Dezinformarea în cinematografia rusă. Doi experți polonezi scot în relief cum se folosește Moscova de filme pentru a disemina narațiunile false. Efectul propagandei: "Rușii sunt convinși că țara lor nu a atacat niciodată pe nimeni, ci doar a eliberat și s-a apărat". Titlurile unor producții propagandistice din cinematografia rusă

Într-un interviu acordat recent revistei din mediul academic "Wiadomości Uniwersyteckie", doi experți polonezi, Walenty Baluk și Jakub Olchowski, ambii profesori ai Universității Maria Curie-Skłodowska, au analizat modul în care Kremlinul se folosește propagandistic de cinematografie pentru a manipula atât societarea rusă, dar și o parte dintre cetățenii țărilor occidentale. 

Pentru a crea o imagine de ansamblu referitoare la interesul realmente sporit al Kremlinului de a manipula opinia publică, Walenty Baluk - director al Centrului pentru Estul Europei din cadrul Universității Maria Curie-Skłodowska - a precizat că, potrivit estimărilor, bugetul Rusiei pentru propagandă "poate varia de la 3 la 9 miliarde de dolari americani alocați anual".

În ceea ce privește cinematografia rusă din perioada regimul Putin, Jakub Olchowski - expert în securitate internațională - a reliefat că este extrem de ideologizată, cu o componentă accentuată de nostalgie față de vremurile apuse ale Uniunii Sovietice: "Când Vladimir Putin a venit la putere, cinematografia rusă a revenit la un mesaj ideologic. Secolul XXI în cinematografia rusă este în mare măsură asociat cu o narațiune specifică în care pot fi identificate mai multe fire narative. Este, de exemplu, un fel de sovieto-nostalgie: «Uniunea Sovietică nu a fost așa de rea, noi am trăit acolo, era o țară și o putere grozavă»". 

În materie de narațiuni propagandistice folosite în cinematografie de ruși, cei doi experți polonezi au atras atenția că falsificarea, respectiv trunchierea realității istorice are un rol foarte important. 

Iar efectele mașinăriei ruse de propagandă sunt devastatoare. 

"Rușii sunt convinși că țara lor nu a atacat niciodată pe nimeni, ci doar a eliberat și s-a apărat, respectiv că tot răul vine din afară, inclusiv – să subliniem – în mare măsură din Polonia", a explicat Jakub Olchowski. 

Nu în cele din urmă, Jakub Olchowski a scos în relief efectul represiunii cu care se confruntă rușii care au îndrăzneala de a critica în vreun fel regimul Putin: "Societatea este pur și simplu temătoare și pasivă, spunând «Nu mă amestec, sunt în viață, am cartofii mei și e în regulă, lasă-i să facă ceea ce cred ei că este potrivit»".

Redăm în cele ce urmează interviul integral, pe parcursul căruia cei doi experți polonezi trec în revistă o serie de producții cinematografice puse în scenă și folosite de Moscova în scopuri imperialo-propagandistice: 

Reporter: Dezinformarea și propaganda sunt elemente ale războiului hibrid pe care Rusia le folosește de bunăvoie. Vă rugăm să spuneți cititorilor noștri despre propaganda rusă, respectiv cea istorică.

Jakub Olchowski: Rusia folosește eficient întreaga mașinărie de propagandă și dezinformare. Rusia face asta de secole și se pricepe foarte bine. A dus utilizarea instrumentelor de informare și dezinformare la nivelul artei și folosește această artă pentru a urmări interese strategice, precum în cazul multor alte elemente care nu sunt – cel puțin la prima vedere – instrumente de politică externă, precum sunt, de pildă, resursele naturale sau energia. Același lucru este valabil și pentru componenta soft, respectiv cultura și narațiunea istorică, instrumente utilizate de Rusia pentru a construi o anumită viziune asupra lumii, nu numai asupra Rusiei însăși.

Walenty Baluk: Când vorbim de propaganda și dezinformarea rusă, trebuie să ținem cont de faptul că acestea sunt acțiuni deliberate ale statului rus, care încearcă să influențeze nu doar opinia publică din țările occidentale, din zona post-sovietică sau din așa-numitul sud global, ci și opinia publică din Federația Rusă însăși. Dacă ne referim la tradiția propagandei și a dezinformarii, vom observa două dimensiuni. Este practicată atât de instituțiile publice, cât și de organizațiile neguvernamentale. Rusia este bine pregătită la nivel instituțional pentru a răspândi propaganda, are personal specializat și finanțează proiecte legate de dezinformare. Există diferite tipuri de date statistice care arată că acest buget poate varia de la 3 la 9 miliarde de dolari americani alocați anual. Povestirea este unul dintre instrumentele cu care Rusia influențează nu doar propria sa opinie publică, ci și pe cea a țărilor occidentale. Cu alte cuvinte – acest marketing narativ spune o poveste, referindu-se, printre altele, la emoții și idei. Rusia folosește povestirea pentru a-și impune viziunea asupra istoriei.

