Avortul

este marea temă care punctează, în Europa și în SUA, fie pro, fie contra, o agendă publică profund bolnavă, marcată de semnele sfârșitului unei civilizații. Din recentele polemici de la Varșovia sau din programul unor candidați americani, se întrevede foarte clar: după transformarea sexului în politică publică, rezultatul, totuși fericit, al practicării lui se află în dezbatere, depinzând de capriciile ideologice, nu de reacția biologică, naturală. Copilul nenăscut nu are nici protecția unui azilant.

S-a văzut și la Paris: suntem un ghem de contradicții, de răstălmăciri și decapitări de sensuri, modernitatea care ne-a adus prosperitatea fiind aceeași care ne aduce, treptat, deriziunea. 

Ce ar fi de făcut? Iarăși: nu reacționarismul unei drepte tembele, deturnate semantic înainte de orice, este răspunsul, nu refuzul și nici diabolizarea, ci revenirea, cu politici pe măsură, la mărimea naturală a omului. Fără mize exclusiv de putere și fără alianțe cu cei care, din extremă, văd oricum democrația câș.

Doxa!