ANALIZĂ Cristian Păun radiografiază pe larg problemele modelului economic de dezvoltare al României: "Produce deficit și datorii / În urma unui calcul fiscal, din 10 ani cam 6 ani și jumătate sunt munciți pentru stat / Aproape o treime din buget se duce pe asistență socială". O parte dintre soluții: "Să punem producția înaintea consumului / Reforma administrativ-teritorială"

Participând pe 27 ianuarie la o dezbatere organizată de Fundația Inițiativa Timișoara și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București, a trecut în revistă o parte dintre problemele modelului economic de dezvoltare adoptat de România după 1989. 

Pe scurt, arhitectura economică a României:

- produce deficit

- duce la acumularea de datorii 

- îi suprataxează pe cetățeni fără ca sumele respective să se regăsească, de pildă, în dezvoltarea accelerată a infrastructurii

- pune consumerismul în prim plan, în loc să prioritizeze producția 

- alocă o parte mult prea mare din buget pentru dimensiunea de asistență socială 

- duce la o protecție deficitară a proprietății private 

De asemenea, Cristian Păun a scos în relief câteva soluții pentru îmbunătățirea modelului de dezvoltare al României, printre care reforma administrativ-teritorială și prioritizarea producției, nu a consumerismului. 

Redăm în integralitate prezentarea susținută de profesorul Cristian Păun: 

"Am venit cu o prezentare care să discute puțin despre modelul de dezvoltare a României. Consider că una dintre componentele importante ale luptei civice este să încercăm, într-adevăr, să schimbăm România, mai ales pe partea economică. România are astăzi probleme majore de economie care generează sărăcie, foarte multă frustrare, foarte multă nemulțumire și, mai ales, generează migrație. Astăzi se fuge de România. Nu se vine în România, în pofida declarațiilor pompoase de genul «Să vedeți voi câți români o să vină și o să lase Londra și Parisul și Roma și o să vină aici în România și o să caute spitalele metropolitane pe care tot încercăm să le oferim sau autostrăzile pe care nu le avem».

Dezvoltarea unei națiuni a preocupat foarte mult știința economică. Știința economică se ocupă de foarte multe aspecte, dar una din temele esențiale ale ei este cum ne dezvoltăm. De la bun început, economiștii au creat diferite modele de dezvoltare. Voi începe cu primul dintre ele - mercantiliștii. De ce încep cu primul dintre ele? La 1700, mercantiliștii au propus ca model de dezvoltare protecționismul. «Să nu mai vină grânele din Ucraina peste noi!». 1700, da?! Deci protecționismul ca sursă de dezvoltare a unei națiuni, adică noi să exportăm, dar să nu importăm. Vă sună cunoscut? Prea cunoscut. Practic, unii dintre noi n-au evoluat din punct de vedere al pregătirii economice și au rămas undeva la nivelul 1700 cu gândirea".

Vedeți video de la ora 1:08:00:

Problemele modelului de dezvoltare adoptat de România

"Astăzi, modelele de dezvoltare au cunoscut enorm de mult o extindere pe factorii dezvoltării. Așadar, astăzi se știe clar pe ce pedale trebuie să apeși tu ca să te dezvolți ca națiune. Însă, noi (România - n.red.) nu apăsăm pe ele. Asta e clar, dovadă unde suntem. Ca să putem să elaborăm cu toții, societatea civilă în special, un model de dezvoltare a României, noi trebuie să vedem ce greșeli am făcut și ce greșeli facem sistematic în ultimele decenii, de când pretindem că am schimbat modelul de dezvoltare a României, în primul rând schimbând modelul politic al României. Este clar că un model din ăsta trebuie să ducă la echilibru, trebuie să ducă la stabilitate pe termen lung, dar să nu zdruncine economia foarte tare, să ne facă mai rezistenți dacă vine o criză gen pandemie, război, foamete, ce vreți dvs., meteoriți ș.a.m.d., să asigure o prosperitate oamenilor, dar nu văzută doar ca PIB / locuitor sau dinamică a PIB ului! Toți ne uităm la PIB și spunem că astăzi România e mai tare ca Portugalia la PIB / locuitor, la dinamica PIB-ului. Și ce? Suntem mai tari ca Portugalia, dar nu suntem în stare să facem un tunel între Margina și Făget. Am trecut azi noapte pe acolo. O lumină n-am văzut. Am trecut acum câțiva ani prin zona Veneto și lucrau ăia la 4 poduri peste autostrada aia ce trece spre Milano. Lucrau noaptea la ora 12, pe timp de furtună, cu super proiectoare pe poduri, erau basculantele acolo că trebuia terminat podul repede. În schimb, la noi beznă. Și trebuia să-l terminăm de 7 ani! Nu interesează pe nimeni. Deci nu trebuie să ne uităm la PIB / locuitor, căci asta este cea mai mare farsă posibilă, creată de niște pseudoeconomiști vizavi de dezvoltare. Nu la asta trebuie să ne uităm, niciodată, atunci când creăm un astfel de model.

