EXCLUSIV. Războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei dezvăluie gravele carențe de sistem din cadrul NATO, UE și ONU. Motivele pentru care mult așteptata contraofensivă ucraineană nu se ridică la nivelul așteptărilor / Anna Neplii

Rezolvarea problemelor actuale înseamnă, în primul rând, abordarea și soluționarea consecințelor. În acest sens, capacitatea de rezistență este extrem de importantă. 

Reziliența și capacitatea unui structură sau a elementelor sale de a reveni la normal suferirea unui șoc. Amplitudinea slăbirii sale în situații de urgență depinde, în mod fundamental, de rezistență structurii. Aceasta determină comportamentul tuturor elementelor care depind direct sau indirect de întregul angrenaj. Dacă structura este nesigură, mai devreme sau mai târziu se va destrăma, într-un fel sau altul. Mai avem timp pentru ai găsi golurile și pentru a le umple, cu scopul prevenirii haosului și a distrugerii? 

În prezent, evenimentele de pe scena politică internațională reprezintă un simptom al structurii care se zguduie. Prin urmare, este important să răspundem în timp util fiecărei unde de șoc, luând măsuri corespunzătoare contextului. Una dintre cele mai relevante unde de șoc din vecinătatea NATO și UE este generată, inevitabil, de războiul la scară largă purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Situația relevă eșecul unor organizații internaționale importante, precum ONU, de a preveni desfășurarea operațiunilor militare la scară largă, deopotrivă cu toate consecințele acestora. Au lipsit deciziile prompte și adecvate care ar fi putut avea un rezultat semnificativ.  

De-a lungul deceniilor, Rusia a lucrat aplicat pentru a crea dependența altor state de resursele sale, dar și pentru a deturna și mutila, prin propagandă, percepțiile locuitorilor din țările-țintă. De asemenea, multe state influente din NATO și UE vor păstrarea structurii lumii de dinainte de momentul 24 februarie 2022. Știm cu toții că mulți politicieni occidentali au primit funcții călduțe în structuri rusești precum Gazprom. În prezent, numeroși politicieni înțeleg că e nevoie de o nouă ordine mondială durabilă. Cu toate acestea, o serie de angajamente individuale (oficiale sau nu) ale unor state cu Rusia sunt de natură să ne amenințe tuturor viitorul. 

Rusia și ONU 

Desigur, Rusia uzitează multiple pârghii de șantaj, exercitând presiuni pentru a-și atinge obiectivele. Nu uitați că Rusia deține un loc în ONU și încă mai are drept de veto, pe care îl va folosi fără scrupule împotriva Ucrainei, deși Rusia e inițiatoarea agresiunii ce amenință reziliența în diverse zone critice ale lumii. Asta în condițiile în care, Carta ONU nu prevede că Rusia are dreptul la un loc permanent în cadrul Consiliului de Securitate. Carta ONU stipulează doar că ”Republica Chineză, Franța, uniunea republicilor socialiste sovietice, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii sunt membri permanenți ai Consiliului de Securitate”.

Precedentul: excluderea Taiwanului 

Vă amintesc că, pe 25 octombrie 1971, ONU a expulzat ”Republica Chineză” (Taiwan) și a adoptat ”Republica Populară Chineză”, care a devenit ulterior unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate. În ciuda dreptului de veto, Taiwanul nu a putut să-și oprească propria excludere printr-un vot al Adunării Generale a ONU. 

În prezent, China comunistă ocupă vechiul loc ce fusese desemnat pentru ”Republica Chineză”, iar Rusia putinistă ocupă locul desemnat pentru URSS. Așadar, avem un precedent când un stat membru al celor cinci a fost exclus și înlocuit cu un alt stat. Adunarea Generală a ONU poate vota pentru excluderea Rusiei și poate declara că, de acum înainte, Ucraina va fi considerată statul succesor legitim al URSS. 

Mai mult decât atât, Carta ONU prevede, în mod explicit, că un stat membru poate fi exclus dacă ”încalcă în mod constant principiile Cartei”. Adunarea Generală a recunoscut, în repetate rânduri, că Rusia încalcă principiile Cartei în Ucraina, motiv pentru care a fost expulzată din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU. Prin urmare, înlocuirea Rusiei în Consiliul de Securitate a fost, este și rămâne doar o chestiune de voință politică.

Jocul Ungariei

Amenințarea la adresa rezilienței regionale (și nu doar) vine și din partea statelor interesate să își mențină relațiile cu Rusia. Decizii importante ale Uniunii Europene sunt influențate de politica acestor state. În special prin intermediul Ungariei, Rusia blochează deciziile cu privire la Ucraina, precum și unele demersuri ce vizează soluționarea dependenței UE de Federația Rusă. 

De altfel, Ungaria este principala oponentă a interzicerii importurilor de petrol rusesc, pentru că Viktor Orban vrea să aibă relații de afaceri și economice puternice cu Rusia. E motivul pentru care insistă că Ungaria va avea nevoie de câțiva ani pentru a investi în transformarea rafinăriilor sale, care se bazează pe aprovizionarea prin conducte din Rusia. 

