Mireanul Eminescu


Mireanul Eminescu

oare cu ce oameni ai Bisericii se va fi întâlnit în epocă? Desigur, întrebarea este retorică, istoria literară știind prea bine care era peisajul uman, dar nu mai puțin relevantă. Atunci și mai ales acum. Aud frecvent de la intelectuali consacrați, unii buni prieteni, o vorbă care mă întristează: în dialogul cu oamenii Bisericii, nu am avut cu cine vorbi sau X a vorbit doar el (scil. de regulă episcopul) sau parcă se uita în gol sau parcă vorbele mele treceau prin el, ca prin aer, sau că, dimpotrivă, părea să le știe el pe toate, contrazicând și amendând, vânzând frecvent și la suprapreț castraveți grădinarului. Nu, nu sunt critici - intelectualii ăștia incurabili! -, ci expresii sincere ale unei dezamăgiri. Dar sunt și îngrijorări reale, legitime, ale laicatului din care a făcut parte și Poetul Național.

În asemenea vremuri, cu scandaluri programate în interior izvorâte taman din lipsa de cultură, teologică și laică deopotrivă, dar și de exegeză empatică, cu tot felul de guru digitali, apocaliptici-șireți, cu influențări paraspirituali, dar traversați fiind noi toți de dileme etice, nu puține, în clipa de față, de natură geopolitică, ecleziologică etc. - sunt convins că ar fi cazul să instituim și o Zi a Culturii Religioase. Eventual Duminica, după Liturghie, în care, întâi la predică, apoi în muzeele bisericești deschise, în redacțiile publicațiilor sau în centrele de excelență, de la cele dedicate temelor pentru școală ale copiilor la atelierele de pictură și alte îndeletniciri, contemporanii, din "interior" și din "exterior" în același timp, ar pricepe că, într-adevăr, cultura provine din cult și acesta din urmă o îmbogățește permanent pe prima. Sigur, cu condiția ca oamenii cultului să (mai) aibă și cultura aferentă.

Doxa!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.