Vreau să vă arăt ce a produs modelul României. M-am referit mai ales la deficit. Din punctul meu de vedere, problema ce ne arde astăzi pe noi este problema deficitului, el producând inflație, producând dobânzi mai mari, producând eventual stoparea fondurilor europene, producând o grămadă de probleme. Este modelul de dezvoltare a României unul care duce la echilibru? În niciun caz, din moment ce producem deficite. Deficitul este un dezechilibru între venituri-cheltuieli la nivelul statului. Uitați-vă ce am produs în ultimii ani, decenii de când aplicăm modelul actual. Am produs 90 de miliarde de euro deficit doar în ultimii 7 ani. Mă rog, n-am luat în calcul și 2023, dar am produs și atunci. Ce înseamnă 90 de miliarde? Dacă calculăm în kilometri de autostradă, respectiv la 10 milioane de euro un kilometru de autostradă, asta înseamnă vreo 9000 km de autostradă ca deficit în doar pe ultimii 7 ani. Nouă ne trebuie vreo 2000-3000 de km (necesarul României de kilometri de autostradă - n.red.) și am rezolvat problema. Iar noi n-am rezolvat autostrăzile, însă avem deficit. Modelul de dezvoltare a României produce deficit bugetar. 

Economia a avut două pusee puternice. Asta reprezintă o dovadă că economia românească, pe modelul de dezvoltare pe care l-a aplicat din 1990 încoace, nu e rezilientă, adică nu rezistă la crize. Atunci când vine câte o criză, avem o mare problemă. Nu rezistăm în fața ei și ne accentuăm și mai tare deficitul. Se vede și pe PIB. Dacă vă uitați pe PIB-ul României există exact aceeași situație, cu două căderi majore. Vă dau un alt exemplu. În timpul acestei crize din 2008-2009-2010, România se prăbușea cu vreo 18% în total, de la o creștere de 7%, iar Polonia continua să crească cu 1-2 procente. Deci aici e de fapt problema. De ce Polonia a rezistat și rezistă mai bine la crize, iar România nu? Răspunsul e foarte simplu, l-au avut pe Balcerowicz, care în anii '90 a spus «Eu trebuie să schimb realmente modelul de dezvoltare a Poloniei». În schimb, noi încă suntem în tranziție. Eu m-am săturat de tranziție. Mă simt deja generație pierdută de când sunt în tranziție. Eu nu mai vreau să fiu în tranziție și vreau tunelul ăla între Margina și Făget, măcar ăla. 

Modelul României produce deficit, produce datorie. Acumulăm datorii, iar fiecare zi înseamnă datorie în plus, care nu-i a noastră, dar e a noastră... Tot timpul mă întreabă oamenii: «De ce crește datoria României?» «De ce ne îndatorăm noi atât de mult?» «Cât ne mai putem îndatora?». Cât timp avem deficit, o să avem datorie, căci deficit înseamnă de fapt datorie.

