Un simbol al relațiilor speciale româno-poloneze. Cine a fost Feliks Dutkiewicz, polonezul care a votat pentru Unirea Basarabiei cu România

Feliks Dutkiewicz (n. 1872, Lublin- d. 25 mai 1932, Varșovia), reprezentantul minorității poloneze în Sfatul Țării, poate fi considerat drept un simbol al relațiilor istorice și în același timp frățești dintre națiunea română și cea polonă. 

În 1892, a absolvit gimnaziul din Lublin, după care a urmat studii de drept la Universitatea din Varșovia. În timp ce se afla în viitoarea capitală a Poloniei interbelice, a devenit activ în viața publică, interesându-se de politică. 

În 1894 a fost condamnat la exil în guvernoratul Ufim (Rusia) pentru că a luat parte la o demonstrație poloneză patriotică. La întoarcere, a studiat la Universitatea din Dorpat, dar fără să absolve. Acolo a fost din nou arestat de ruși, de data aceasta pentru distribuirea revistei "Przedświt", ulterior fiind deportat în Siberia. În cele din urmă și-a obținut diploma la Universitatea din Kazan.

Din 1904, a lucrat ca judecător de pace în Irkutsk, Krasnoiarsk și în Chișinăul țarist, unde a fost martorul Revoluției din 1917. A devenit pentru scurt timp șeful miliției locale, păstrând ordinea în zonă amenințată de bolșevici. 

În 1918, a fost delegat în calitate de deputat de către minoritatea poloneză basarabeană (Comitetul Național al polonezilor din Basarabia) în Sfatul Țării (unicul organ legislativ legal și funcțional din Basarabia). În calitate de deputat al Sfatului Țării, a activat în cadrul comisiilor: școlară, de mandate, de declarații și statute, administrativă, de arbitraj, agrară. 

Pe lângă Dutkiewicz (foto jos), în Sfatul Țării mai activau alți 2 deputați polonezi, cei drept, mai puțin cunoscuți: este vorba despre Wienczyslaw Koszko și Pomorowski.

Unirea Basarabiei cu România. Un discurs emoționant

Cuvântarea emoționantă a lui Dutkiewicz din ziua istorică de 27 martie 1918 e memorabilă și rămâne actuală, ca o dovadă a unității naționale dintre cele două maluri ale Prutului, dar și ca o dovadă a relațiilor istorice și tradiționale dintre români și polonezi, cu care am împărtășit un trecut deopotrivă glorios, dar și tragic, fiind expuși în permanență opresorilor ruși: 

,,Regret mult că în această zi solemnă pentru Republica Moldovenească eu trebuie să vorbesc în limba rusă, care a fost simbolul împilării atât a națiunii moldovenești cât și a celei poloneze. În această zi măreață, salut călduros nefericitul și în același timp fericitul popor moldovenesc înfrățit, care în sfârșit poate să se unească cu poporul românesc legat prin sânge. În numele poporului polonez susțin, în întregime, unirea Basarabiei cu România, cum aceasta o doresc și moldovenii, locuitorii băștinași ai acestei țări”. 

De menționat că polonezii, ca singura minoritate etnică cea mai hotărâtă în acele momente cruciale pentru românii basarabeni (reprezentanții celorlalte minorități s-au abținut), au votat în favoarea Unirii Basarabiei cu România – detalii AICI.  

După Unirea Basarabiei cu România, Feliks Dutkiewicz a activat o scurtă perioadă în cadrul Consulatului Poloniei (al celei de-a doua Republici Poloneze­) în România, cu sediul la Chișinău.

Revenirea în Polonia

La întoarcerea sa în Polonia, în 1918, a devenit vicepreședinte al Tribunalului districtual din Varșovia. Din septembrie 1919, a fost delegat ca șef al secției de justiție a Consiliului Civil al Teritoriilor de Est. La 15 noiembrie 1920, a devenit vicepreședinte al Curții de Apel din Varșovia, cu o scurtă perioadă de timp în 1924, când, între 13 aprilie și 12 iulie, a fost subsecretar de stat în guvernul lui Władysław Grabski (în cadrul Ministerului de Interne) – detalii AICI. 

A părăsit acest post în urma criticilor aduse Ministerului de Interne cu privire la activitățile Poliției de Stat. A fost subsecretarul de stat cu cel mai scurt mandat, după Norbert Barlicki, în acest minister – detalii AICI.

Ministru al Justiției 

La 29 decembrie 1929, a fost numit ministru al Justiției și procuror-șef al Poloniei în cel de-al cincilea cabinet al lui Kazimierz Bartel. În calitate de ministru, a subliniat importanța unui sistem judiciar independent, precum și o anumită liberalizare față de minoritățile naționale. Perioada în care a fost în funcție a fost descrisă ca un dezgheț în relațiile dintre așa-numitul regim de Sanație și Opoziție.

În acest context, a determinat schimbarea funcției de comisar general al alegerilor, adoptarea de către Sejm (Parlamentul Poloniei) a Legii din 12.02.1930 privind protecția alegerilor împotriva abuzului de putere al funcționarilor sau publicarea în "Dziennik Ustaw" (Jurnalul de legi) a Rezoluției Sejm-ului din 19.09.1927 de abrogare a Decretului președintelui Republicii Polone din 10.05.1927 de modificare a anumitor prevederi ale Legii penale privind difuzarea de știri neadevărate și insulte. În plus, Dutkiewicz a emis o instrucțiune privind regulile de detenție temporară ca măsură preventivă. 

Mandatul său s-a încheiat odată cu demisia guvernului - la 17 martie 1930. A murit la 25 mai 1932, la Varșovia, și a fost înmormântat în cimitirul Powązki. 

În 2022, la inițiativa prim-ministrului Poloniei de atunci, Mateusz Morawiecki, Fundația "Stare Powązki", în cadrul unui proiect de restaurare a mormintelor miniștrilor celei de-a doua Republici Poloneze (1918-1939), a restaurat locul de veci al lui Feliks Dutkiewicz.