Patriotardul George Simion face spume după ce Anatol Șălaru, fost ministru al Apărării în R.Moldova, a dezvăluit că, în urmă cu 12 ani, actualul șef al AUR s-a întâlnit cu rezidentul FSB din Cernăuți (detalii AICI). Mai mult, Simion are tupeul să-l insulte pe Șălaru, etichetându-l drept ”conservă”, când adevărata conservă rusească e chiar el, șeful AUR, care nu are nici cea mai mică problemă cu faptul că Rusia a invadat un stat independent și că săvârșește genocid lângă granițele României.
Diferența dintre domnul Anatol Șălaru și George Simion e diferența dintre unioniștii reali, patrioți care s-au opus întotdeauna Rusiei, și politrucii populiști & agramați, care compromit cele mai respectabile teme și care deseori ajung masă de manevră a Rusiei, conștient sau nu, prin provocările și destabilizările regizate.
Consultantul politic Cristian Hrițuc punctează, pe Facebook, aceste aspecte esențiale:
”George Simion este foarte deranjat de informațiile apărute în spațiul public și reacționează dur, numindu-l pe Anatol Șălaru ‹conservă›
Foarte mulți nu știu cine este Anatol Șălaru (foto jos), așa că o să dau câteva elemente succinte din biografia fostului ministru. Pentru că dacă e să vedem cine merită titlul de ‹patriot›, acela e Șălaru și în niciun caz Simion.
Anatol Șălaru este fondatorul cenaclului Alexei Mateevici, prima mișcare de renaștere națională din Republica Moldova, pornită în 1988, când încă puteai să faci pușcărie. Chiar dacă URSS era în degringoladă, regimul încă nu murise, iar pentru opoziție de acest gen, puteai fi trimis la pușcărie. Atunci a început procesul de întoarcere la ‹limba română›, proces care s-a terminat cu adevărat în urmă cu câteva zile, când Maia Sandu a promulgat legea care prevede înlocuirea sintagmei ‹limba moldovenească› cu limba română.
Șălaru a fost ministrul Apărării și singurul ministru moldovean care a fost invitat la un summit NATO, Varșovia 2016. Ce spunea Șălaru în discursul oficial de la summit:
‹Faptul că țara noastră este, din punct de vedere constituțional, un stat neutru nu înseamnă că nu există fronturi deschise de confruntare pe palier non-militar. Propaganda, măsurile economice, nesoluționarea dosarului transnistrean și staționarea trupelor ruse rămân motive constante de îngrijorare. În contextul formulării măsurilor de adaptare și management la mediul situațiilor de criză, este indispensabil de a prioritiza consolidarea și dezvoltarea capacităților de apărare a țărilor aliate și partenere din regiunile cu risc sporit. Trebuie să conlucrăm pentru a identifica soluții pe termen lung, capabile să anticipeze și să prevină eventuale situații de criză› – sună extrem de actual?
Șălaru a semnat cu omolugul său ucrainean în 2016 realizarea ‹coridorului verde›. Practic, Ucraina și Moldova își asumau că vor lua toate măsurile ca Federația Rusă să își retragă armamentul din Transnistria. Un gest politic care invita Rusia să plece. Un gest de curaj.
Șălaru nu a fost duplicitar în discurs atunci când venea vorba de Rusia. Mulți politicieni dansau tango, nu își doreau să se pună rău cu ruși. Șălaru a avut tot timpul un discurs ferm, Rusia să plece din Moldova.
Biografia lui Șălaru e la vedere. O poți găsi pe net. Despre Simion se știu puține lucruri din trecut. Unde a muncit și în special de unde a avut bani pentru toate activitățile ‹civice›”.