Sfântul Luca al Crimeei

pomenit azi, în prima Duminică după Rusalii, este un exemplu de teologie socială. Născut în orașul portuar Kerci – capul podului „lui Putin” avariat în recentul război –, Ucraina de azi, adormit în Simferopol, capitala Crimeei, Rusia de azi, era de origini poloneze, cu studii de medicină la Kiev și apoi activ în mai multe spitale din orașe de o parte și de alta a Uralilor, până aproape de Cercul Polar, arestat și trimis în surghiun în Siberia de mai multe ori, plimbat așa zicând într-o parte și într-alta, recuperat temporar de Biserica Ortodoxă Rusă oficială în timpul războiului lui Stalin cu Hitler, iarăși surghiunit, momit să continuie studiile sale importante în domeniul terapiei rănilor supurate și a anesteziei locale, dar cu prețul refuzat de a renunța la slujirea sacerdotală, primind totuși Premiul Stalin pentru cartea lui cu rezultatele cercetării, iarăși și iarăși mutat, interogat, spionat, umilit, plimbat pentru a mia oară de la A la B, Sfântul ierarh și medic întruchipează asemeni altora, începând cu Sfinții Apostoli, faptul că geografia, pentru a nu deveni scop în sine, expresie filetistă, trebuie trecută prin filtrul harismei, al darului, că nimeni și nimic nu sunt exclusiv ale unui loc, ale unui neam, câtă vreme provin și se întorc la sursa unică, la Dumnezeu.

Faptul de a fi fost căsătorit, murindu-i soția nu mult după nașterea celui de al patrulea prunc, de a fi fost ancorat în grijile pacienților și în bucuriile căminului, de a fi avut iubire bărbătească, fecundă, și determinare de începător în arta terapeutică, de a se fi preocupat de mic deja de cele bisericești și de a alterna sala de operații cu laboratorul, în toate fiind profesorul prin excelență, tămăduitor și formator de oameni deopotrivă – toate acestea conferă figurii sale autenticitate, scoțând în evidență banalitate în mijlocul căreia, pe tăcute, înaintează spre suprafață, străpungând în cele din urmă pământul și oferind lumii floarea rară a sfințeniei. De pus la rană, în ierbar și în icoană. 

Tot în registrul firescului spectaculos putem interpreta și faptul de a fi fost chemat la arhierie tocmai în momentul cel mai tensionat, mai însângerat al Ortodoxiei în împărăția bolșevicilor. Nicio comisie nu l-a verificat la vechime, nu i-a numărat slujbele și nici nu a cercetat kilogramele de lumânări vândute. A fost o soluție în plină absență a oricărei soluții. Iar el a confirmat nu doar prin faptul că serviciile comuniste l-au urmărit și hăituit, ferindu-se să îl lichideze tocmai grație cunoștințelor sale medicale, ci mai ales prin cultul format în jurul lui, începând cu mormântul și ajungând la mărturiile de peste tot legate de minunile săvârșite dincolo de moarte. Alături de Nectarie din Eghina, Luca al Crimeei – anul plecării la Domnul a acestuia din urmă, 1961, fiind cel al canonizării celui dintâi de către Patriarhia Ecumenică! – sunt Sfinți nedoriți de oameni, ci băgați cu de-a sila de bunul Dumnezeu care știe când ne trebuiesc cele spre vindecare, spre îndreptare.

Peste războaiele blestemate, orgoliile tembele, propagandă și altele asemenea, peste politicile de ștergere a culturii ruse de către naționaliștii ucrainieni care nu au priceput nimic din tragedia pe care o trăiesc compatrioții lor tăcuți, dincolo de calculele noastre pretins canonice și de dările afară și mutările în vetre monahale seculare sau dincolo de reținerile diplomatice ale Ortodoxiilor locale care ar fi trebuit tocmai acum să demaște ipocrizia și folosirea blasfemiatoare a credinței de Putin și Kirill sau de alții ca argument pentru crimă, în ciuda norilor de plumb și a mormintelor proaspete, să ne facem ecou celor care zic în această zi: „Moaştele sfinţilor din Kiev văzând, desfătările lumeşti ai urât, şi către stadia credinţei îndreptându-te, Sfinte Luca, neabătut, cu bucurie strigai, prealăudate, cântarea îngerească: Aliluia!” Iar apoi să ne aducem aminte și să ne înțelepțim, îngânând: „Ca un străin între străini ai fost socotit, părinte, viaţă străină petrecând; căci, ca un venetic mutându-te dintr-o cetate a Rusiei în alta, fericite, numele cel mare al lui Hristos l-ai propovăduit cu tărie, strigând: Aliluia!”

Sfântul Luca al Crimeei pomenit azi, în prima Duminică după Rusalii, este un exemplu de teologie socială. Vie.

Doxa!