Ecaterina

Locul unde se petrec cele consemnate sau reconstituite era New York-ul Antichității târzii. Alexandria: centru de putere, poartă a comerțului mondial din epocă, găzduind școli de gândire, biblioteci, bancheri și militari, pegra portuară și rafinamentul oriental, grădini luxuriante înconjurate de nisip, traversat de firul Nilului conducând spre locuri periferice, spre nord, sărăcite și aride, de unde și atracția pustnicilor precreștini și mai abitir a celor trăsniți de dragostea pentru Hristos, metropolă vegheată cândva de una dintre cele șapte minuni ale lumii vechi, refugiu al evreilor puși de pedagogia lui Dumnezeu pe drumuri, decantând în schimb Septuaginta, varianta-balama între indoeuropenitatea consonantic-aspirată și logosul vernacular, sol fertil al disputelor revenind din ce în ce mai des la misterul Înviatului, portic al gnosticimelor de toată mâna și panteon al încrucișările aeratice, tarabă a apocrifelor scrise la nervi, catedră episcopală și loc simbolic de execuție al celor fără niciun Zeu, cum mai erau percepuți creștinii primelor ore istorice.

În acest oraș-lume își face apariția crinul feciorelnic al unei preafrumoase domnițe. Ce o fi fost în inima tatălui înmuiată de roua emoției! Este probabil și cel care, după criteriile galanteriei, fără timp și spațiu, îi oferă cele mai scumpe bijuterii, nestematele fiind în curând, purtate de vlăstar, reduse la simple bucăți de sticlă colorată. De paloare vor fi lovite și mințile strălucite pe care plagiatorul conducător le adună în grabă pentru a restabili siguranța națională. Copila, ajunsă între timp domnișoară, îi înfruntă nu cu semeție, nici măcar nu le cere tezele bine ascunse de directorul Bibliotecii faimoase a orașului, ci le dovește cât de netoți pot fi cu propriile lor argumente. Taxă inversă, cum ar veni.

La nu mult timp, Atanasie, episcopul învățat, despre ale cărui ctitorii și fapte gospodărești, mari și mici, nu avem nicio notiță, pune pe seama lui Antonie cel Mare deloc întâmplător tocmai o dispută între acesta și alți filosofi. Cum vedem, trecând peste mitologia târzie și răutăcioasă în jurul Ipatiei, Evanghelia se făcea ascultată și Duhul ei inspirator lucra mântuitor inclusiv prin coliziunile frontale. Sunt cele pe care nu le ocolește nici Pavel ajuns să declare deloc metaforic că, într-adevăr, credința în Hristos este o nebunie pură în ochii rațiunii omului autonom, sieși închipuit stăpân.

Întorcându-ne la Ecaterina, ce mai vedem? O femeie, o intelectuală, o credincioasă ardentă, un caracter demn, un curaj fără obrăznicie, fără vulgaritatea celui care a citit două-trei cărți, dar are opinii cât o enciclopedie, nu mai puțin francă, o figură bizară care, asortată și îmbrăcată potrivit originii sale, nu are nicio ezitare să pună totul la mezat. Fără amânări, fără recurs, fără să dea un pas înapoi. Boului, scuze pentru comparație!, din fața ei îi ies ochii din cap, înjură de mamă pe toți generalii cu doctorate și pe cei plătiți cândva de Soromachos, apelând, disperat că își pierde stima de sine, că iese rușinat din zona de confort, la forța brută. Ghinion: o primă încercare de execuție eșuează. David și Goliat în variantă de gen, dar creștină, cu alt sfârșit. A doua oară, capul gingaș, înțelept și inspirat cade sub mâna fiarei finalmente satisfăcute. A înfrânt!

Destul de curând, o mânăstire pusă sub ocrotirea ei, în peninsula Sinai, de unde și Sinaia noastră carpatină, răzbună până azi, noapte după noapte, slujbă după slujbă, prin rugăciunile călugărilor, lașitatea generică a bărbaților rușinați de acest copleșitor exemplu al iubirii totale, al inteligenței mistice. Și nu este tot: între zidurile multiseculare ale mânăstirii, precum într-o capsulă a timpului, duhul erudiției s-a dezvăluit recent în fragmente inestimabile din însuși textul Noului Testament. Minunăția care te lasă fără suflare a icoanelor, psalmul îngânat, mărturia Creștinismului la granița fizică a Islamului, comoara manuscrisă și patina milioanelor de cuvinte rostite, murmurate, picurând ca dintr-un izvor la mare adâncime – aceasta este oaza Sfintei Ecaterina.

Ca să fim lăsați complet fără glas și oprind orice alt comentariu căznit: deasupra ei tronează muntele Rugului aprins, platou cosmic al dialogului dintre Moise și Dumnezeul lui, al nostru, pe care el, abia întrezărindu-L de teamă, îl aproximează în funcție de legile primite, iar pe care noi azi, uzufructari ai Nașterii și Învierii Lui, Îl pomenim cu timp și fără timp, cu și deseori fără minte, alibi lexical, automatism, breloc și USB defect, nimic neînmagazinând, nimic salvând.

Respirând adânc în ziua praznicului Facultății de Teologie Ortodoxă din București, să ne rugăm mijlocirii Sfintei Ecaterinei pentru ei, pentru cei încă nevinovați, pentru copiii noștri și ai altora, pentru cei născuți și nu încă, pentru cei care ne lipsesc, pentru firele subțiri care într-o bună zi vor fi umbrarul neamului în arșița istoriei și amiaza deznădejdii, argumentele noastre vii în fața flecăreților minciunii:

“Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.”

Sus să avem inimile și să nu fim nătărăi!