Reporter: Ne puteți da câteva exemple de lungmetraje și documentare care transmit această narațiune rusă?

Jakub Olchowski: Când vine vorba de cinematografia rusă, trebuie să fim conștienți de faptul că rușii au tradiții artistice și cinematografice excelente, adânc înrădăcinate. În Uniunea Sovietică au fost realizate multe filme importante pentru cinematografia mondială, printre care: "The Cranes Are Flying", "The Dawns Here Are Quiet", "Come and See". Desigur, trebuie să avem în vedere că acestea sunt filme sovietice ce poartă un mesaj ideologic specific, dar - ceea ce este de asemenea important - toate se referă mai mult sau mai puțin la cel de-al Doilea Război Mondial, care în Rusia e catalogat drept "Marele Război Patriotic". Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, succesorul ei, Rusia, a intrat într-o perioadă dificilă. Nimic nu mai era bine acolo, inclusiv la nivelul cinematografiei. Cu toate acestea, multe filme grozave au fost făcute în anii 1990, de exemplu "Burnt by the Sun din 1994", regizat de Nikita Mikhalkov, care a câștigat un Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Dar acum totul s-a schimbat. Când Vladimir Putin a venit la putere, cinematografia rusă a revenit la un mesaj ideologic. Secolul XXI în cinematografia rusă este în mare măsură asociat cu o narațiune specifică în care pot fi identificate mai multe fire narative. Este, de exemplu, un fel de sovieto-nostalgie: "Uniunea Sovietică nu a fost așa de rea, noi am trăit acolo, era o țară și o putere grozavă". Un exemplu în acest sens este filmul din 2004 intitulat "The 9th Company". Este o producție despre războiul din Afganistan, pretins a se baza pe fapte reale, dar să fim sinceri - vag inspirată din anumite evenimente. Desigur, nu se menționează faptul că Uniunea Sovietică a atacat Afganistanul. Nu e important. Ceea ce este important e narațiunea conform căreia soldații din diferite părți ale URSS au luptat curajos pentru o patrie căreia nu-i păsa de ei și i-a uitat, dar au iubit-o. Este un film excelent din punct de vedere tehnic, filmat parțial în Crimeea cu sprijinul armatei ucrainene. În Occident, astfel de producții sunt adesea catalogate blockbuster. 

Există și alte fire narative importante care apar. Unul dintre ele este glorificarea Rusiei țariste. Un mare exemplu e filmul biografic din 2008 despre amiralul Kolchak, intitulat "Admiral". Din el putem afla că în Rusia țaristă "curgea lapte și miere", erau doar femei frumoase în ținute minunate și bărbați chipeși în uniforme elegante. Un alt subiect este, desigur, războiul - rușii iubesc acest subiect, în special așa-zisul Mare Război Patriotic, care reprezintă fundamentul statului și identității naționale de astăzi a Rusiei. Acest fir narativ apare în multe producții. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că aproximativ 200 de filme rusești sunt lansate în cinematografele din Rusia în fiecare an. Industria e puternică și generos finanțată de stat, ceea ce impune ca aceste filme să transmită un mesaj anume. Putem aminti multe astfel de producții de război, de exemplu filmul "My iz budushchego" din 2008, care a fost un blockbuster. A fost extrem de popular, atât de mult încât a avut o continuare. Caracteristica comună a acestui tip de filme constă în faptul că arată martiriul rușilor în timpul războiului și eroismul Armatei Roșii, care în cele din urmă iese victorioasă și învinge pentru totdeauna naziștii.

O categorie specială sunt filmele istorice sau mai degrabă pseudo-istorice, care prezintă o anumită narațiune despre trecutul Rusiei. Să acordăm atenție filmului "1612", care-i arată pe polonezii răi, nemiloși și cruzi față de rușii de rând. Narațiunea este similară în adaptarea cinematografică a romanului lui Nikolai Gogol, intitulat "Taras Bulba", unde polonezii îi persecută pe ucraineni și ruși. După 2014, respectiv anexarea Crimeei, a apărut un nou fir narativ - ucrainenii răi care folosesc saluturi fasciste, violează, ucid și ard - mai ales în Donbas, în timp ce rușii curajoși protejează populația civilă. Este demn de remarcat faptul că Polonia și polonezii sunt adesea portretizați ca mercenari și rusofobi.

