Cine cade din Adevăr, cade din Binecuvântarea vieții

Documentul de ieri al Vaticanului prin care, cu semnătura prefectului Congregației pentru Doctrina Credinței - adică observatorul magisterial cel mai autorizat -, concede binecuvântarea în afara slujbelor a Bisericii Catolice pentru cupluri hetero- și homosexuale "cu probleme" ridică, firește, mai multe probleme. Reale. Pe scurt:

1. în primul rând, situația cuplurilor heterosexuale divorțate sau trăind în concubinaj este pusă cumva pe același plan cu cea a cuplurilor homosexuale, ceea ce, într-o logică chiar și nebisericească, este profund chestionabil;

2. binecuvântarea "extra-liturgică", adică nu în timpul oficiului divin și chiar în afara lăcașului de cult, este, cum știm, primul pas ca să se consume, așa zicând, exact în timpul liturgic și în mijlocul bisericii, sub ochii tuturor;

3. înțeleg că între realitatea păcatului și ipocrizia virtuților false este omenește mai indicat să fii cinstit și consecvent cu tine însuți, ca om și instituție deopotrivă, dar Biserica lui Hristos nu este o colecție de păcătoși, ci o galerie exemplară de Sfinți, corabia lui nefiind una a piraților;

4. că oricine și orice ar face, oricât de reprobabil - ecoul lui Dostoievski! -, nu este condamnat deja în viață de Dumnezeu, că rămâne, fie și doar cu numele, în filiația divină, că binecuvântarea Lui este permanentă și universală, toate acestea nu scufundă, "cu binecuvântare", dimensiunea morală a credinței, tensiunea și dinamica ei, dimpotrivă;

5. se adeverește că, odată căzut din Adevăr, în orice formă, omul cade vizibil și din binecuvântarea plenară propriu-zisă a vieții, a rânduielii ei, a mult contestatului firesc, a sensului profund care traversează și depășește de secole toate neputințele și căderile, dând, revenind la El, forța îndreptării, a ridicării;

6. în consecință, dacă morala laică este relativistă, exploatând doar o ipostază a autonomiei creației, cea eclesială, a libertății fidele, ajunge în noile condiții să fie la rândul ei manifest anti-pocăință, luând abaterea sau păcatul sau preferința drept un dat similar celui al faptului că, odată născut, dar și înainte, în prenatal, omul este o realitate inconturnabilă;

7. în consecință și foarte grav, întreagă Evanghelie este răsturnată, fiul risipitor nemaiavând nevoie de metanoia, de schimbarea minții, bucuria înțelegătoare și iertătoare a tatălui fiind arhisuficientă, bună de scenariu de film și de exemplu de înaltă, sacrosantă umanitate, viitorii rătăciți nemaitrebuind nici măcar să plece de acasă, ci doar să se închidă în camera lor și să intre pe internet. 

Doxa!