgia? Ei știu doar să danseze și să facă frigărui. Noi îi hrănim pe toți›. Și așa mai departe. Apoi aceste discuții au devenit tăcute. Apoi însăși familia fraternă a națiunilor s-a dezintegrat.” (detalii AICI)
Conform jurnalistului Aleksandr Vdovin, minciuna “poporul rus ca frate mai mare” și-a găsit expresia în broșura lui B.M. Volin, “Marele popor rus”, publicată în august 1938. În aceasta se afirmă: “Popoarele din URSS sunt mândre de fratele lor mai mare, primul între egali în familia fraternă a națiunilor - poporul rus”. Conform jurnalistului, mulți ruși din URSS își doreau o astfel de atitudine a “marii națiuni” față de “semenii săi”. (detalii AICI)
Kremlinul a impus, timp de decenii, în toate republicile-colonii sovietice, și apoi post-sovietice, ideea că Rusia ar fi un “frate mai mare înțelept”, un fel de “rasă superioară”. Iar acest lucru, mai presus de toate, s-a manifestat prin impunerea limbii ruse, dar și a concepției de superioritate a rușilor față de fostele colonii. Gândirea de tip fratele mai mare este caracteristică majorității rușilor din Moscova, Skt-Petersburg sau Ekaterinburg, de la politicieni, funcționari publici, vedete, pâna la cei mai simpli și săraci cetățeni.
În Ucraina, în afară de impunerea limbii ruse, Kremlinul a urmărit, de asemenea, o politică de ”subțiere” și devalorizare a tot ceea ce este ucrainean. Toate realizările și succesele au fost atribuite Rusiei.
“Deci Ucraina este o națiune rurală care nu este capabilă să lupte, nu este capabilă să se apere. Tot ce poate face este să muncească pământul, să bea samagon, să mănânce salo - untură de porc. Și au nevoie de un frate mai mare care să îi conducă. De fapt, narațiunile de acest tip care sunt în literatura rusă, dacă le citim cu toții, sunt și în cinematografie”, explică Anna Machukh, director executiv al Academiei Ucrainene de Film și director general al Festivalului Internațional de Film de la Odesa (detalii AICI).
Prin urmare, iată de unde vine, ce aduce și ce semnifică această abominație rusească a “fratelui mai mare”.
Lepădați-vă de teoria rusească a “fratelui mai mare”. Între românii din dreapta Prutului și românii-basarabeni nu există așa-zise “grade de comparație”. Pe malul stâng și drept al Prutului, suntem români, suntem aceiași. Nici mai mari, nici mai mici.
