"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Participând la o dezbatere organizată recent la Biblioteca Națională a României de think tank-ul studențesc SSWP, deputatul Andrei Lupu, candidat al partidului REPER la alegerile europarlamentare, a analizat, pe larg, motivele pentru care nu poate fi pusă în discuție în prezent înființarea unei armate europene, fiind însă foarte necesară efectuarea unor pași rapizi și concreți către realizarea unui asemenea proiect, inclusiv în condițiile în care atenția SUA se concentrează, din ce în ce mai mult, ca alocare a resurselor, pe contracararea amenințării chineze, ceea ce va implica nevoia ca Uniunea Europeană să-și sporească autonomia strategică și de securitate pentru a face față inamicilor de la Moscova.
Vorbind despre amenințările cu care se confruntă Europa, Andrei Lupu a avertizat că Uniunea Europeană și, în mod implicit, România se află deja în război, chiar dacă nu unul ce implică angrenarea efectivă de trupe.
În scopul pregătirii Uniunii Europene pentru scenariul unui război cald, Andrei Lupu a trecut în revistă problemele ce trebuie soluționate pentru a se reuși consolidarea unei industrii europene comune de apărare.
Redăm în integralitate analiza realizată de Andrei Lupu:
"Voi vorbi despre industria de apărare europeană. Sunt câteva premise de la care trebuie să plecăm. În acest moment, Uniunea Europeană este în război. Și România, în mod implicit, e în război. Nu este un război cu gloanțe, cu mitraliere, cu tancuri, dar există, în sensul clasic al cuvântului, un război. Suntem într-un război cibernetic direct cu Rusia. Suntem atacați zilnic. Suntem într-un război informațional și se încearcă dezinformarea în mod constant a românilor și, în general, a europenilor. Iar problema cea mai mare este că nu suntem pregătiți pentru asta, nu doar noi, românii, ci europenii în general. Ne-am obișnuit de 50-60 de ani să depindem întotdeauna de SUA când sperăm la securitate, când sperăm să nu ne atace cineva dinspre est. Obișnuința asta de a depinde de SUA a atrofiat cumva mușchiul UE, iar problema este că nu mai putem să continuăm așa. Nu știm ce se va întâmpla în noiembrie în SUA, nu știm dacă va ieși varianta la care sperăm cu toții sau cea de care ne e teamă tuturor. Dacă va ieși cea de care ne este teamă tuturor, va fi rău. Dacă va ieși cea la care sperăm, ne va fi mult mai bine. Și e o veste proastă cea pe care v-o voi spune. Și varianta bună va avea de înfruntat o provocare foarte mare care vine dinspre celălalt ocean, dinspre Pacific, iar inevitabil politica de securitate a SUA va căpăta o mult mai mare atenție către Pacific, către zona Chinei.
Astfel, noi, europenii, suntem obligați să avem o politică proprie de apărare, nu doar pe hârtie, căci pe hârtie ea există, însă avem nevoie să o creăm în mod real. S-a vorbit mult în media despre armata europeană. Ca federalist european, m-aș bucura să avem asta de mâine. Practic, mai este foarte mult până acolo și trebuie să începem pragmatic, pas cu pas. Vă voi spune de ce mai e mult până acolo. În acest moment, armatele statelor membre UE au în folosință 17 tipuri diferite de tancuri. SUA au un singur tip de tanc. În acest moment, armatele statelor membre UE au peste 20 de avioane principale de luptă în folosință. SUA au 4. Nu putem vorbi despre o armată europeană, atât timp cât nu avem nici măcar armament comun. Nu o să poți lua, de pildă, soldatul român să-i zici «în acest moment condu tancul pe care-l are Olanda», pentru că nu are experiența asta. Un tanc nu se conduce precum o mașină. Ai nevoie de o experiență de ani de zile de antrenament pentru asta. Soldații ucraineni sunt astăzi niște eroi pentru că reușesc să folosească un armament divers, dar se află și într-o criză care-i forțează la soluții ingenioase. Așadar, până când nu vorbim despre armament comun, nu putem vorbi despre o armată europeană.
