Sărbători arhierești

Inevitabil, ca un făcut, de parcă vrea Cineva, omul înaintează în vârstă precum barca pe suprafața plină de bușteni a râului vieții. Că sunt 10 sau 20 sau 30+ sau, pentru a fi sigur că nu îți scapă, 15, 25 sau 35+, anii scurși de la hirotonie & instalare (ce termen diafan!) sunt luați ca pretext pentru a scoate în evidență că omul respectiv al Bisericii nu este... Alexandra. Că a avut aer chiar dacă, legat de calități și de umbra lipsei acestora, toți știau...

Scriu asta provocat de filmul dedicat sieși de Mitropolitul Hilarion Alfeev, adică de fostul Lavrov al Ortodoxiei rusești. Cum însă trăsăturile din lauda de sine a celui căzut aparent în dizgrație totală se întâlnesc și la alții, sugerez câteva tratamente profilactice.

Primul: aducerea aminte a faptului că, oricât de incredibil, episcopul, indiferent de titulatură și de mărimea geografică a eparhiei sau de anii lumină ai dorinței lui, este călugăr. Adică un acel om care a murit lumii și criteriilor acesteia de putere, inclusiv de memorie. Dacă nu este descoperit de Dumnezeu ca fiind sfânt, călugărul este un anonim, ca noi toți ceilalți din lume, din care rămâne un craniu în osuar. A se pune în evidență, cu exagerările de rigoare, este un act de pornografie, de păgânism și de ateism la un loc.

Al doilea remediu profilactic: îngăduit de oameni și invocând "acceptul" lui Dumnezeu - nu îmi iese din minte formula "Nu am gândit niciodată că o să fiu chemat de Biserică să..." -, un arhiereu este șef de instituție și căpetenie profesională. Or, din acesta poziție este absolut imposibil, dar chiar imposibil de-a dreptul, să nu faci greșeli, să nu fii indus în eroare, să nu te lași furat de propriile tale tenebre și tembelisme sufletești sau să îți joace, veselă, feste mintea insuficient mobilată. Iar cu cât este mai spațios capul, cu atât mai aprige danțurile.

În fine, al treilea tratament profilactic: a crede că volumele în care scriu contemporanii despre tine sunt o mărturie prin ricoșeu despre El, Arhiereul Veșnic, reprezintă o formă de apostazie. Măcar din simplul și documentatul biblic motiv că despre El s-a scris și altfel decât despre tine, Hristos fiind criticat, înghesuit cu întrebările, începând de la Ucenici și până spre zare, ajungând în ziua de azi. Or, a proiecta totul despre tine în termeni superlativi, laudativi, fără echivoc și fără tremur, reprezintă o "realizare" suspectă prin comparație cu eșecul pe Cruce încasat de El.

Sugestie de sărbătoare: post aspru, cerere de iertare de la cei cărora le-ai greșit cu voie și fără voie, de la cei pe care i-ai smintit dându-le pălării prea mari pentru capetele lor, de la Sfântul al cărui nume îl porți dar a cărui viață nu o ilustrezi nici măcar aluziv, curățenie strașnică în chilia de monah în care, măcar la astfel de zile "mari" te întorci, dacă ai avut-o cândva sau ai păstrat-o la deloc întâmplătoarea numită astfel mânăstire de metanie, care este și de metanoie, reînvățând că doar cel care se smerește va fi ridicat din fatalitățile naturii umane pervertite de păcat. Doar în acest duh, urarea de la mulți ani va fi o încurajare de a continua lupta spre mântuirea ta și ușurarea, omenește vorbind, a mântuirii altora de către singurul Dumnezeu.

DOXA & DETOX!