EXCLUSIV. Indiferent de titulaturile pe care și le-a arogat de-a lungul istoriei, Rusia a fost, este și rămâne o mare închisoare a popoarelor. Noile mișcări naționale de independență ce vizează decolonizarea, deimperializarea și denazificarea așa-zisei Federații Ruse / Anna Neplii

În articolul anterior, am analizat componența așa-numitei Federații Ruse (detalii AICI). Esența purulentă a Rusiei – indiferent de măștile schimonosite pe care le-a purtat de-a lungul istoriei – este cucerirea neîntreruptă, săvârșirea de crime în masă și impunerea prin teroare a ideologiei sale bolnave asupra popoarelor înrobite, ale căror elite sunt exterminate în chinuri. Rusificarea e atât de brutală, încât, la rându-le, popoarele înghițite de Kremlin ajung să meargă alături de hoardele rusești în noi invazii, măcelărind civili și ocupând din ce în ce mai multe țări. Acesta este cancerul rusesc. 

În pofida acestui rețetar al distrugerii și al morții, memoria identităților naționale a reușit să reziste în diferite părți ale Federației Ruse. Posibilitatea restabilirii unor mișcări de eliberare națională devine din ce în ce mai vie. În anumite zone se vorbește fățiș despre necesitatea decolonizării de sub talpa rusească.  

Așadar, cine își amintește trecutul liber și încearcă să reziste? 

La începutul anilor ‘90, în lupta pentru independență s-au remarcat Tatarstanul și ai Republica Cecenă Ichkeria. Intimidând Tatarstanul (deopotrivă cu alte republici) și lansând un război la scară largă împotriva Ichkeriei, Kremlinul a reușit să stabilizeze situația, înecând în sânge mișcările naționale. Astfel, după confuzia și degringolada prăbușirii URSS, Rusia a revenit în forță la politica imperială de cucerire și asimilare a popoarelor, această tendință intensificându-se începând cu 2010. 

Totuși, războiul la scară largă din Ucraina a provocat o serie de fluctuații și deschideri, unele popoare nutrind (poate mai mult ca niciodată) speranța de a scăpa din ghearele rusești. 

Luptele calmucilor 

Calmucii sunt un popor mongol (zona de est) care în principal crede în budism. Strămoșii lor au migrat din Dzungaria în 1607. Calmîchia modernă este, de fapt, un fragment al vechiului Hanat Dzungaria. În 1698 a fost alcătuit Hanatul Calmuc independent. Curând va deveni dependent de Rusia. De atunci, sub conducerea Kremlinului, calmucii au participat la războaie în Europa și în Asia. Ulterior, China a cucerit cea mai mare parte a Calmîchiei. 

Deja la 19 octombrie 1771, ultima parte independentă a Calmîchiei a fost lichidată printr-un decret al țarinei Ecaterina a II-a. La 10 martie 1825 a avut loc anexarea finală a Calmîchiei de către Imperiul Rus. 

Ulterior, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, calmucii au fost folosiți în primele linii ale Armatei Roșii, pierind pe capete. 

După război, referirile la vechea Kalmykia / Calmîchia au fost eliminate din enciclopedii și volume de istorie. Denumirea a dispărut chiar și din lucrările ce analizau și catalogau arta regiunii. La comanda Kremlinului, așa-zise cercuri academice au inventat un nou popor – oirații. Asta deși atât ”calmuci” cât și ”oirați” sunt nume ale aceluiași popor (primul provine din turcă, iar cel de-al doilea e de origine mongolă). Aceste modificări și impuneri au vizat distrugerea identității calmuce. 

Pe 18 octombrie 1990, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Autonome Calmuce a adoptat o declarație prin care proclama solemn suveranitatea de stat a Republicii Sovietice Socialiste Calmuce pe întregul său teritoriu, totodată anunțând și intenția de a înființa un stat democrat guvernat de statul de drept. În declarație se invoca dreptul poporului calmuc la autodeterminare. 

