PSD, PNL, USR

se revoltă, prin voci slabe, de nu știu ce studiu sociologic care arată cum prinde AUR la tineri. Da, prinde și va prinde, o vreme cel puțin. De ce? Pentru care are o poveste. Evident, falsă. 

Care este, în schimb, "povestea" celorlalte partide? Din ce și din cine se revendică, pe cine omagiază și ce principii nu le pun pe masa negocierilor? Care este "linia roșie" pe care, în orice condiții, nu o trec? 

Trebuie să înțelegem, chiar și târziu, că electoratul nu este un public format din idioți cu "drept" de vot, ci din oameni care susțin, zi de zi, o societate. Dar care are nevoie de o dovadă, chiar și numai din cuvinte pentru început, că nu a fost abandonat, că nu este "tradus" în procente, că nu dispare uman, devenind tabel de Excel sau, precum în cronica tembelă a unei reviste eparhiale din Germania pe care am condus-o fără să o și pot corecta, "mii de credincioși". 

Or, umanitatea publică înseamnă să fii la rândul tău om, să vibrezi, real, pe bune și cu riscuri. Ce vedem acum, pe ecrane, este un spectacol de instituționalizare proastă a democrației, de alianțe nevalidate în chip real și de ridicare în ranguri, mai ieri, a neisprăviților la conducere. Așa ceva nu va fideliza pe nimeni față de constructul democratic, ci va alimenta fix putinismul: disprețul față de libertate, subminarea votului și ignorarea agresivă a clarității morale față de oameni, ca noi, care duc la propriu războaie de supraviețuire, la Kiev sau la Jerusalem. Sau în Gaza. Nu mai pomenesc de alte conflicte.

Anul 2024 se anunță decisiv. De o parte și de alta a Atlanticului. Ce dorim noi să pescuim în balta noastră? Ce avem noi aici?

Doxa!