Faptul că România mai are multe de recuperate se datorează în primul rând deșirării cu violență a țesutului social prin și în comunism. Or, așa ceva lasă urme și se transmite inclusiv celor care se nasc după momentul istoric propriu-zis. Desigur, ce scriu aici este o banalitate, un loc comun.
Totuși, ce vedem acum la propaganda AUR, dar și la alte partide? În imposibilitatea de a ridica nivelul printr-un autentic efort de comunicare politică, se întreține și chiar amplifică consensul mizerabilist: ca la noi, la nimenea, toți sunt o apă și un pământ, ce popor mare am fost și ce “colonie” am ajuns etc.
Toate aceste formule otrăvite produc sau continuă două defecte majore, mortale chiar: resentimentul, tradus fals prin anti-sistem, și lipsa de autocritică și autocontrol, responsabilitatea fiind o virtute rară.
În acest context, descris pe fugă, o să avem surpriza unei implicări false, plină de ciudă, dar fără viziune, prolog la dezamăgirea oricum programată. Dincolo de caracterul surprinzător al istoriei, măcar aceste “evoluții” sunt previzibile.
Doxa!