Walenty Baluk: Când se menționează povestirea istorică utilizată de Rusia, este imposibil să nu ne referim la documentare, inclusiv la cele de amatori, publicate, de exemplu, pe YouTube. În primul rând, trebuie spus că Rusia ia problema "în serios", afirmând că istoria este o chestiune atât de importantă încât nu trebuie lăsată în mâinile istoricilor. Prin urmare, Societatea de Istorie Rusă este condusă de Șeful Serviciilor de Informații Externe, Serghei Naryshkin, iar Societatea de Istorie Militară Rusă e condusă de Vladimir Medynsky. Prin urmare, putem vedea că aceștia sunt oameni legați de anturajul lui Putin și de structurile de putere. Tendința de a crea filme despre teme istorice este folosită în lungmetraje, documentare, dar și filme de amatori. Este suficient să menționăm exemplul bloggeritei Ekaterina Lorens, care a găzduit popularul program YouTube "Мама в шляпе". Recent, ea a filmat trei episoade intitulate "Polonia - hiena Europei", unde Polonia este calomniată și prezentată într-o lumină negativă ca o țară agresivă, susținătoare a naziștilor și nerecunoscătoare pentru eliberarea de sub ocupația germană. Dacă ne referim la activități susținute de instituțiile statului, adică Ministerul Culturii sau Societatea Militaro-Istorică Rusă, trebuie menționat filmul de înaltă calitate "1812. Польский след", care tratează subiectul Războiului Patriotic din 1812, iar narațiunea antipolonă este prezentă cu desăvârșire. Filmul începe cu un citat din Miłosz care spune că polonezii și rușii se urăsc. Naratorul vede sursele acestei uri în invaziile polonezilor asupra ținuturilor Rusiei Kievene. Când vorbește despre ocupația poloneză asupra Kyivului, filmul își însușește istoria Ucrainei, fără a menționa cuceririle barbare desfășurate de Moscova. Filmul nu menționează împărțirile Poloniei, ci doar faptul că Imperiul Rus a fost invadat de trupele lui Napoleon, iar batalionul polonez, format din 30.000 de oameni, comite violuri și jafuri. Din narațiunea filmului mai aflăm că în timpul Revoltei Kościuszko, polonezii au fost cei care au ucis rușii la Varșovia, iar masacrul comis de soldații generalului rus Suvorov asupra loicalnicilor a fost doar o răzbunare. Vedem o manipulare pricepută și anume că rușii nu sunt răi, chiar dacă au ucis câteva mii de locuitori ai Varșoviei, întrucât a fost vorba practic despre o răzbunare. Aici s-a folosit un truc tipic rusesc de propagandă, adică inversarea situației.

Analizând filmul "Miracle on the Vistula - Tuhachevsky vs. Piłsudski", vedem că în el a apărut și subiectul ocupației poloneze. Polonia a invadat ținuturile belaruse și ucrainene în 1919–1920, iar Rusia sovietică a purtat un război defensiv și a eliberat națiunile frățești. Potrivit regizorului, nu Rusia era o țară militaristă, ci Polonia. Mesajul a fost întărit de declarația lui Troțki: "Ne doream sincer pacea, dar Piłsudski ne-a forțat la război". Filmul a omis imaginea lui Tuhacevsky și s-a concentrat pe Piłsudski, care a fost prezentat ca un bărbat dintr-o familie incestuoasă, cu frați care suferă de diverse boli mintale. A fost prezentat, de asemenea, ca un lider carismatic al naționaliștilor și șovinilor, care nu s-au limitat la renașterea Poloniei în interiorul granițelor etnografice, ci istorice.

Aș vrea să vorbesc despre încă un film, numit "The liberation march of the RKKA", din 1939, care este interesant în ceea ce privește construirea unei anumite narațiuni istorice - în contextul articolului lui Putin despre cel de-al Doilea Război Mondial, în care acuza Polonia că a participat la el. Potrivit narațiunii filmului, războiul a început nu în septembrie 1939, ci în 1938, odată cu începerea Acordului de la München. Prin urmare, Polonia, ca "hiena Europei" după încheierea Primului Război Mondial, în loc să se mulțumească cu granițele sale etnografice, a ajuns în zonele din vestul Ucrainei și Belarusului, ba chiar a luat unele pământuri de la germani și lituanieni. Apoi a conspirat cu naziștii împotriva Uniunii Sovietice, deși semnase cu aceasta un pact de neagresiune în 1932.

