Antreprenorul român de succes Bucovineanul-Voloșeniuc Ștefan, aflat în cărți pentru a ajunge viceprimarul Londrei din partea Partidului Conservator în urma alegerilor din mai 2024, scoate în relief, în cadrul unei postări pe Facebook, cât de important este pentru românii din Marea Britanie să se înregistreze în registrul electoral pentru scrutinul în cauză.
Concret, înregistrarea în registrul electoral (ce poate fi efectuată AICI) îi va ajuta foarte mult pe românii din Marea Britanie în ceea ce privește îmbunătățirea scorului de credit personal, așa cum veți vedea în cele ce urmează.
"Bună ziua, dragi prieteni din UK!
Astăzi vreau să împărtășesc cu voi cât de important este să fiți înregistrați la Vot. Un prieten m-a contactat acum câteva zile să-l ajut, deoarece nu știa ce s-a întâmplat cu scorul său de credit, și mi-a scris următorul mesaj:
«Bună Ștefan, eu am avut mereu scorul de credit la 990 din 1000, dar zilele acestea am făcut o verificare și, surpriză, am ajuns la 597. Poți, te rog, să mă îndrumi ce pot să fac?».
L-am sfătuit să ceară explicații la agenția de rating de ce a scăzut atât de mult în timp foarte scurt. Când a primit răspunsul de la ei, pe primul loc a ieșit faptul că nu a fost înregistrat la Vot pe adresa actuală, unde s-a mutat acum câteva luni, și a uitat să schimbe adresa în registru electoral. Foto:
Deci, lăsând în afara faptul că putem să votăm la alegerile locale din UK dacă suntem înregistrați în registrul electoral, iată că intervine un aspect important și personal pentru toți Românii care locuiesc în UK. După cum bine știți, în UK totul se rezumă la scorul de credit personal când vine vorba de orice, începând de la casă, mașină, cont bancar, asigurare, telefon etc.
Este foarte benefic să vă înregistrați la Vot în UK, și o puteți face foarte simplu pe internet, pe site-ul guvernului. Doar scrieți pe Google «register to vote UK» și apare site-ul de la Gov UK, unde durează doar 5 minute tot procesul.
Această înregistrare vă va ajuta foarte mult la îmbunătățirea scorului de credit personal. Astfel, puteți avea o mai bună accesibilitate financiară și acces la mai multe opțiuni pentru viitor. Nu ezitați să faceți acest pas important!", precizează Bucovineanul-Voloșeniuc Ștefan.