"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Regretatul partizan Ion Gavrilă Ogoranu avea să privească în ochi chipul hidos al așa-zisului ”moldovenism” (o făcătură 100% rusească) încă din cea de-a doua jumătate a anilor ‘40, când, student fiind, el și alți tineri au fost obligați să asculte mizerabilele minciuni în serie împroșcate de un ofițer politic ”moldovean” din armata roșie, care dezmembrase România Mare și ocupase ambele maluri ale Prutului, comunizându-le și săvârșind un genocid de mari proporții.
Ion Gavrilă Ogoranu și ceilalți studenți români s-au cutremurat când au auzit abjecțiile debitate de ofițerul politic. Stupoarea va fi la fel de mare și peste zeci de ani, când își va scrie prețioasele memorii (”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”).
Ofițerul politic (cu siguranță agent NKVD-GRU, având în vedere că era purtat pe la facultăți pentru a face propagandă în fața studenților) și-a terminat delirul, își amintește Ion Gavrilă Ogoranu, ”cu câteva urale, dintre care ultima mi-o aduc aminte și acum: ‹Slavă genialului strateg, conducător de oști, generalisimul I. V. Stalin!›.
Și noi, săracii, știuserăm până atunci că slavă i se poate aduce numai lui Dumnezeu. Am rămas ca întunecați de un nor negru. Nu eram în stare să judecăm tot ce auziserăm, dar presimțeam că ceva groaznic are să se întâmple cu noi, românii, cât de curând”.
Așadar, studenții români au văzut întunericul adus de norul negru al ocupației rusești, i-au înțeles prea bine minciunile și monstruozitatea, acționând în consecință, mulți jerfindu-se cu arma-n mână, în munți și păduri, la ziduri de execuție sau în temnițe ale groazei. Asta s-a întâmplat în anii ‘40-‘50.
Acum însă, după amar de ani, vedem cum așa-ziși ”jurnaliști” și ”jurnaliste” de pe la București au ajuns să acuze statul român că ar vrea să-i ”românizeze” pe basarabeni. Vă dați seama ce beznă zace între tâmplele ăstora? Cică ei ar lupta împotriva ”imperialismului” statului român. A nu se uita nici faptul că așa-zisa ”națiune civică moldovenească” nu este altceva decât cea mai recentă resemnificare a moldovenismului stalinist.
În cele ce urmează vă prezentăm fragmentele în care ”Moșu’” Gavrilă Ogoranu relatează ”lecțiile” ofițerului politic ”moldovean”:
”Și pentru a fi siliți și mai mult a gusta din paharul cu fiere, a trebuit să ascultăm o conferință a unui ofițer politic ‹moldovean› din armata roșie. Era destul de tânăr, între 30-40 ani, avea nume românesc, vorbea într-o frumoasă limbă a lui Neculce, dar nu ne credeam urechilor ce auzeam.
După ce invocase nașterea poporului moldovean de la Traian și Dragoș Vodă, zugrăvi gloria acestui popor sub Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, și ajunse la 1812, când cu mare bucurie o parte din acest popor s-a dezrobit și s-a unit pe veci cu marele popor rus.
N-avea cuvinte mai grele pentru a-i înfiera pe ‹imperialiștii români›, care în 1918 au cotropit pământurile Moldovei, înrobind și exploatând crunt poporul moldovean până în 1940, când Moldova a fost din nou dezrobită și s-a unit din nou cu glorioasele popoare sovietice. Prefigura pe viitor o și mai mare fericire, când toți moldovenii vor înainta împreună glorioși pe drumul socialismului și comunismului sub glorioasa conducere a marelui I. V. Stalin.
A terminat cu câteva urale, dintre care ultima mi-o aduc aminte și acum: ‹Slavă genialului strateg, conducător de oști, generalisimul I. V. Stalin!›.
Și noi, săracii, știuserăm până atunci că slavă i se poate aduce numai lui Dumnezeu. Am rămas ca întunecați de un nor negru. Nu eram în stare să judecăm tot ce auziserăm, dar presimțeam că ceva groaznic are să se întâmple cu noi, românii, cât de curând”.
