Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a declarat, într-un interviu acordat recent pentru Radio Europa Liberă, că încurajează enoriașii să continue să-i sprijine pe refugiații ucraineni. "Credința concretă se afirmă prin fapte", le-a transmis Vasile Bănescu enoriașilor.
Moderatoare: Ajutorul și sprijinul pentru refugiații ucraineni a scăzut în intensitate.
Vasile Bănescu: A scăzut în intensitate pentru că a scăzut și numărul refugiaților. La început, știți prea bine, Biserica a făcut primele gesturi de solidaritate și de ajutor concret înaintea statului român. S-a mișcat mai repede instituția bisericească.
Moderatoare: În cazul în care se agravează din nou situația umanitară - pe front fiind deja mult mai gravă decât la început, încurajați enoriașii să ajute în continuare cât pot refugiații?
Vasile Bănescu: Absolut! Este retoric să mai spun că în mod cert acest ajutor va exista pentru că e vorba despre un ajutor creștinesc, caritabil, care ține de inimă. Nu există granițe confesionale sau naționale când este vorba despre credința religioasă. Ajutorul filantropic în Biserică e în mod evident un derivat al credinței. Ajută cineva care chiar crede și care nu se mulțumește să îndruge niște cuvinte prin care-și exprimă triumfalist credința. Credința concretă se afirmă prin fapte.
Vedeți video de la 24:45: