EXCLUSIV. În realitate, așa-zisa Federație Rusă NU există. E doar un amalgam monstruos, o creație artificială bazată pe crime în masă și rusificare brutală. Pe scurt: o închisoare a popoarelor. Lupta pentru decolonizarea Rusiei genocidare, o veche spaimă a Kremlinului / Anna Neplii

Nota autorului: Acest articol se înscrie într-o serie de texte (detalii AICI și AICI) ce analizează modul în care Rusia – indiferent de măștile pe care le-a purtat de-a lungul istoriei – a ocupat, prin forța armelor, pământurile altor popoare, asimilându-le prin intermediul genocidului și rusificării brutale. Iată că, peste ani și ani, popoarele în cauză participă (înregimentate în armatele Kremlinului) la invadarea Ucrainei. 

Clarificând mecanismele prin care s-a ajuns până aici, cât și faptul că respectivele popoare au fost și încă sunt victime ale opresiunii rusești, NU intenționez să le ”justific” sau să le relativizez participarea la războiul împotriva Ucrainei – chiar NU contează dacă acești oameni își trimit fiii să omoare ucraineni (printre care mulți civili) pentru că sunt forțați sau pentru că se află sub impactul propagandei kremlinopate, tot ce contează este că o fac, susținând genocidul pe care rușii îl săvârșesc în Ucraina. Cu toții sunt responsabili pentru oroarea pe care o comit zi de zi și noapte de noapte. Cândva vor plăti pentru asta. 

Cât de mică e de fapt Rusia, dincolo de minciunile propagandei

În schimb, scopul meu este să demonstrez că, în realitate, așa-zisa Federație Rusă și așa-numitul popor rus se referă, în principal, la regiunile Moscova și Leningrad. Asta pentru că Federația Rusă e un amalgam creat în mod forțat și artificial. Cuvântul ”artificial” încapsulează cam tot ce înseamnă ”istoria” Rusiei, simbolurile statului, limba, cultura, naționalitatea, tradițiile și ”mărețele realizări istorice”. Cam tot ce reprezintă Rusia astăzi este furat sau deformat. Voi mai reveni la aceste aspecte.   

Și în acest articol voi analiza o serie de evoluții cel puțin interesante care au avut loc în istoria recentă și foarte recentă a unora dintre popoarele înghițite de abominația numită Federația Rusă. Va fi vorba despre lupta acestora pentru independență. Iar independența și suveranitatea lor ar însemna fărâmițarea leviatanului kremlinopat. 

Sub ochii inerți ai lumii libere… 

Să nu ne ascundem pe după deget. Într-o anumită măsură, deloc neglijabilă, e și vina lumii libere că s-a ajuns până aici. Pentru că, în istorie, în diferite etape ale procesului de ocupație rusească, reprezentanții diferitelor națiuni au solicitat ajutor, dar nu au fost auziți sau pur și simplu au fost ignorați cu cinism și ipocrizie. Din pricina unor interese meschine. Letargia și indiferența au fost percepute drept semnale pozitive de criminalii în masă de la Kremlin. Acest context și aceste complicități au făcut posibil monstrul însetat de sânge cu care se luptă acum Ucraina. Și Rusia nu se va opri la Ucraina. Nu se va opri până când nu va fi zdrobită pe front, la modul decisiv. De așa ceva este nevoie. 

Persecuțiile din Ingușetia 

În 1810, Ingușetia și-a pierdut independența, devenind parte a Imperiului Rus. De-a lungul a aproape 200 de ani, teritoriul a fost împărțit, reîmpărțit și redenumit în repetate rânduri. Evident, aceste permutări au fost însoțite de deportarea populației locale și de alte acțiuni vizând epurarea etnică. Finalmente, la 1 octombrie 1991, Republica Ingușetia a devenit parte a Federației Ruse în forma sa actuală.  

Important e că, în ciuda unei perioade îndelungate de ocupație și rusificare sălbatică, ingușii încă mai cred că au șansa de a-și recâștiga independența. Și această speranță contează enorm. 