Cu toate acestea, sub presiunea Moscovei, autoritățile calmuce și-au abandonat demersul. Mai mult, în 1994 a fost aprobată pseudo-Constituția Republicii Kalmykia, prin care republica devine parte integrantă a Federației Ruse. 

În epoca Putin, Kalmykia / Calmîchia a suferit și o mai mare centralizare către Moscova. A fost puternic militarizată, fiindu-i distruse cu sălbăticie cultura și limba. Teritoriul care a fost separat ilegal de republică – în timpul deportărilor sovietice ale calmucilor – nu a mai fost returnat. În plus, continuă separarea și anexarea teritoriilor Republicii Kalmykia în favoarea altor regiuni ale Federației Ruse. 

Inevitabil, Rusia desfășoară o politică financiară colonială care împiedică în mod direct orice dezvoltare economică a Calmîchiei. Rezultatul e plecarea în valuri a populației. Simultan, Rusia suprimă activitățile organizațiilor naționale, supunându-le terorii. De notat că, în prezent, Calmîchia se află pe ultimul loc în Federația Rusă în ceea ce privește asigurarea nevoilor de bază ale populației, precum apa potabilă. 

În aceste condiții, pe 26 octombrie 2022, nou-creatul Congres al poporului calmuc a declarat necesitatea eliberării complete de sub dependența colonială a Federației Ruse. Cu acel prilej, autoritățile calmuce au făcut apel către toate statele lumii pentru a le fi recunoscut dreptul legitim la autodeterminare și la înființarea unui stat independent. Așadar, speranța continuă să respire. Și asta-i mare lucru, având în vedere prin câte a trecut regiunea. 

Lupta Erzya 

Erzya face trimitere la unul dintre cele mai numeroase popoare fino-ugrice din cadrul Federației Ruse, care trăiește în regiunea Volga. În recensămintele populației din întreaga Rusie, cei ce se declară ”erzya” sunt adesea înregistrați sub exonimul ”mordva”, combinându-i într-un singur grup național – ”moksha”. Acest segment social presupune aproximativ 500.000 de oameni. În consecință, pe teritoriul Republicii Mordovia există trei limbi oficiale – erzya, moksha și rusa.   

Prima mențiune despre aceste popoare datează din secolul al VI-lea. Moscovei nu i-a fost deloc ușor să ocupe regiunea. De-a lungul a cel puțin trei războaie, Mordovia a respins constant puterea colonială a Moscovei. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Moscova a reușit o colonizare masivă, ceea ce a provocat o emigrare în masă a populației băștinașe peste Râul Volga și peste stepe. Acest flux de populație fino-ugrică din Mordovia a afectat fatal demografia regiunii, programându-i degradarea etnică până în secolul al XX-lea.  

Ulterior, un regim sovietic stabil a fost instaurat în Mordovia după înăbușirea revoltei țărănești a lui Ataman Averonov. Peste decenii de control și rusificare brutală, în 1994, Mordovia a devenit parte a Federației Ruse, ca așa-zisă republică. 

În prezent, Mordovia are propriile organisme de reprezentativitate națională – Congresul Național Erzya, consiliul bătrânilor și curtea populară. Autoritățile ruse au încercat să preia controlul asupra structurilor-cheie din Erzya, prin intimidarea și hărțuirea activiștilor. Eșuând la modul lamentabil, rușii au creat organisme reprezentative paralele (adică simple copii ale instituțiilor pe care nu le-au putut deturna), care sunt conduse de angajații statului rus (adică, e vorba de persoane dependente de autorități). 

De notat că Mișcarea Națională Erzyan a condamnat oficial războiul rus împotriva Ucrainei de trei ori ( o dată în 2014 și de două ori în 2022). În plus, incendierea biroului de înrolare militară din Ruzaevka (Republica Mordovia), precum și distribuirea de pliante anti-război la Saransk, în iulie 2022, sunt asociate cu mișcarea subterană Erzyan. Voluntarii Erzyan luptă și în Ucraina împotriva trupelor ruse. 

