Cultul dezvoltat în jurul teoriei sincronismului nu este foarte diferit de cultul dezvoltat în jurul teoriei dacismului

O să scriu aici o erezie: cultul dezvoltat în jurul teoriei sincronismului nu este foarte diferit de cultul dezvoltat în jurul teoriei dacismului.

Să explicăm. Dacismul are ca și carte de căpătâi „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densușianu, apărută în 1913. Din punct de vedere științific în ziua de azi nu mai face multe parale. Nici la momentul apariției cartea lui Densușianu nu avea mari merite științifice, dincolo de capacitatea autorului de a aduna o cantitate gigantică de informație și a o pune într-o grilă de interpretare pe cât de originală, pe atât de eronată. O circumstanță atenuantă ar fi entuziasmul autorului de a scoate din piatră seacă o „vârstă de aur” a poporului român și o reacție tardivă la excesele latinismului pe linia articolului lui Hașdeu „Perit-au dacii?” După mai bine de un secol de cercetări arheologice și sistematizări/ interpretări ale surselor de altă natură, cartea lui Densușianu rămâne o ciudățenie, care ar putea fi folositoare la seminariile facultăților de istorie, unde studenții să fie puși să identifice erorile de metodologie.

În paralel, teoria sincronismului are ca și carte de căpătâi „Istoria civilizației române moderne” a lui Eugen Lovinescu – care la rândul ei nu mai are valoare științifică în ziua de azi și nu prea avea nici la momentul apariției sale în 1925. Lovinescu și-a fundamentat teoria sincronistă pe teoria imitației sociale a sociologului francez Gabriel Tarde (1890). Problema este că teoria imitație sociale a lui Tarde fusese demontată de Emile Durkheim (1897). Lovinescu știa că baza teoretică a sincronismului cam șchiopăta, însă nu prea avea ce să pună în loc, așa că a mers înainte cu „pierzătorul” disputei dintre Tarde și Durkheim. După ce Immanuel Wallerstein a publicat cele patru volume ale „The Modern World System” (1974-2011) ar fi trebuit să fie clar că teoria sincronismului este lipsită de orice utilitate în lumea contemporană. (Asta fără să mai amintim de o luuungă serie de dezbateri anterioare care deja lăsaseră de căruță sincronismul lovinescian).

Ca și în cazul clasicilor marxismului dialectic, Eugen Lovinescu este citat fără să fie citit în ziua de azi. O teorie marginală și cu un fundament teoretic deja demontat la momentul lansării, transformată într-un soi de cult al cărui fundament este îngenuncherea irațională în fața unei teorii desuete pentru a semnala apartenența la un anumit grup.