E sustenabil? Asta e o altă discuție, precum aia cu PIB-ul / locuitor: «România a întrecut Portugalia la PIB / locuitor și, totodată, își mai permite să se împrumute, pentru că nu are încă datorie publică / PIB foarte mare. Are doar vreo 50% din PIB. Desigur, își mai permite să se împrumute». V-am spus că dacă ne uităm la PIB și la datoria / PIB avem o problemă. Să nu ne uităm la datoria / PIB, care oricum a crescut destul de mult către 50%, și să ne uităm, de exemplu, la datoria / locuitor. Datele până în 2023 te duc undeva către 8-9 mii de euro / locuitor. Familiile în România, ca medie, sunt de 2 adulți și 0,7 copii. Deci vreo 3 persoane. Trei persoane au în momentul de față vreo 30.000 de euro ca datorie care e a lor, dar nu e a lor. Și nici nu avem tunelul între Margina și Făget. (...) E mult 30.000 de euro / familie astăzi? Poate se spune că e suportabil. Dar de banii ăștia ce ar trebui să am? Ar trebui să am tunelul ăla, ar trebui să am justiție, sănătate, educație, spitalele alea de le căutăm cu lupa.

Uitați-vă ceea ce înseamnă în venitul mediu net anual. Anual această datorie s-a dus undeva la 5-6%. O să spuneți «Lasă venitul net...». Însă venitul net e din venitul brut, iar în România plătim vreo 7 luni / an taxe către statul român.. Am făcut un calcul pe Facebook la un moment dat că din 10 ani, aproape 7 ani plătim taxe. Și abia după ce le plătim pe astea, vreo 3 ani și jumătate începem să acumulăm pentru noi bani în conturile noastre. Imaginați-vă că din existența dumneavoastră efemeră, din 10 ani cam 6 ani și jumătate îi munciți pentru stat. Nici în perioada moșierilor nu era atât de mare. Vorbeam la un moment dat despre Zeciuiala din Biblie. 10% era Zeciuiala. Acum este aproape de 60-70% în România. Iar ieri a trebuit să comentez la o televiziune stupizenia cu impozitul progresiv. Așadar, pe lângă că îți pierzi 6-7 ani să-ți plătești impozitele, se mai dorește să fie și progresiv impozitul ăsta, adică pe cetățeanul care a acumulat și s-a îmbogățit «să-l ardem că e chiabur, ăla nu merită, ăla trebuie să stea la mâna ălora din clasa opresată»".

Cauzele problemelor economice și de dezvoltare ale României

"Să mergem mai departe pentru a ajunge și la soluții. Ca să ai soluții, trebuie să știi pe bune care sunt cauzele problemelor tale. Haideți să vedeți la ce cauze m-am gândit. (...)

Avem în România prea puțină libertate individuală. Paradoxal, credem că suntem liberi, dar deja s-a vorbit aici de probleme cu libertatea de exprimare, probleme cu libertatea de a protesta, probleme, probleme, probleme. Nu suntem, de fapt, liberi. Cei 6 ani din 10 în care plătim taxe statului român nu reprezintă în niciun caz o poveste despre libertate. Deci, în primul și în primul rând, libertatea noastră este viciată de faptul că muncim 6-7 ani pentru un stat care nu e în stare să facă tunelul ăla (și să dezvolte infrastructura per ansamblu - n.red.). Deci nu ne oferă foarte multe statul de banii ăia. Sigur că putem discuta că și în Suedia se iau banii ăștia, poate chiar mai mult decât la noi, și așa mai departe. Dar ideea constă în ceea ce primesc oamenii ăia de banii ăștia. Noi nu primim nimic de ei, dar îi plătim că afară. Aici e de fapt marea discuție. 

Oferim prea puțină protecție reală, autentică, proprietății private. Astăzi, din punctul meu de vedere, ordinea proprietății private în România este undeva căzută în derizoriu. Și tot de la taxare pleacă. Taxarea e prima dovadă că se întâmplă treaba asta, lupta asta pentru subvenții și așa mai departe. Nimeni nu înțelege, de fapt, că subvențiile se dau din proprietatea privată a altora. Foarte ușor naționalizăm veniturile. Astfel, nu dă nimeni doi bani pe proprietatea privată. Această problemă trebuie să o discutăm un pic, căci nu e în regulă și de aceea, până la urmă, nu ne dezvoltăm.

