FOTO. O nouă victimă a războiului genocidar putinist. Rușii au bombardat memorialul masacrului antievreiesc de la Drobyzkyi Yar

O nouă victimă a răzbioului genocidar rusesc. Istoria din spatele memorialului masacrului antievreiesc de la Drobyzkyi Yar din Harkov, bombardat de trupele rusești 

Trupele ruse distrug cu sălbăticie nu doar vieți omenești nevinovate, ci și muzee, opere de artă, școli, teatre, și chiar memoriale ale masacrelor antievreiești de pe teritoriul Ucrainei. De data aceasta, memorialul masacrului antievreiesc de la Drobyzkyi Yar (Harkov) a devenit ținta obuzelor rusești.

Amintim că, nu departe de Harkov, forțele operative naziste SS au ucis aproximativ 15.000 de evrei, în iarna 1941/42. Cadavrele lor au fost îngropate în Drobyzkyj Jar, aruncate în gropi comune. Memorialul a fost construit abia în 2002. În prezent, acesta este vizat de artileria rusă.

Probabil că bombardarea memorialului nu a fost intenționată - dar asta nu înseamnă că este mai puțin grav: candelabrul de oțel cu șapte brațe care marchează intrarea în memorialul masacrului de la Drobyzky Yar, la 15 kilometri sud-est de centrul orașului Harkov, a fost lovit de artileria rusă. Două dintre brațe au fost distruse.

Imaginile cu monumentul distrus scot în evidență totala lipsă de scrupule a armatei rusești ce poartă un război genocidar împotriva Ucrainei. Războiul nu ocolește zonele în care mulți locuitori priveau cu o anumită simpatie rușii – în Harkov, în funcție de sondaj, între două treimi și patru cincimi din populație vorbește sau vorbea limba rusă în viața de zi cu zi. Rusia deja a ras de pe fața pământului o serie de orașe, localități, sate și cătune, ucigând o bună parte a locuitorilor acestora care erau în mare parte vorbitori de limbă rusă. 

Crimele în masă ale SS

Uciderea în masă de la Drobyzkyj Jar în decembrie 1941 și ianuarie 1942 a fost doar una dintre numeroasele acțiuni de ucidere comise de Einsatzgruppen-urile germane în spatele frontului. Cel mai cunoscut și mai mare masacru de acest tip, cu cel puțin 33.771 de victime, a avut loc la Babyn Yar, lângă Kiev, la 29 și 30 septembrie 1941. Dar crime similare la scară mai mică au avut loc aproape zilnic în "Ținuturile sângeroase" (Timothy Snyder) dintre statele baltice și sudul Ucrainei. Și, de asemenea, în Harkov, amintește welt.de.

La mijlocul lunii octombrie 1941, unități ale Armatei a 6-a germane au intrat în Harkov, cel de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina. După experiența cuceririi Kievului, orașul a fost împărțit în patru părți, ai căror locuitori nu aveau voie să se mute în alte cartiere. Centrul, care, ca și Kievul, putea fi minat, nu urma să fie ocupat deloc de trupele germane. Orice aflux de oameni din împrejurimi urma să fie împiedicat, dar trebuia încurajată fuga locuitorilor spre est. "Ei doreau să controleze orașul, dar nu să își asume responsabilitatea pentru populație", scrie istoricul Andrej Angrick. 

Bineînțeles, mai ales locuitorii evrei din Harkov erau considerați suspecți. Întrucât "elementele rebele, sabotorii etc." trebuiau căutate, în opinia LV. Armeekorps der Wehrmacht, aproape exclusiv în cercurile evreiești, evreii în special urmau să fie executați ca mijloc de descurajare a rezistenței. Când comandantul unei divizii de infanterie germane a fost aruncat în aer împreună cu personalul său, la 14 noiembrie 1941, autoritățile de ocupație au luat ostatici 1200 de locuitori - comuniști cunoscuți și alți "suspecți", în principal evrei. În următoarele două săptămâni, se pare că 800 dintre ei au fost uciși, rămânând "400 de capete (dintre care 300 de evrei)". 

