Când am atras atenția asupra Legii 217 / 2015, celebrată atât de mult de Iohannis

și de javrele lui ideologice, arătând că absența referinței la crimele comunismului într-un act destinat combaterii glorificării criminalilor de război și a extremismului, ridică o problemă de securitate memorială într-o societate traumatizată, manipulabilă, cu tot felul se securiști acoperiți sau descoperiți, am fost înjurat. De la cel mai înalt nivel posibil în stat.

S-au scris atunci tot felul de nebunii, fiind acuzat de simpatii legionare, ajungându-se, firește, și la acuza de antisemitism. Puțini mi-au luat apărarea că îmi făceam datoria față de instituția pe care o conduceam și care tocmai cu investigarea crimelor comunismului se ocupa, azi defunctul IICCMER. Cei care mai ieri se autosuspendau și se înecau de indignare, deplâng acum decizia ticăloasă a Înaltei Curți. Nu pot să îi cred că o fac sincer.

Este fix aceeași instanță, cu un complet diferit, unde am fost prezent în fața judecătorilor, încercând să le explic că formula "criminal de război" care a justificat abuzurile unei Justiții de ocupație, sovietice, nu poate fi lăsată ca atare, că nu își poate produce mai departe efectele în plină democrație și într-un stat care se dorește de drept.

Îmi aduc aminte cum, în ciuda interesului unei doamne judecător dispusă să mă asculte, procurorul de caz, tot o doamnă, mi-a tăiat scurt pledoaria spunând că deciziile instanțelor nu se comentează. La replica mea că dreptul este o formă organizată a eticii care se bazează pe simțul natural al dreptății, a ieșit din sală.

Pot așadar să îl înțeleg foarte bine pe Andrei Ursu, pe care l-am vizitat la sediul GDS când făcea greva foamei, dându-i vestea că Procurorul General a admis retrimiterea în instanță a criminalilor și că astfel supliciul la care se expunea singur poate înceta.

Cu războiul la graniță, România nu este capabilă să spună pe nume injustiției din trecutul ei recent, palpitând încă. După ce trei decenii s-au investit în magistratură bani, mijloace de tot felul, privilegii și alte măsuri de protecție, majoritatea firești, aud de la mulți că singura soluție este ieșirea în stradă.

Că o să iasă sa nu cineva, este pentru moment mai puțin important. Pe termen mediu și lung, mă întreb doar cine va profita electoral de asta, cine va testa puterea radioactivă a deșeurilor istoriei. Am și un răspuns, dar nu mai dau idei.

Doxa & Detox!