La începutul lui 1990, minciuna și manipularea noului regim la adresa președintelui Coposu atinsese cote impresionante, dar, totuși, cu o remarcă aflată pe buzele detractorilor săi, puterea și serviciile o nimeriseră: „N-a mâncat salam cu soia alături de noi”. Da, așa este, avuseseră dreptate! Corneliu Coposu nu mâncase salam cu soia! De ce? Pentru că acest produs reprezenta pentru el o... delicatesă inaccesibilă.
Să fii închis 17 ani, să stai izolat într-o celulă timp de 8 ani, să înduri cu stoicism bătăile și umilința, să fii capabil să-ți ierți torționarii, dușmanii, adversarii nu ține decât de o credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Doar El a fost cel care l-a salvat, l-a ajutat, l-a călăuzit de la început și până la sfârșit pe drumul Golgotei, pentru că, în proporție covârșitoare, asta a fost calea lui, de la care nu s-a abătut nici un moment.
„Mi-am făcut un examen de conștiință. Am trecut în revistă toate suferințele și mizeriile prin care am trecut de-a lungul pușcăriilor, a anilor de detenție, a persecuțiilor post penitenciare. Și cred că aș opta pentru același destin. Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Eu nu sunt fatalist, dar dacă mi s-ar ridica în față aceleași alternative, ceea ce aș alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit și pe care l-aș repeta cu seninătate”. (Corneliu Coposu)
Oare câți oameni politici și nu numai știu ce înseamnă să-ți faci un examen de conștiință? Oare câți politicieni realizează că oponentul politic este un adversar și nu un dușman? Oare câți dintre noi știm cât de important este să ierți?
Corneliu Coposu a fost un elev și un student eminent, dar „atingerea” lui Iuliu Maniu l-a desăvârșit, i-a arătat cum și de ce politica trebuie să fie o „activitate morală care nu poate să fie delimitată de etică și onestitate”. În tinerețea sa politică alături de Sfinx, a avut și el întrebări, a avut și el nemulțumiri și dezamăgiri, dar când marele Maniu i-a spus: „Cornele dragă, noi lucrăm cu oameni, nu cu îngeri”, el a înțeles. A priceput cum trebuie să fie un om politic adevărat, cum trebuie să se impună într-o lume în care principiile și valorile – pe care le primise din fragedă pruncie și le aprofundase pe băncile renumitului liceu „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar mai apoi ale prestigioasei Universități din Cluj – nu sunt văzute cu ochi prea buni în tumultoasa „politichie” de la București.
Iuliu Maniu l-a ales pe Corneliu Coposu pentru că a intuit profunzimea gândirii sale, pentru că a văzut în el ucenicul cel mai capabil să ducă mai departe și să transmită o idee, indiferent câte piedici i s-ar ridica în față. A te jertfi pentru o cauză, a te sacrifica pentru un crez, a duce mai departe flacăra credinței și a libertății, a nu negocia principii, sunt convins că acesta a fost lăsământul lui.
(Domnul Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației ”Corneliu Coposu” și fost șef de cabinet al Seniorului, în fața bustului dedicat lui Iuliu Maniu, la Bădăcin)
Acum, la 28 de ani de când Seniorul nu mai este fizic printre noi, cred că cea mai bună întrebare pe care putem să ne-o punem este: în spirit, în viziune, în fapte, în viața de zi cu zi, suntem oare capabili, mai întâi cu noi înșine, iar apoi în fața Cetății, să afirmăm cu tărie că: „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă”.
Mulți, foarte mulți dintre români îl invocă și-l dau de exemplu pseudo-politicienilor de astăzi, amintind profeticele sale cuvinte din aprilie 1990, legate de o stare de spirit, de mentalități, de povara care se agață de noi de... 78 de ani.
Am avut câteva semnale, câteva drumuri pe care să o luăm, dar… am ales altceva, am făcut altceva, am lăsat să vină să ne conducă tocmai ceea ce a combatut acest Om întreaga sa viață.
Mai există oare o speranță în aceasta lume cenușie "și la vorbă, și la port"? Cu siguranță, DA! Iar această speranță sunt tinerii nepătați, tinerii interesați, tinerii curați. Pe aceștia avem datoria să-i creștem în spiritul Seniorului! Pentru că aceștia să reprezinte viitoarea elită a țării, așa cum a fost cea de la 1918, TREBUIE să luptăm și să nu ne lasam înfrânți, indiferent cât de greu este și va fi. Când nu mai puteți să suportați mizeria umană, gândiți-vă un minut la Senior, la zecile de mii de foști deținuți politic care nu au cedat și s-au jertfit pentru principii și valori. Ei au câștigat această luptă!
Pentru mine, Seniorul, Domnul Președinte, Nenea Puiu a strălucit și s-a mistuit luminând, iar din lumina meteorilor neamului sunt țesute paginile de istorie.