Însă per-ansamblu, Uniunea Europeană NU are nevoie de acest petrol rusesc, întrucât poate procura petrol din multe surse și îl poate transporta cu petrolierele prin intermediul diverșilor furnizori. Așadar, dacă statele G7 nu cumpără petrol rusesc, ar putea cumpăra petrol din alte țări, inclusiv din SUA, care este cel mai mare producător mondial de petrol și gaze naturale. E adevărat, asta ar fi mai dificil, întrucât cea mai ieftină modalitate de transportare a gazelor naturale este prin conductă, însă o schimbare de paradigmă ar scoate UE din dependența de Rusia.    

Să nu uităm că și Ucraina are câteva zăcăminte semnificative de gaze naturale, în special în Marea Neagră, fapt ce a trezit interesul companiei americane Exxon Mobil. În teorie, pe viitor, Ucraina și-ar putea acoperi cel puțin în mod independent nevoia internă de gaze, totodată existând și posibilitatea de a exporta mai departe în Europa.  

În acest sector critic, reziliența depinde în mod direct de războiul din Ucraina. La fel se întâmplă și în alte domenii critice, cum este cel al aprovizionării cu alimente, acesta fiind manipulat de Rusia, care își face lobby pe fundalul crizei alimentare, criză pe care chiar ea a generat-o. 

Carențele NATO

De principiu, războiul a arătat și gravele carențe ale unor structuri internaționale, care iată că nu sunt apte să-și coordoneze acțiunile în cazul unor situații de urgență. În prezent, putem spune că NATO nu era pregătită să sprijine Ucraina în timpul unui război de lungă durată și de mare intensitate. Acest proces este sabotat și de interesele politice ale unor state membre care încearcă să-și rezolve problemele în detrimentul Ucrainei. 

Procesele birocratice din cadrul NATO – alimentate de competiția internă dintre statele membre – au jucat și încă joacă un rol major. Încercarea Marii Britanii de a organiza un sistem centralizat de aprovizionare pentru armata ucraineană (bazat pe complexul militar-industrial al Europei de Est) a eșuat din cauza Germaniei, a Franței și – într-o anumită măsură – a SUA. 

Pe de altă parte, în ciuda reuniunilor la cel mai înalt nivel de la Ramstein, NATO nu a reușit să dezvolte un model lunar stabil de aprovizionare pentru Ucraina. Mai mult, armele și echipamentele militare sunt furnizate în volume mici, dozate, ”dizolvându-se” de-a lungul liniei frontului. 

Strategia acordării de susținere militară și tehnică pentru Ucraina s-a bazat pe o serie de ipoteze cu privire la imposibilitatea Rusiei de a desfășura operațiuni militare pe termen lung, la care se adaugă pierderile umane, economice și de altă natură, toate acestea urmând a descuraja Rusia. 

Contraofensiva ucraineană – între așteptări și realitate 

Conceptul de sprijin pentru Ucraina prevedea pregătirea unor brigăzi de șoc care ar fi trebuit să realizeze o serie de operațiuni ofensive, să spargă frontul în timpul campaniei de vară și să oblige conducerea rusă să înceteze lupta. Acest lucru a fost parțial reușit de armata ucraineană în timpul operațiunilor de succes din regiunile Harkov și Herson, dar, din cauza epuizării trupelor și a lipsei puterii de foc, trupele ucrainene nu a fost capabile să mențină o rată ridicată de avans. 

Deși s-a pregătit (cel puțin declarativ) timp de decenii pentru astfel de situații, NATO s-a dovedit nepregătită strategic pentru a descuraja și contracara, prin susținerea statului agresat, campaniile militare rusești pe termen lung. Iar asta se datorează, în principal, diferendelor politice interne.

În ritmul acesta, când va testa Rusia mult invocatul Articol 5 al NATO? 

Rusia vede toate aceste slăbiciuni și le speculează. Într-o zi, mai devreme sau mai târziu, Kremlinul va testa și Articolul 5 al NATO – de exemplu, atacând un stat membru cu drone sau forțe hibride. Perspectiva asta este deja tatonată – înaintea războiului, Rusia a aruncat în aer un depozit de muniții din Cehia. Apoi, după începutul invaziei în Ucraina, epava unei rachete a căzut în Polonia, iar mai multe drone kamikaze au zburat pe deasupra României, existând informații că inclusiv în cursul nopții trecute o dronă rusească (Shahed-136) s-a prăbușit și a explodat pe teritoriul României (detalii AICI). 

Generalul Ben Hodges a avertizat că Marea Neagră riscă să se transforme într-o mare interioară a Rusiei. Vedem cum rușii interzic Ucrainei să desfășoare activități de comerț, totodată manipulând controlul navelor străine prin acțiuni ce amintesc de piraterie. Să ne amintim și de drona americană pe care rușii au doborât-o în Marea Neagră. Dacă toate astea se întâmplă acum, sub ochii noștri inerți, atunci ce se va întâmpla în anii care vin? 

Reziliența regională intră treptat sub controlul Rusiei, în timp ce structurile internaționale caută modalități de a se adapta la regulile dictate de criminalii în masă de la Kremlin, în loc să caute modalități de prevenire a acestui lucru.