Iar pentru a vorbi despre armament comun avem nevoie de o industrie de apărare comună. Ce înseamnă asta? Avem nevoie, în primul și în primul rând, să producem aici în Europa pentru armatele europene și, în viitor, pentru armata europeană. În prezent, peste 70% din producția de armament a UE merge în afara blocului european. E vândută către state terțe. Peste 80% din producția de armament din România e vândută către state terțe, din Asia, din Africa. De ce? Pentru că nu reușim să producem competitiv. Nu producem armament suficient de bun și ajungem să-l trimitem unde sunt standardele mai joase, respectiv unde se bucură un soldat din Asia-Centrală când primește gloanțe pentru vechile AKM-uri rusești. Așadar, provocarea cea mare pentru noi este să producem și să producem bine. Și vă voi mai oferi un exemplu, apropo de cantitate, nu de calitate. Într-un an, baza industrială de apărare a Rusiei se estimează că va produce 5 milioane de obuze. În același interval, de un an, statele europene reușesc să producă 1 milion. Nu ai cum să lupți cu principala noastră amenințare cu de 5 ori mai puțină muniție pentru obuziere.
Astfel, avem nevoie de soluții accelerate. În luna martie a anului curent, Comisia Europeană a propus un plan pentru industria europeană de apărare. Din păcate, inclusiv de aici din România, sunt multe mârâituri dinspre Ministerul de Externe, dinspre Ministerul Apărării, care nu sunt suficient de convinse și încearcă renegocieri, respectiv reduceri ale obiectivelor. Ceea ce trebuie să înțelegem e că avem niște pași foarte clari.
În primul rând, avem nevoie să încurajăm producătorii de aici din România și, în general, din Europa. Cum facem asta? Nu am nicio rușine să o spun, deși e un termen cumva interzis în UE: prin subvenții. Statul trebuie să subvenționeze producătorii de armament, încât să producă. Așa cum în agricultură nu am avut o problemă să dăm subvenții pentru a face agricultorii competitivi, același lucru trebuie să-l facem și în apărare. Trebuie să oferim bani pentru retehnologizarea fabricilor de armament, pentru instruirea celor care produc arme. În România, de bine de rău, mai există o urmă de industrie de apărare. Dar vin, de exemplu, dintr-un oraș unde există o fabrică de rachete. Fabrica de rachete din orașul meu produce rachete de grindină, nu pentru luptă în mod real. Și există investitori care vor să vină. A doua cea mai mare companie de armament din lume vrea să investească în această fabrică. Am vorbit recent cu reprezentantul lor în Europa. Problema lor este că stau de 2 ani să obțină un aviz, ceea ce e absurd. De aceea avem nevoie ca autoritățile să se implice din ce în ce mai mult și să ajute investitorii.
În același timp, ca să ajuți investitorii, ai nevoie să le oferi stabilitate. Să produci un tanc nu este ca și cum ai produce o sticlă de cola. Să produci un tanc trebuie să investești atât de mult în infrastructură, încât ai nevoie de predictibilitate. Spuneau unii producători «avem nevoie să știm pe 10 ani de acum înainte, să ne asigurați comenzi încontinuu ca să ne amortizăm investiția». Pentru asta avem nevoie ca statele membre UE să achiziționeze în comun. Și există deja un plan în sensul acesta, de a achiziționa în comun același tip de armament, de la aceiași producători, ca să fim siguri că sunt interesați să vină. Astfel, vom reuși, poate în 5 ani, poate în 6 ani, poate în 10 ani, să avem armament comun, să ne antrenăm pe aceleași arme, să nu mai avem 17 tancuri de luptă, ci unul singur pentru toată Europa, care să fie și cel mai competitiv, iar atunci vom putea vorbi treptat despre o armată europeană, sub forma inițială a unor grupuri reduse de luptă.
Și, atenție, atunci când zic despre armata europeană, nu mă refer la o formă de cooperare, precum NATO, între armate naționale. Mă refer la armata unor cetățeni europeni, o armată cu comandă unică la nivel european, în care să nu vorbim despre românii și lituanienii din acea armată, ci despre toți soldații indiferent câți sunt ei acolo și din ce stat vin. Și putem vorbi despre asta, în 2030, atât timp cât există viziunea politicienilor tineri, care pot să schimbe mentalitatea asta blocată în paradigma națională, blocată în ceea ce oferă statul și în ceea ce are de câștigat statul din care facem parte. Nu trebuie să mai avem obiceiul de a vorbi despre ce are de câștigat România din asta. E vorba despre ce avem de câștigat (...) ca cetățeni europeni. Și tocmai de aceea vă îndemn să mergeți cu curaj la alegerile din 9 iunie, să vă gândiți cine poate oferi mai multă viziune pentru UE și nu neapărat cine povestește că va da mai mult aici în țară, ci cine poate să ofere mai mult pentru Uniunea Europeană, pentru cetățenii UE, cine are cu adevărat expertiza de a conduce și a da o direcție Uniunii Europene".