La 7 ianuarie 2024, la Istanbul, Ahmad Ozdo – reprezentantul Comitentului pentru Independența Ingușetiei (KIN, o mișcare socială ce luptă pentru libertate și independență) – a anunțat, împreună cu alți activiști inguși, adoptarea Declarației de Independență a Ingușetiei. Obiectivele documentului sunt restabilirea suveranității și separarea de Federația Rusă. 

Ozdo a declarat că intenționează să obțină recunoașterea genocidului săvârșit de ruși împotriva poporului inguș în 1944-1957 și a epurărilor etnice care au avut loc în 1992. 

”În cazul unei prăbușiri a Federației Rusiei sau a unei reformatări a acesteia, poporul din Ingușetia își rezervă dreptul de a-și redobândi teritoriile istorice, totodată solicitând despăgubiri pentru daunele morale și materiale cauzate în perioada 1944-1957 și în 1992”, a punctat Ahmad Ozdo. 

Reprezentanții KIN au anunțat că se bazează foarte mult pe sprijinul altor state, mai ales pe fondul faptului că Rusia slăbește din cauza războiului la scară largă declanșat împotriva Ucrainei. 

În prezent, autoritățile ruse efectuează în mod regulat percheziții și arestări ilegale de musulmani pe teritoriul Ingușetiei. Persecuțiile sunt în toi, fiind hărțuiți și supravegheați toți cei care exprimă critici și nemulțumiri față de autorități. 

”Astăzi, în închisorile rusești sunt oameni care au îndrăznit să se opună autorităților rusești de la granița cu Cecenia. La 27 martie 2019, cel puțin 40 de locuitori ai Ingușetiei au fost acuzați că ar fi comis fapte de violență împotriva forțelor de ordine. Unii și-au ispășit pedepsele, alții sunt încă în spatele gratiilor. Opt lideri ai opoziției sunt acuzați de ‹extremism› și de organizarea unor violențe. Printre aceștia se numără și doi bătrâni”, a precizat Ozdo.  

Autoritățile rusești acordă o atenție specială jurnaliștilor independenți. Site-urile și publicațiile acestora sunt închise, jurnaliștii fiind arestați în urma fabricării unor dosare politice. 

În plus, deși ingușii nu au o interdicție oficială privind utilizarea limbii materne, rusificarea agresivă i-a afectat enorm. Limba băștinașilor a dispărut aproape complet din actele oficiale și din practicile comerciale oficiale, rămânând doar la nivelul comunicării de zi cu zi în cadrul societății. Și asta e ceva, totuși, având în vedere alte părți ale Imperiului Răului. 

Reprezentanții KIN au specificat că ingușii sunt un popor iubitor de pace, care de-a lungul istoriei a trebuit mai mult să se apere decât să atace. 

”Numai oamenii tulburați de propagandă au susținut invazia Rusiei în Ucraina. Slavă Domnului, nu au fost prea mulți, dovadă stând mobilizarea eșuată din Ingușetia. Și autoritățile rusești sunt foarte nemulțumite de această realitate. Însă efortul invaziei slăbește zi de zi Rusia. În Ingușetia, autoritatea rușilor devine din ce în ce mai mică”, a explicat Ozdo. 

De notat faptul că, imnul oficial al Ingușetiei (adoptat în 1993) conține și următoarele versuri: ”O, Allah, dă Ingușetiei puterea de a fi independentă!”. 

”Independența e o condiție a religiei noastre, nu avem altă opțiune. Aceasta este baza codului nostru cultural. Suntem sub ocupație de peste 200 de ani și mulți nu au înțeles încă toate neajunsurile acestei situații”, a conchis Ozdo. 

