Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Argentina a fost câștigat de economistul ultraliberal Javier Milei (sau ultralibertarian sau chiar de extremă dreaptă, cum l-au catalogat unele publicații, cel mai probabil de stânga sau ostile viziunii sale economice radicale împotriva etatismului), a afirmat în discursul său de victorie că „astăzi începe sfârşitul decadenţei" şi „reconstrucţia Argentinei", avertizând că „nu vor exista jumătăți de măsură".
„Este o noapte istorică pentru Argentina", le-a declarat Javier Milei miilor de partizani aflaţi la sediul său de campanie din Buenos Aires, după victoria sa detaşată cu peste 55% din voturi asupra ministrului centrist al economiei Sergio Massa.
„S-a terminat cu modelul sărăcitor al castelor, astăzi adoptăm modelul libertăţii, pentru a redeveni o putere mondială", a continuat el. „Astăzi ia sfârşit un mod de a face politică şi începe altul", a mai afirmat Milei.
„Ne confruntăm cu probleme monumentale: inflaţie, stagnare, absenţa locurilor de muncă reale, insecuritate, sărăcie şi mizerie", a enumerat preşedintele ales.
"Probleme care vor avea o soluţie doar dacă îmbrăţişăm din nou ideile de libertate", a subliniat el.
„Nu este loc pentru gradualism, nu este loc pentru soluţii călduţe sau jumătăţi de măsură", a avertizat cel care de doi ani se pronunţă în favoarea unei terapii cu şoc pentru o economie epuizată de o inflaţie cronică, în prezent la 143% pe un an.
El a întins mâna "tuturor argentinienilor şi liderilor politici, tuturor celor care vor să se alăture noii Argentine", dar a avertizat şi în legătură cu o posibilă rezistenţă socială la reformele sale.
„Ştim că sunt oameni care vor se vor împotrivi, care vor dori să menţină acest sistem de privilegii pentru unii, dar care sărăceşte majoritatea. Eu le spun aceasta: tot ce este în lege este îngăduit, dar nimic (din ce este) în afara legii", a mai afirmat viitorul preşedinte.
Javier Milei va prelua mandatul pe 10 decembrie, urmând preşedintelui peronist (centru-stânga) Alberto Fernandez.
În vârstă de 53 de ani, Milei, cunoscut și drept „economistul cu drujbă” (în urma unor apariții publice de efect cu un fierăstrău electric în campania electorală) a trecut în doar câțiva ani de la popularitatea studiourilor de televiziune şi monologurile de succes presărate cu ieşiri furioase împotriva ''castei politice'' (pe care o considera vinovată de perenele probleme economice ale Argentinei), la candidatura la preşedinţie.
Economistul ultraliberal a reușit să ajungă acolo unde alții au eșuat: s-a încadrat în spațiul dintre peronismul partidului ''Frente de Todos'' și adepții fostului președinte Mauricio Macri, reprezentat de partidul ''Juntos por el Cambio''. De aici și motto-ul său: „Nu am venit să conduc mieii, am venit să trezesc leii'', scrie Euronews, citat de Rador Radio România.
Succesul lui Milei pare să stea în capacitatea acestuia de a canaliza furia pe care o simt argentinienii față de clasa conducătoare, într-un context de inflație cu trei cifre și sărăcie în creștere. Creșterea anuală a prețurilor este de 140%, în timp ce peste 40% din populație se luptă să se ajungă cu banii de la o lună la alta. A primit însă un imbold uriaș, în campania pentru turul al doilea, după ce Patricia Bullrich, candidata dreptei moderate care a obținut 23,81% în primul tur, și-a îndemnat alegătorii să îl voteze.
„Vorbește ca un om oarecare de pe stradă, ca unul dintre noi, acesta e motivul pentru care este atât de popular'', explică Rodrigo Agüera, un chelner argentinian care locuiește în Barcelona. „Sunt în favoarea unei schimbări'', spune el, însă „va trebui să vedem ce se întâmplă mai departe, pentru că până la urmă politicienii vor fi mereu politicieni, îți spun una și apoi fac alta''.
Inițial, Milei s-a remarcat ca economist și autor al mai multor cărți despre economie și politică, înainte de a ajunge la o poziție politică proeminentă. În aparițiile sale publice, a subliniat că este un mare admirator al Israelului și al evreilor, mărturisind că a luat chiar în considerare posibilitatea de a se converti iudaism. Planurile sale includ închiderea băncii centrale, renunțarea la peso, introducerea dolarului american și reducerea cheltuielilor publice, promițând desființarea mai multor ministere printre care cel al Sănătății și Educației. Susține că schimbările climatice sunt o minciună și că, în mandatul său, nu se va lua nicio măsură în această privință.
În campania a promis că va facilita obținerea unei arme de către cetățenii care doresc așa ceva. Respinge categoric alăturarea Argentinei la grupul BRICS, este în favoarea unei intervenții minime a statului în viața cetățenilor și a promis ruperea relațiilor cu Rusia și China, afirmând că nu vrea să facă afaceri cu „comuniștii” și l-a acuzat pe papa Francisc că este „de partea dictaturilor criminale”, numindu-l „stângist infect”.
Într-o discuție cu Tucker Carlson, Milei și-a expus pe scurt viziunea antietatistă: „Statul este incapabil să creeze bunăstare, statul o distruge, de fapt. Statul nu-ți poate da nimic, pentru că nu produce nimic, iar când vrea s-o facă, o face prost”.
Surse: Agerpres, Rador, Twitter (video, AICI declarația integrală acordată lui Carlson)