La începutul lunii decembrie 1941, a devenit evident că Harkovul ar putea fi ținta unei contraofensive sovietice. Dar Kommandoul Sk 4a din Einsatzgruppe C, o unitate mobilă de asasini a SS, avea încă prea puțini oameni pentru a desfășura o acțiune majoră. Pe 5 decembrie, însă, a sosit Compania 1 a Batalionului 314 de rezervă a poliției, care anterior asasinase populația evreiască din Dnipropetrovsk, aproximativ 11.000 de oameni.

În "logica" SS-ului, "soluția finală a problemei evreiești" trebuia să fie abordată acum la Harkov. În primul rând, toți locuitorii evrei trebuiau să fie "înregistrați". Prin urmare, comandantul militar a ordonat, printr-o notificare din 14 decembrie 1941, ca aceștia să se adune într-o tabără improvizată pe terenul uriașei fabrici de tractoare din sud-estul orașului. Uciderea în masă a început la sfârșitul lunii decembrie 1941. Oamenii au fost împinși în frig într-o râpă aflată la aproximativ cinci kilometri de fabrică, Drobyzkyj Jar; membrii batalionului de rezervă 314 al poliției au izolat-o. Ucigașii adevărați au fost membri ai Sk 4a din Einsatzgruppe C. O dubă cu gaz a fost, de asemenea, folosită pentru a le ușura munca călăilor, în special în raport cu femeile și copiii. "Autorii erau sub o asemenea presiune a timpului în toată această perioadă, încât nici măcar atacurile avioanelor sovietice care zburau la joasă înălțime și răneau câte vreun trăgaci german nu i-a oprit din acțiune", rezumă Angrick, invocând cercetările sale din arhive.

Numărul exact al victimelor este necunoscut; este posibil să fi fost vorba de aproximativ 15.000 de persoane numai aici. Cele două gropi comune au fost atât de mari încât Sk 4a a avut nevoie de ajutorul spionilor din armată pentru a camufla locul crimei. La fel ca la Babyn Yar, aceștia au aruncat în aer pereții ravenei, astfel încât câmpurile de cadavre să dispară sub masele de moloz. La 7 ianuarie 1942, batalionul de rezervă 314 al poliției a încetat să mai facă gărzi în jurul fabricii de tractoare, întrucât aceasta fusese complet "curățată".

Totuși, acest mod de a elimina urmele nu a fost suficient. În 1943, în februarie, Harkovul a fost cucerit pentru prima dată de Armata Roșie, dar a trebuit să se retragă din nou în martie, autoritățile germane de ocupație au încercat să ardă cadavrele. Cu toate acestea, Sonderkommando 1005 al SS-Standartenführer Paul Blobel (care comandase anterior Sk 4a), relativ eficient, nu a putut fi mobilizat, așa că s-a recurs la improvizație.

După recucerirea finală a orașului de către armata lui Stalin, în august 1943, o comisie oficială a examinat cele mai mari două câmpuri de morminte din Drobyzkyj Jar și a constatat că până la 15.000 de persoane au fost îngropate aici; alte aproximativ 4.900 au fost găsite în locuri ceva mai îndepărtate. 

Ulterior, locul și soarta oamenilor uciși acolo au fost uitate; în perioada sovietică, nu a fost comemorat. În anii 1960 și din nou în anii 1980, cetățeni privați au cercetat aproape în secret supraviețuitori și martori oculari ai crimei. În 1988, în perioada Perestroikăi, a fost înființat un comitet care să se ocupe de o comemorare adecvată a victimelor. 

În 1992, consiliul municipal din Harkov a decis să ridice un memorial, însă construirea a fost oprită încă din 1995 din cauza lipsei de fonduri. Abia după 61 de ani de la începerea campaniei de asasinate, la mijlocul lunii decembrie 2002, a putut fi inaugurată prima secțiune a memorialului, cu marele candelabru cu șapte brațe, fiind vorba despre partea care este acum grav avariată de bombardamentele rusești. Apoi, în 2005, a fost finalizat întregul memorial, inclusiv o sală de doliu în care mii și mii de nume sunt imortalizate pe plăci de marmură albă – detalii AICI.