Frauda, pur și simplu, poate!

Numărul de voturi nule și anulate depășește un milion două sute de mii, așadar.

Halucinant! Adică, peste 13% din total!

Treisprezece la sută!

În plus, cantități îndestulătoare de voturi au apărut... suplimentar (!?) în urne și în scriptele BEJ și BEC față de numărul de votanți înscriși pe listele electorale. Îndestulătoare pentru organizatori, desigur!

Altfel spus, votați proștilor! Căci, oricum, important e cine numără, nu cine votează, vorba tătucului Stalin!

Votați, proștilor, că noi, cei care dominăm copios socialisto-liberal ștampila, greblăm ceea ne încurcă și toni-fiem cu sacul plin de voturi... cu cântec, ceea ce ne place!

Și, proștii de noi votăm, încântați de șansa pe care butaforia democratică ne-o oferă pentru a ne face să ne simțim importanți și reprezentați.

Democrația noastră nenorocită, electoralistă, încă fesenistă și concomitent copios uselistă și iohanistă, trage să moară din spatele cortinei groase de buletine ștampilate... exact așa cum trebuie.

După 30 de ani de democratură, am ajuns înapoi - așa cum era de așteptat în condițiile butaforiei mafiotizate securisto-neobolșevic - în realitatea distopică a anilor '90!

Camarila iliesciană cred că jubilează! Moștenirea ei nu numai că dăinuie, dar înflorește copios!

Apartenența la NATO și la UE a țării se dovedește, cel puțin din perspectiva electorală actuală, o glumă amară.

Retrăim în anul de grație 2024, la o altă scară, într-un alt decor și, aparent, cu alți actori, același coșmar care ne-a fost administrat de la bun început de originala democrație fesenistă, care a croit țara după chipul și asemănarea aparatnicilor comuniști. Croială începută la lumina însângerată a trasoarelor trase de cei peste 1400 de teroriști din decembrie 1989, identificați dar niciodată condamnați (așa cum a dezvăluit nu demult într-un interviu, Andrei Ursu) și terminată la lumina la fel de însângerată a lămpașelor minerești din iunie 1990.

Ce a urmat, nu a fost decât dezvoltarea firească a avortonului democratic românesc, ajuns acum, la maturitate, un veritabil devorator al Cetății.

De aceea, îmi este teamă că, la viitoarea comasare a prezidențialelor cu parlamentarele, din iarna acestui an, amploarea fraudei nu va avea nicio jenă să fie de două ori mai mare decât cea de acum.

De ce? Pentru că Leviatanul poate! Și, pe cale de consecință, pentru că frauda, pur și simplu, poate!