Partizanii din Bashkortostan. Și protestele anti-Rusia

Ca popor, bashkirii sunt cunoscuți cel puțin începând din secolul al IX-lea. Ulterior, s-au aflat sub conducerea Hoardei de Aur. În 1557 aveau să intre sub controlul trupelor moscovite. 200 de ani mai târziu, bashkirii au luat parte la răscoale țărănești, opunându-se Moscovei. Din secolul al XVIII-lea până în secolul al-XIX-lea, majoritatea pământurilor  strămoșești ale bashkirilor au fost colonizate cu ruși. 

Abia în 1917 s-a făcut simțit un proces vizând crearea unei autonomii național-teritoriale, însă mișcarea a fost zdrobită de Kremlin. Drept urmare, Bashkiria a devenit o componentă a Uniunii Sovietice, apoi, la 31 martie 1992, o parte a Federației Ruse. 

În pofida acestei situații, iată că, începând cu 21 septembrie 2022, pe teritoriul Bashkiriei a apărut fenomenul rezistenței armate. În octombrie 2022, vorbeam deja despre aproximativ 2700 de partizani. 

La 3 octombrie, luptătorii au incendiat Biroul Partidului Comunist al Federației Ruse din orașul Salvat (Republica Beshkortostan). Curând, la 8 octombrie, partizanii au incendiat un birou de înrolare militară din apropierea centrului districtului Arhangelsk, situat chiar lângă capitala republicii. Combatanții au soclitat independența și suveranitatea Bashkiriei. 

În 2024, în Republica Beshkortostan au început să aibă loc mitinguri de amploare, fapt ce a scandalizat autoritățile rusești. Bunăoară, unul a fost organizat la 17 ianuarie, după ce activistul Alsinov fusese condamnat și închis. Să se noteze că protestul a avut loc într-un oraș cu o populație de aproximativ 17.000 de oameni, la demonstrație participând 10.000, ceea ce spune totul. În cele din urmă, protestatarii s-au ciocnit violent cu forțele de securitate rusești. 

Există două versiuni privind motivele condamnării lui Alsinov, evenimentul stând la baza manifestației: 

– conform ”presei” ruse de propagandă, Alsinov a fost condamnat la 4 ani într-o colonie penitenciară pentru ”incitare la ură etnică”, întrucât ar fi vorbit negativ despre muncitorii veniți din Asia Centrală și despre locuitorii Caucazului;

– potrivit unei versiuni ce e susținută de o parte a presei rusești de opoziție, Alsinov a fost arestat și condamnat după ce le-a cerut localnicilor să nu lupte împotriva Ucrainei;    

În cadrul mitingului, oamenii le-au cerut bashkirilor care luptă împotriva ucrainenilor să se întoarcă acasă. 

”În timp ce voi luptați pentru ambițiile lui Putin, rudele voastre sunt bătute cu bastoanele de OMON (unitate specială de poliție)!”, au strigat protestatarii. Și acest adevăr dureros învinge orice fel de propagandă kremlinopată. 

Monitorizarea soțiilor și a altor rude

În același timp, a devenit cunoscut faptul că autoritățile tuturor regiunilor din Federația Rusă au fost instruite să ”monitorizeze îndeaproape starea de spirit a soțiilor și a altor rude ale celor mobilizați, întrucât detractorii străini le pot folosi pentru a destabiliza situația din interiorul Federației Ruse”. 

Înainte de asta, autoritățile din Moscova nu au permis soțiilor ocupanților ruși mobilizați în Ucraina să organizeze un protest, refuzul fiind motivat de ”pericolul răspândirii coronavirusului”. Simultan, într-o serie de alte regiuni, autoritățile locale au început să refuze să emită autorizații pentru mitinguri, fiind cât se poate de clar că era vorba despre o decizie statuată la centru. Cei care totuși au organizat proteste au fost amenințați și acuzați că lucrează pentru dușmani. Unii au ajuns în spatele gratiilor.  

Toate acestea arată că, dincolo de minciunile și amenințările propagandei oficiale, autoritățile ruse sunt, de fapt, foarte îngrijorate de riscul pierderii controlului, fiind conștiente că perspectiva rezistenței încă există. 