Reporter: Considerați că oamenii din Rusia și din țările aflate sub influența sa cred mesajul propagandistic?

Jakub Olchowski: Lenin a remarcat cândva că filmul este cea mai importantă dintre arte, deoarece datorită imaginilor poți modela mințile și emoțiile chiar și ale oamenilor care nu știu să scrie și să citească, iar în urmă cu 100 de ani exista o majoritate covârșitoare a acestor oameni în Rusia. Această modelare a gândirii este caracteristică nu numai Federației Ruse, deoarece oamenii - mai ales astăzi - extrag cunoștințe din ceea ce văd, din imagini. Cu toții am văzut probabil filmul "Braveheart" de Mel Gibson, care nu are prea mult de-a face cu istoria Scoției și, totuși, și-a modelat imaginea în lume foarte accentuat și într-un mod greu de schimbat. Filmele rusești, atât lungmetrajele cât și documentarele, care - așa cum am spus - sunt de obicei foarte bine realizate, au perpetuat o anumită imagine a Rusiei și a lumii din jurul ei în societatea rusă. Rușii sunt convinși că țara lor nu a atacat niciodată pe nimeni, ci doar a eliberat și s-a apărat, respectiv că tot răul vine din afară, inclusiv – să subliniem – în mare măsură din Polonia.

Este interesant că rușii nu mai vizionează în cinematografe filme de război din ultimii ani, de exemplu, și anume cele care arată războiul din Donbas. Poate pentru că s-au săturat de acest subiect. Cu toate acestea, merită remarcat faptul că în Rusia sunt filmate lungmetraje care prezintă războiul aflat în desfășurare în Ucraina. Un exemplu este "The Witness" - un film în care apare o narațiune similară, adică rușii buni versus ucrainenii cruzi, aceștia din urmă fiind ajutați de Occidentul rău, inclusiv de polonezi. 

Walenty Baluk: Deja la începutul anilor 2000, sursa de bază de informații pentru ruși despre evenimentele politice și sociale era televiziunea. În prezent, vedem o schimbare, de pildă, prin folosirea aplicației Telegram Messenger. Tinerii și restul societății ajung la aceste canale mass-media, motiv pentru care propagandiștii, dar și posturile de televiziune precum RTR, NTW, Perwyj kanal, și-au creat profiluri pe Telegram și YouTube. Dacă ne uităm la popularitate și abonați, acolo apar Medvedev și Volodin, adică oameni de la Kremlin care participă, la rândul lor, la propagandă. Toate acestea înseamnă că cea mai mare parte a societății ruse se află sub influența propagandei - prezentată în mass-media tradițională, parțial în presa scrisă și radio, dar și pe Telegram. Putem descrie toate acestea ca pe o mașinărie de propagandă ce are o influență semnificativă asupra rușilor.

Jakub Olchowski: Societățile post-sovietice sunt pasive din punct de vedere politic, iar ceea ce s-a întâmplat în Belarus în 2020 sau în Ucraina în 2014, respectiv ceea ce se întâmplă acum, constituie un anumit fenomen, dat fiind faptul că imperiul a suprimat efectiv orice opoziție sau disidență de secole. Este suficient să scrie ceva nu foarte entuziasmant pe rețelele sociale despre guvern și așa-zisa operațiune militară specială (cum se numește oficial în Rusia războiul contra Ucrainei), iar autorul postării poate fi condamnat la mulți ani de închisoare sau, de exemplu, să-și piardă locul de muncă. Societatea este pur și simplu temătoare și pasivă, spunând "Nu mă amestec, sunt în viață, am cartofii mei și e în regulă, lasă-i să facă ceea ce cred ei că este potrivit".

Walenty Baluk: Trebuie să luăm în considerare natura acestei societăți. Patriotismul în Rusia înseamnă că cetățeanul se identifică cu statul și conducătorul. Asta înseamnă că, pentru rusul obișnuit, lipsa de loialitate față de Guvern este corelată cu lipsa de loialitate față de patrie.

Sursa foto Putin: Ilustrație de Thomas Levinson - The Daily Beast