VIDEO. Cum își minte AUR alegătorii: o candidată la europarlamentare, prezentată drept înfocată apărătoare a ortodoxiei este, de fapt, traseistă agramată, divorțată de „minim trei ori” și urmărită penal pentru că a încercat să-i fure unuia din soți o importantă sumă de bani. Dezvăluirile lui Valeriu Nicolae


VIDEO. Cum își minte AUR alegătorii: o candidată la europarlamentare, prezentată drept înfocată apărătoare a ortodoxiei este, de fapt, traseistă agramată, divorțată de „minim trei ori” și urmărită penal pentru că a încercat să-i fure unuia din soți o importantă sumă de bani. Dezvăluirile lui Valeriu Nicolae

Simona Maria Vlădica, în prezent Petcu, era în anul alegerilor parlamentare, 2020, președinta PMP Călărași și deschidea lista partidului pentru Camera Deputaților, ocazie cu care s-a „autoproclamat” „liderul dreptei din județ”. 

După eșecul înregistrat atunci când partidul său nu a reușit să treacă pragul și să ajungă în Parlament, președinta PMP Călărași și-a luat jucăriile (deloc puține dacă aruncăm un ochi în interminabila declarație de avere: numeroase terenuri în Prahova, Tulcea și București – 24 la număr în 2019, 4 proprietăți imobiliare în București, mașini, acțiuni, venituri din chirii – detalii AICI) și s-a mutat la AUR, metamorfozată în evlavioasă purtătoare de batic și costum național. Îi cultivă cu religiozitate pe soții Claudiu și Adela Ioana Târziu (senator, fost copreședinte al AUR și el prezent pe listele de partid pentru europarlamentare), dedicându-le slugărnicii agramate. Foto jos:

 

 

Valeriu Nicolae, activistul civic care scormonește neobosit prin CV-urile, trecutul și conexiunile politicienilor, a făcut următoarea postare despre Simona Maria Vlădica devenită Simona Maria Petcu, propusă de AUR pentru Parlamentul Europei, arătând că imagine promovată de AUR este pură impostură:

„Asta zice AUR

"Lector Universitar și Doctor în Psihologie. La cei 44 de ani ai săi este mamă a 4 copii, 3 băieți și o fată. Femeie puternică și de succes, Simona Maria Petcu este și Mediator Autorizat. Este o veritabilă apărătoare a credinței noastre ortodoxe și a Bisericii. Este o promotoare a portului popular pe care îl îmbracă cu mândrie și bucurie ori de câte ori are ocazia."

Realitatea 

Căsătorită tradițional de minim trei ori, divorț pentru că își înșela bărbatul, urmărită penal pentru că a falsificat semnătura soțului înșelat și a încercat să șparlească 100.000 de EUR de la el, doamna a fost una din vedetele PMP-ului turnătorului la securitate Băsescu. Femeia asta puternică, din declarațiile de avere, trăiește din chiriile obținute în urma divorțurilor de oameni extrem de bogați care put a corupție și securitate și din pensia alimentară care îi aduc venituri cu peste 200.000 de lei mai mult decât munca domniei sale. Nu există nici măcar o singură poză înainte de intrarea în AUR cu ea în port popular și sunt sute de poze.

Și încă una bună – unde ar putea o nevasta de notar cu trei copii mici, să își facă masteratul în timp ce era directoare de televiziune, organizatoare de conferințe și făcea un doctorat, toate în același timp? La Academia SRI, bă, fraierilor! 

Este pe lista AUR pentru Europarlamentare. Bravo! 

În poză cu unul dintre cei mai șmecheri securiști foști la UNPR, apoi la PMP, ProRomânia, PSD - colonelul în rezervă domnul Steriu și mare șef la ANRE – nenorocirea aia căpușă. Despre el a fost primul episod la Starea Impostorilor. Vedeți în primul comentariul”. Foto cu Valeriu Steriu AICI.

„Evoluție”: 

2020

 

2023 

 

Valeriu Steriu este, grație PSD, membru în Comitetul de Reglementare în ANRE, sinecură care îi aduce anual venituri de 110.000 euro. 

VS este fiul lui Ioan Steriu, fostul director de la AzoExport (firma care exporta îngrășăminte chimice în timpul comuniștilor), un om care a avut legături foarte, foarte apropiate cu Securitatea și care era în 2014 incredibil de bogat din afaceri cu îngrășăminte și în agricultură. Ioan Steriu este un nume care apare și el prin dosarele ascunse intenționat din arhivele naționale ale Comitetului Central al P.C.R și redescoperite abia în 2009. Mai multe detalii AICI și în videoul de mai jos. 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.