"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Asta cu „nu avem legislație să doborâm dronele rusești” seamănă cu povestea aia de la Nassyriah când militarii români nu se mișcau fără aprobare de la București, adică o decizie tactică (cum pare din exterior) este transferată către factorul politic.
În primul rând dronele nu sunt o chestie așa de nouă încât să zicem „domn`e, e o tehnologie specială, ne-a luat prin surprindere, nu avem legi și nici nu știm ce să facem, așa suntem noi, mai tembeluți...”. În războiul hibrid al Rusiei împotriva României din decembrie 1989 (v-a plăcut? protocronism, noi aveam război hibrid înainte să se inventeze!) au fost folosite masiv dronele pentru confuzarea apărării anti-aeriene românești. Rușii dezvoltau dronele și războiul electronic de pe la sfârșitul anilor 70 - începutul anilor 80 și erau cunoscute în România, dacă nu mă înșel și pe la noi erau niște băieți care se ocupau de drone chiar înainte de 89.
Deci dronele de luptă nu sunt chiar o chestie nou-nouță pentru armata română. Iar asta cu „nu avem legislație” nu stă în picioare pentru mine, mai degrabă e o acoperire. Fie cineva încearcă să-și protejeze partea dorsală, fie nu au voie să miște fără ordin de mai sus. În decembrie 1989 generalul Gușă nu a avut nici o reținere să ordone doborârea țintelor aeriene neidentificate (drone rusești pe românește) și era șef de stat major, nu ministru sau ceva. De acord, din decembrie 1989 încoace s-au mai schimbat legile, am intrat în NATO, s-au schimbat oamenii - dar chiar în halul în care nu pot fi doborâte țintele evident ostile care intră în spațiul aerian românesc? Cum ziceam: fie cineva își apără scaunul, fie nu au voie să miște fără ordin de mai sus.
(Alt exemplu istoric: în toamna lui 1940 rușii au ocupat ilegal două insule din Delta Dunării, s-a dat o luptă acolo, au murit câteva zeci de grăniceri români, situația putea escalada, românii voiau să trimită mai multe trupe și să-i scoată pe ruși de acolo - însă Hitler l-a rugat pe Antonescu să se abțină o perioadă, adică șeful ăl mare de atunci avea alte planuri, știa că se va ajunge la încăierare cu rușii, dar mai încolo, nu când îi trebuia lui Antonescu).