Înțelegem foarte prost egalitatea de șansă în România. În România, aproape 1/3 din bugetul statului merge pe asistență socială. Sunt oameni care stau acasă, iar o parte dintre ei ar putea fi integrați. România are 9 milioane de oameni populația activă care mâine ar putea merge la muncă (românii ce se află în țară - n.red.). Din cei 9 milioane muncesc 6. Trei milioane nu-i găsim. În niciun caz nu se află la acel tunel pentru a-l construi, dar eu sunt solidar social cu ei...

Prea puțin stat de drept. Eu statul de drept îl văd în felul următor. Statul de drept îl văd și pe problema legată de control între instituții și așa mai departe. Dar eu, statul de drept îl văd și legat de respectarea regulilor între cetățeni și așa mai departe. Vă pot da o grămadă de exemple. Am avut în boc la mine pe cineva care a vrut să-și deschidă un magazin, iar a doua zi, pentru că și-a deschis magazinul fix pe același tipic ca și vecinul lui, l-a găsit plin de vopsea și scria, ca pe vremea lui Hitler, «PLEACĂ!». Vă dau cuvântul de onoare că nimeni n-a luat nicio măsură. Instituțiile sunt paralizate în momentul de față și de aici apar foarte multe probleme. 

Avem prea multă politizare în administrația publică. În România nici măcar femeia de serviciu într-o școală nu se angajează dacă nu semnează o adeziune la un partid. Asta trebuie să o rezolvăm cu siguranță. Evident că dacă ai prea multă politizare, ăla care angajează nu angajează oameni capabili, iar astfel punem foarte puțin accent pe reforme, punem foarte puțin accent pe implicarea și participarea societății civile la administrarea treburilor cetății".

Soluții

"Și de aici apar soluțiile pe care le voi enumera pe scurt. 

În primul și în primul rând, trebuie să revenim și să punem producția înaintea consumului. Noi avem o obsesie cu consumul, care pleacă de la Keynnes, acesta făcând o pseudoteorie care a zis că atunci când este o țară în recesiune, trebuie să stimulăm cererea agregată și consumul, căci astfel salvăm țara. Dar noi nu suntem în recesiune. De ce stimulăm cererea agregată când suntem în creștere economică? Trebuie să punem înainte producția față de consum! Noi aplicăm modele economice nătânge și improprii pentru situația în care ne aflăm. 

Trebuie să diminuăm prin reforme dimensiunea statului în economie. Statul este mult prea mare astăzi în economie. Se ocupă de mai mult decât cele 5 funcții pe care ni le vând stângiștii că le-ar avea statul în spate, educație, sănătate, apărare, siguranță națională și justiție. Astăzi dăm subvenții. De pildă să luăm cazul secetei din 2022 cu privire la fermieri. De ce trebuie să se ocupe statul de treaba asta? Care e scopul statului în treaba asta să dea subvenții unora care au avut culturile arse de soare? Nu cred că e rolul statului în treaba asta și totuși alocăm foarte multe resurse.

Reforma administrativ-teritorială a României. Vă dau exemple nenumărate de prostii. Mergi în Brașov și înainte de a ajunge în municipiul Brașov, dai de municipiul Săcele, care este lipit de Brașov, adică e cumva cartier al Brașovului, însă el este oficial municipiu. Totodată, menționez Codlea. Toate sunt într-o zonă metropolitană. (...) Asta trebuie să dispară. Dacă nu dispare, noi ajungem într-un mare faliment.

Trebuie să creștem libertatea individuală. Vreau să văd și eu că punem mai multă presiune pe politicieni să repoziționeze România în topul libertății economice, să nu ne mai lase în rândul Ghanei, al țărilor astea bananiere, să ne scoată din zona aia. Suntem țară bananieră dacă ne uităm la topurile cu privirile la statul de drept, la libertate, la ce vreți dumneavoastră. Haideți să facem niște indicatori măsurabili, foarte simpli și dacă în 5 ani politicienii nu mută România în zona libertății economice de pe la coada clasamentului către top, atunci este o problemă. Numai așa poate să vină să-mi povestească mie de taxele din Danemarca și de taxele din Suedia, aceste două țări fiind pe primele locuri în topul libertății economice. Acesta e marele paradox, că nouă ne plac taxele din Suedia, apropo de modelul de dezvoltare, dar libertatea economică a Suediei și Danemarcei nu ne mai place".