Așa cum anunța încă de luni, Emilia Șercan vine cu noi dezvăluiri privind impostura academică a lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO și aspirant la cea mai înaltă funcție în stat (candidatura sa nu a fost anunțată oficial, dar este pregătită de mai bine de un an, n.red), arătând că nu doar lucrarea de doctorat în sine este problema, ci și „parcursul doctoral al acestuia, întins pe 12 ani”, care, potrivit jurnalistei, „stă sub semnul unui lung șir de ilegalități, concesii și derogări”
„Dincolo de plagiatul din lucrarea științifică a lui Mircea Geoană, parcursul doctoral al acestuia, întins pe 12 ani, stă sub semnul unui lung șir de ilegalități, concesii și derogări primite într-un interval în care avea statutul de ambasador al României în SUA și ministru de externe în guvernul PSD, condus de Adrian Năstase.
Astăzi prezint informații exclusive care arată că Mircea Geoană a deținut în mod ilegal, pentru cel puțin 6 ani, calitatea de doctorand, în condițiile în care ar fi trebuit exmatriculat după 1998. Numărul 2 în NATO a susținut teza de doctorat abia în 2005, deși fusese înmatriculat la doctorat în 1993.
Nicolae Istudor, rectorul ASE, spune că a căutat în arhive documente care să explice cum a rămas Mircea Geoană vreme de 12 ani student doctoral, dar că “nu am găsit o bază legală clară despre cum s-a reușit prelungirea [studiilor lui Mircea Geoană] până în 2005”.
Vineri, Mircea Geoană spunea că "sunt absolut pe linie cu dumneavoastră și cu orice altcineva care face asta de o manieră, cum să zic, echilibrată și obiectivă”. Dovezile pe care le prezint și azi sunt exact pe gustul lui Geoană: echilibrate și obiective”, a precizat Emilia Șercan într-o postare pe Facebook corelată cu o nouă dezvăluire de presă publicată de PressOne.
Ce dezvăluie articolul publicat de PressOne:
„Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a deținut în mod ilegal calitatea de doctorand al Academiei de Studii Economice (ASE) pentru cel puțin șase ani – între 1998 și 2004 –, deși nu mai îndeplinea criteriile legale.
În septembrie 2004, Biroul Executiv al Senatului ASE a oferit o perioadă de grație pentru doctoranzii înmatriculați înainte de 1 noiembrie 1996, care aveau examenele luate și referatele susținute.
Actualul secretar general adjunct al NATO intra în categoria doctoranzilor înmatriculați înainte de 1 noiembrie 1996: a fost admis la studii în 1993, în domeniul Relații Economice Internaționale, prin decizia rectorului nr. 21/21.06.1993, potrivit ASE.
Rectorul Academiei de Studii Economice, profesorul Nicolae Istudor, a admis că Mircea Geoană ar fi trebuit exmatriculat de la doctorat și că nu a „găsit o bază legală clară despre cum s-a reușit prelungirea până în 2005”.
Întrebat dacă Mircea Geoană nu trebuia automat exmatriculat de la doctorat în 2004, Istudor spune că acum lucrurile nu mai pot fi îndreptate, chiar dacă ar sta așa.
Pe 18 iulie 2005, ziua în care își susținea doctoratul la ASE, Mircea Geoană se afla la un pas de exmatriculare.
La acel moment, era beneficiarul unui termen de grație primit din partea Biroul Executiv al Senatului ASE, care expira peste 12 zile, adică la 1 august 2005.
Geoană a obținut titlul de doctor cu calificativul „foarte bine” după 12 ani și 28 de zile de la înmatricularea sa ca student doctorand, la data de 21 iunie 1993.
Într-un răspuns scris primit de la ASE, universitatea spune că nu știe dacă secretarul general al NATO a urmat cei 12 ani de studii la frecvență sau la fără frecvență.
Acest detaliu este important pentru a determina perioada în care Mircea Geoană a deținut legal statutul de doctorand”.
Mai multe detalii AICI