Congresul Național Erzya

La 30 septembrie 2022, Congresul Național Erzya s-a întrunit în exil, în orașul estonian Otepaa, avertizând cu privire la creșterea represiunii în Federația Rusă. Cu acel prilej au fost adoptate rezoluții importante cu privire la noile scopuri și obiective ale mișcării naționale. Evident, principalele obiective rămân lupta pentru independența Erzya și separarea acesteia de Rusia. 

”Estonia este o dimineață a lumii fino-ugrice, e mijlocitorul și speranța noastră. Poporul estonian este poporul nostru natal, am ieșit din același leagăn istoric și cultural”, a punctat președintele comitetului de organizare al Congresului. 

Lucrările au început cu un minut de reculegere în memoria lui Alexey Veshchevailov, militar erzyan al Forțelor Armate ale Ucrainei, căzut la datorie în lupta cu invadatorii orci. Veshchevailov ar fi trebuit să participe la Congres, însă rușii l-au ucis la 26 septembrie, undeva în apropierea Bakhmutului. La întâlnire a venit însă un alt soldat erzyan. 

”De fapt, oamenii noștri se află în spatele noii cortine de fier. Mai mult de o treime dintre delegați n-au putut să participe la acest congres. Autoritățile ruse au făcut presiuni chiar și asupra acelor erzya care au rămas în Federația Rusă și s-au implicat în pregătirea și organizarea congresului de la distanță. Au fost mulți oameni care nu au putut trece toate granițele și nu au ajuns în Estonia. Iată că, în ciuda tuturor obstacolelor, am reușit să convocăm congresul, și e foarte important că nu am atras doar bătrâni, ci și mulți tineri”, a precizat Alexander Butyaykin, soldat erzyan al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Erzya nu numai că acuză autoritățile ruse de etnocid, dar își declară oficial dorința de a crea un stat separat care ar trebui să includă ținuturile Republicii Mordovia, Penza, Ulyanovsk, dar și părți ale regiunilor Nijni Novgorod, Ryazan și Samara.  

La Congres au participat și o serie de politicieni și militari ucraineni care au dat curs unor întâlniri private. 

”Ca popor natal, interesul estonienilor pentru noi a crescut semnificativ. Congresul a adus brusc tema Erzya din planul folcloric în cel politic. Există o energie în aer: atât Erzya, cât și estonienii înțeleg că Rusia a ajuns la etapa finală a existenței sale. În 2024 ar trebui să redefinim granițele noilor state” – a fost una dintre concluziile rostite de la prezidiul Congresului. 

În plus, la evenimentul amintit mai sus au participat și alte victime ale Federației Ruse – reprezentanți ai popoarelor Komi, Karely, Igortsy și Mari. Împreună, toți cei cei prezenți au condamnat încă o dată invazia rusă în Ucraina și opresiunea popoarelor înghițite de Rusă. De asemenea, participanții și-au exprimat solidaritatea cu protestatarii din Daghestan, Yakutia și alte republici coloniale.

Evident, Congresul a susținut declarația privind decolonizarea Rusiei, adoptată la 23 iulie 2022, la Praga, în cadrul Forumului popoarelor libere ale Rusiei. Acest Forum este expresia unei comunități internaționale și oferă o platformă publică care reunește lideri ai mișcărilor de emancipare și independență de sub jugul Federației Ruse. Colaboratori ai Forumului sunt și o serie de diplomați, analiști și jurnaliști din state libere, toți aceștia propunându-și decolonizarea, deimperializarea, denazificarea, demilitarizarea și denuclearizarea Federației Ruse.

În prezent, de-a lungul și de-a latul așa-zisei Federații Ruse există aproximativ 100 de popoare persecutate și terorizate de ruși, multe dintre acestea exprimându-și nu doar nemulțumirea, ci și dorința de libertate și statalitate. Nu ne vom opri asupra fiecărui popor în parte, însă, pentru următorul articol din această serie, am pregătit alte câteva exemple interesante ale luptei pentru eliberare națională. A reînceput procesul renașterii. Oare Kremlinul îl va zdrobi din nou?    

Sursa foto: Artistul rus Andrei Molodkin