Falșii voievozi

din tabloul vomitiv de la Caracal, patrioții de carton, plagiatorii de toată mâna, medicii cu diplome false sau securiștii democrați - suntem invadați de fake-uri de dinainte ca termenul însuși să fi ajuns atât de folosit.

Această stare de fapt îmi aduce aminte de falsul jurnal al lui Hitler - unul dintre cele mai mari scandaluri din presa germană postbelică -, dar și de un caz recentissim de la Berlin cu un jurnalist, Fabian Wolff, care s-a dat drept descendent al unei familii de evrei, nefiind "decât" un banal estgerman cu o cultură nițel peste medie.

Precum ai noștri, ajunși în funcții, și Herr Wolff a avut toate ușile marilor publicații deschise, semnând articole, comentarii și alte genuri jurnalistice. Întrebarea care a apărut în breasla nemțească și în intelligentsia de pe Spree este legată de faptul, profund jenant, dacă personajul ar fi experimentat atâta bunăvoință din partea altora dacă ar fi fost un "arian" oarecare.

Una dintre lecturile acestei veri pe platforma de audio- și e-books-uri la care sunt abonat a fost și recenta carte "Judenfetisch" semnată de Deborah Feldman, o scriitoare evreică "pe bune" cu un simț extraordinar al imposturii și a transformării unor date etnice sau istorice în meserii, în poziții lucrative. Ea nu este singura care a abordat tema, memoria trimițându-mă spontan la volumul de scandal al lui Finkelstein "The Holocaust Industry".

Că își falsifică originile, precum securiștii care se dau drept patrioți, competența, pe care o "ilustrează" cu certificate de participare și chitanțe de restaurant, crezul, urcându-se pe valul populist, puritatea, ducând o viață dublă, istoria, prezentând-o drept una exclusiv de eliberare, precum o fac rușii dar nu doar ei - infractorii identitari sunt capabil de perversiuni inimaginabile.

Iar pentru ca imaginea să fie nu doar la zi, ci cât de cât și completă, recentele cuvinte adresate de papa Francisc tinerilor catolici din Rusia în cadrul unei întâlniri on line au fost lăudate de Kremlin ca evidentă confirmare a narativului oficial pe care alții, neprieteni, încearcă să îl falsifice. În cuvintele lui Peskov se putea citi emoția onestă a șefului său regretând dispariția prematură a lui Prigojin.

Or, revenind insistent la figura fascinantă a lui Ioan Botezătorul, adevăratul răspuns la insinuare, minciună și manipulare, rămâne fermitatea, limpezimea, lumina din ochi și din conștiință. Cum spune un prieten spre enervarea multora: claritatea morală.

DOXA!