CTP și Unirea

Cristian Tudor Popescu, la Chișinău, acum fix 10 ani. L-am ascultat cu greață cum pleda, în fața gazetarilor de pe Bâc, pentru îngroparea ideii de reunire a Basarabiei cu România. Esența mesajului era aceeași cu a stataliștilor “pro-europeni” de azi: lăsați-o moale cu Unirea că nu vă trebuie. Ce aveți nevoie este integrare europeană, apoi mai vedeți voi dacă vă aranjează să vă uniți cu noi!

Era clar că sponsorii vizitei îl dresaseră în noaptea de dinaintea conferinței. Bănuiesc cum, dar nu am probe. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării, până și întâlnirea cu jurnaliștii avea loc la Propaganda, localul Natașei Morari…

La bufetul de după conferință nu mă pot abține și îl abordez. Îi explic unde se află și îi spun că face jocul unor agenți ai Rusiei, care îl folosesc ca o sculă de amplificare a românofobiei și de legitimare a statalismului de sorginte sovietică pe care îl întreține Rusia. Mă ascultă împietrit și prin gura deschisă îi văd bolul nemestecat. Habar nu avea ce face, un imbecil… 

Își revine după vreo 30 de secunde și se disculpă, ca un jeg politicianist de Dâmbovița:

“Dă-i, bre, în plm, ce îți bați capul cu ei, oricum pe ăștia nu-i vindecă nimeni de Rusia, nu vezi!”. Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, îmi arată niște plăcințele de pe un platou: “Ai gustat astea, sunt nemaipomenite! Ia și mănâncă, hai să le facem pagubă măcar!”. 

M-am întors și am plecat, lăsându-l cu chelia încrețită de mirare.