Rezistența din Daghestan 

Teritoriul Daghestanului era deja locuit în urmă cu aproximativ două milioane de ani. Prima mențiune scrisă a denumirii ”Dagestan” datează de la începutul secolului al XIV-lea. Tot de atunci, populația locală s-a luptat cu tătaro-mongolii. Inevitabil, la sfârșitul secolului al XVI-lea, rușii au devenit și ei dușmani ai Daghestanului.  

După o serie de războaie ruso-daghestane, în cursul secolului al XIX-lea, toate pământurile Daghestanului au fost anexate Rusiei. Următoarele decenii au fost dominate de redistribuirea pământului, de purificare etnică și de o serie de revolte ale musulmanilor împotriva autorităților rusești. Cu toate acestea, rușii au reușit să înăbușe rezistența prin executarea sumară a mii de indezirabili. 

După puciul din octombrie al bolșevicilor lui Lenin, în noiembrie 1917 a fost proclamată Republica Montană independentă, aceasta referindu-se la vechiul teritoriu al Daghestanului și la raioanele montane din regiunea Terek. În pofida acestui fapt, republica a încetat să mai existe în primăvara lui 1919, când teritoriile sale au fost ocupate de armata rusă. 

Apoi, daghestanii și cecenii s-au unit pentru a-și elibera pământurile de sub ocupația rusească. La 9 septembrie 1919, aceștia au anunțat crearea Emiratului Caucazului de Nord. Dar rezistența lor a fost de scurtă durată. Deja în 1921 a fost alcătuită așa-zisa Republică Autonomă Sovietică Socialistă Daghestan. Iar după prăbușirea URSS, în 1991, teritoriul a fost redenumit Republica Daghestan în cadrul Federației Ruse. 

De atunci, daghestanii au rezistat în diferite moduri, inclusiv aruncând în aer clădiri administrative sau luând ostatici. În plus, pentru o perioadă, a existat din nou o unitate între rezistența daghestanilor și cea a cecenilor.  Așa cum am arătat într-un alt articol (detalii AICI), pentru a ”justifica” invadarea Republicii Cecene Ichkeria, regimul Putin a organizat atentate teroriste pe teritoriul Federației Ruse, ulterior dând vina pe ”militanții islamici” pentru sângele vărsat.   

La 7 august 1999, pe teritoriul Daghestanului au izbucnit ciocniri armate între unitățile ”Brigăzii islamice de menținere a păcii” și trupele ruse. Drept urmare, a izbucnit al doilea război cecen la finalul căruia Kremlinul și-a impus controlul asupra regiunii. Operațiunile militare de pe teritoriul Republicii Cecene Ichkeria au continuat până în 2009. În același timp, mai mulți oficiali ai Daghestanului au fost uciși. 

Din 2005, activitatea formațiunilor salafite (salafismul e o mișcare ultra-conservatoare în islam) a început să crească. Acești radicali sunt în favoarea secesiunii de Rusia.  

La 28 august 2010 a fost semnat un acord privind delimitarea frontierei dintre Federația Rusă și Republica Azerbaidjan. Este interesant că două sate daghestane, care s-au format pe teritoriile pe care Daghestanul le-a primit cândva de la Azerbaidjan pentru utilizare temporară, au redevenit parte a Azerbaidjanului, de data aceasta cu tot cu cetățeni ruși. Trei ani mai târziu, alte trei mari fâșii din Daghestan au fost alipite Azerbaidjanului. 

În prezent, Daghestanul rămâne o durere de cap pentru Kremlin. Republica Daghestan are în mod constant rate ridicate ale șomajului și ale sărăciei, mari probleme comunale și interetnice; la acestea se adaugă frontierele problematice. Invazia rusească la scară largă în Ucraina și mobilizarea armatei au înrăutățit semnificativ situația. Rezistența anti-rusească se face auzită și pe rețelele sociale. 

