Vasile Stroescu, românul-model

Marele bărbat basarabean Vasile Stroescu de la Trinca, pe care îl comemorăm în noiembrie, a lăsat urme frumoase pe tot întinsul Ţării: a construit şcoli, spitale, cămine culturale, aziluri, biserici în Basarabia, Ardeal, Maramureş, Bucovina, a ajutat sute şi mii de oameni bolnavi şi necăjiţi, a susţinut cartea şi presa de limbă română, a dat o bună parte din averea sa pentru ca moldovenii să se trezească „din somnul cel de moarte” şi să-şi cucerească dreptul la identitatea şi unitatea naţională.

Viaţa lui Vasile Stroescu este o vibrantă lecţie de dragoste a unui fiu faţă de poporul său. El a fost și rămâne modelul Omului devotat neamului românesc, care și-a transformat bogățiile private în bunuri publice.

Cinstindu-i numele şi faptele patriotice, e greu să nu te întrebi: câţi din milionarii şi miliardarii din R.Moldova îşi iubesc poporul şi câţi din ei îşi înveşnicesc faptele în construirea de şcoli, licee, universităţi în care să înveţe cei mai talentaţi copii din ţară? Şi mai departe: câţi din cetăţenii R.Moldova sunt orientaţi spre binele public, susţin şi participă la activităţi în folosul comunităţilor din care fac parte? În ce măsură un bun public (să zicem un monument de arhitectură, o clădire istorică, un parc sau izvor) este preţuit, îngrijit sau apărat de cetăţeni? În ce măsură suntem educaţi în familie, la şcoală şi în societate să preţuim bunurile publice şi să cinstim oamenii care le creează?

Cred că nu are rost să dăm definiţiile academice ce înseamnă un bun public. Lumea simplă face o distincţie clară dintre bunul individual şi bunul public, dintre o fântână ascunsă după gard, pentru stăpân, şi una făcută la drum, pentru oricine are nevoie de o cană de apă. Cu sau fără carte, cetăţeanul de rând cunoaşte că un bun folosit de mai mulţi oameni e un bun public, indiferent dacă proprietar e statul, comunitatea locală sau altcineva. Încă de la Adam şi Eva se ştie că cu cât mai multe bunuri publice există într-un sat sau oraş cu atât comunitatea se simte mai bine. Biserica, şcoala, primăria, biblioteca, spitalul, izvoarele, fântânile, râul, drumul, trotuarele, parcul, cimitirul etc., – toate aparţin comunităţii în care ele se află. Lipsa lor creează mari probleme şi îi pune pe oameni în dificultate. E pe înţelesul oricui că bunurile publice trebuiesc înmulţite, îngrijite şi puse in serviciul comunităţii, că atât primăria cât şi comunitatea au datoria să le considere vitale şi prioritare pentru orice aşezare umană. Să fie aşa?

Vă rog să vă uitaţi bine în localitatea Dumneavoastră şi să spuneţi în ce stare se află bunurile publice şi care este atitudinea localnicilor şi primăriei faţă de ele; se cunoaşte cine şi când le-a făurit, ce inscripţie a gravat pe ele, ce testament a lăsat beneficiarilor etc.

Comemorarea lui Vasile Stroescu în luna noiembrie e un prilej de a aminti tuturor demnitarilor că dragostea faţă de popor se manifestă prin fapte concrete şi, totodată, ne oferă ocazia de a privi în ochii milionarilor moldoveni. Cine din cei care şi-au făcut averi fabuloase în anii tranziţiei ar îndrăzni să îmbrăţişeze crezul lui Vasile Stroescu: „Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea... Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.”

Gândindu-mă la trecut şi prezent, la distrugerea sau la furtul bunurilor publice, la fundaţiile şi actele de „caritate” ale politicienilor moldoveni din contul statului şi fala, lustruiala de sine, gândindu-mă la statura uriaşă a lui Vasile Stroescu şi la pigmeii de astăzi, îmi vin în memorie vorbele unui alt mare bărbat şi patriot, Nicolae Iorga: „Nu e nici un mormânt destul de bine închis, ca să nu pătrundă într-însul blestemul, şi nici unul destul de adânc, până la care să nu coboare recunoştinţa noastră”.

Dincolo de uitare şi tăcere, recunoştinţa noastră îmbrăcată în cuvinte de veșnică pomenire, sparge întunericul şi aprinde lumânări în tot spațiul românesc sfințit de faptele frumoase ale ilustrului patriot și filantrop basarabean Vasile Stroescu.

În inima lui Vasile Stroescu încăpea toată România și își găsea mângâierea Basarabia natală și tot neamul românesc!