Predicatorii Abdullah Kostetsky și Abu Umar Sasitlinsky (nativi din Daghestan, ambii fiind în exil în Turcia, de unde susțin fățiș separarea întregului Caucaz de Nord de Rusia) au profitat din plin de noile facilități și evoluții la care, în urmă cu 20 de ani, salafiștii din Daghestan nici măcar nu puteau să viseze. În predicile lor, cei doi au lansat mesaje anti-război, îndemnându-i pe tineri să nu se înroleze în armata rusă. Prelegerile s-au bucurat de o mare popularitate, chiar și în rândurile personalului Ministerului Afacerilor Interne din Daghestan.   

Dar rezistența anti-rusească comportă și o serie de fărâmițări ireconciliabile. Bunăoară, în Daghestan există dușmani înverșunați ai salafiților – mă refer la naționaliștii laici, primii dintre aceștia fiind etnicii kumyk (al treilea popor ca mărime din Daghestan). În mod tradițional, aceștia trăiau pe câmpia Kumyk și la poalele munților. Etnicii kumyk sunt într-un conflict permanent cu popoarele din zona muntoasă a Daghestanului din grupul lingvistic nakho-daghestan, pe care autoritățile rusești le-au strămutat masiv în câmpia Kumyk după cel de-Al Doilea Război Mondial. 

De asemenea, etnicii kumyk critică cu duritate autoritățile rusești și republicane, se opun mobilizării în armata rusă și solicită suveranitatea ținuturilor kumyk. În vederea atingerii acestui obiectiv, ei își întăresc legăturile cu aliații strategici – Turcia și Azerbaidjan. 

În plus, cele mai semnificative proteste din Daghestan au avut loc în zonele în care etnicii kumyk trăiesc compact, aceștia fiind supuși la numeroase persecuții. Mai mulți jurnaliști și activiști au fost suprimați. Pe viitor nu sunt deloc excluse noi revolte, pe măsură ce Rusia e din ce în ce mai slăbită. 

Și acesta e doar începutul 

Este dificil de urmărit ce se întâmplă în teritoriile popoarelor care au fost asimilate de Rusia. Cu toate acestea, nu e greu de ghicit că transferul a aproape tuturor rezervelor pe frontul din Ucraina nu poate trece neobservat. 

Pe lângă republicile la care am făcut referire în articolele mele, unde există mișcări de eliberare națională, Rusia mai are și republicile Adygea, Altai, Karelia, Komi, Mari El, Khakassia, precum și Kabardino, Balkar, Karachary-Cerkess, Udmurt și Chuvash. Și dacă republicile au, măcar condiționat, ca să spunem așa, definite pe hârtie, oportunități pentru a-și adopta o Constituție proprie, ceilalți 62 de subiecți din cadrul Federației Ruse (care astăzi găzduiesc și minorități etnice, odinioară fiind popoare independente) nu au nici o putere. 

Pe fundalul slăbirii sale, tot mai multe voci din interior prind a vorbi despre necesitatea decolonizării Federației Ruse. Și această stare de fapt va genera convulsii. 

Organizat în 2022, ”Forumul Popoarelor Libere din Rusia” (acum, ”Forumul statelor libere ale post-Rusiei”) și-a găsit sprijin atât în rândul minorităților etnice (cel puțin 31 de reprezentanți) din Rusia, cât și în rândul politicienilor occidentali. Printre aceștia se numără reprezentanți ai statelor G7 (SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia și Japonia), dar și politicieni din alte 19 țări. Până în prezent au fost organizate deja 10 forumuri în diferite țări europene, în Statele Unite și în Japonia. 

Mai mult, în 2022 a fost înființată o altă asociație în Europa – ”Liga Națiunilor Libere”. Această structură include națiunile bashkir, buryat, cazacii, calmucii, moksha, tătarii, cecenii, erzya și yacuții. 

La 26 noiembrie 2022, în Statele Unite a fost înființată o structură similară – ”Americanii împotriva imperialismului rus”. În prezent, aceasta include tătari, calmuci, kazahi, armeni și ucraineni.