Ciprian Ciucu, edilul de la Sectoul 6, aruncă în spațiul public meschinării de tipul Gabrielei Firea, fosta primăreasă generală a Capitalei care, pe când se afla în funcție la Primăria București, neavând preocupări serioase, ataca adesea spitalul, atunci în fază de proiect, al ong-ului „Dăruiește Viața” și pe cele două coordonatoare ale organizației. Acestea au replicat de fiecare dată dur, meciurile inițiate de Firea terminându-se jenant pentru aceasta din urmă care a și renunțat ulterior să mai terfelească un proiect onest, apărat feroce de către donatori.
Ulterior, controversata pesedista prinsă cu șpaga în pungă Sorina Pintea, pe atunci ministru al Sănătății, a lăsat să se înțeleagă că banii strânși de organizație ar trebui gestionați de stat, acuzându-le pe Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele „Dăruiește Viața”, că este ilegal ce fac. Acestea au reacționat, din nou, vehement, respingând categoric acuzațiile și propunerile lui Pintea care nu s-au mai concretizat din cauza altui scandal iscat în spațiul public.
Acum, dorind să se împăuneze cu un spital care va fi ridicat „cândva” pe Bulevardul Timișoara, în Sectorul 6, Ciucu a apreciat, joi, pe pagina sa de Facebook că proiectul său va fi unul grandios, un soi de Ferrari al spitalelor din România, pe când spitalul oncologic pentru copii ridicat de ong-ul „Dăruiește Viața” din donații este doar un Logan, comparație percepută de mulți internauți ca o minimizare a muncii și eforturilor celor două doamne de la „Dăruiește Viața”, prin străduița și stăruința cărora un spital făcut din fonduri private, cu dotări ultramoderne, este aproape de inaugurare, în vreme ce politicienii nu au reușit proiecte de asemenea anvergură în decenii de când gestionează execrabil banii românilor.
Oana Gheorghiu l-a certat pe Ciucu pe pagina sa de Facebook, determinându-l pe politicianul liberal să-și ceară, spășit, scuze.
Prezentăm mai jos dialogul virtual al părților implicate:
Oana Gheorghiu. „Dat fiind faptul că a existat azi o dezbatere pe FB (am primit câteva mesaje pe mai multe canale), legată de costurile construirii unui spital și că în acest context s-a vorbit despre spitalul construit de Daruieste Viata, simt nevoia să fac puțină lumină:
Spitalul construit de Daruieste Viata are 9 niveluri, 14.400 mp (suprafață care include spațiile medicale și nemedicale - centrală termică, spații tehnice și administrative etc) și 185 de paturi.
Secțiile care vor funcționa în această clădire sunt oncologie, hematologie (inclusiv 5 camere sterile de transplant), neurochirurgie, chirurgie generală, bloc operator cu 5 săli de operații și un etaj intreg de terapie intensivă, cu 16 boxe individuale.
În plus, are un departament de radioterapie cu 2 buncăre, dotate cu cele mai moderne aparate de radioterapie existente la acest moment în lume.
Toate soluțiile tehnice și materialele folosite la construcția spitalului sunt cele mai moderne, existente acum în piață, iar blocul operator este primul din România, realizat integral din sticlă, material care asigură cele mai bune condiții de prevenire a infecțiilor nosocomiale.
În ultimele luni am avut vizite ale unor medici de top din Olanda, Statele Unite și Iordania, toți apreciind ca acest spital este cel mai modern văzut de ei în ultima vreme.
La finalul proiectului, după recepția finală a clădirii, vom prezenta costurile detaliate și vom încerca să explicăm și eventualele diferențe față de costurile mai mari, pe care un proiect nou, realizat de instituții publice, le poate presupune.
Ca idee generală, costurile construirii și dotarii unui spital depind de mulți factori, precum dimensiunea clădirii, specificul serviciilor medicale, nivelul de tehnologie și echipamente medicale necesare, terenul și locația, accesul la utilități etc. În Europa, costurile/mp variază între 1500 și 5000 de euro.
De ce a simțit domnul Ciprian Ciucu nevoia de a-și apăra proiectul comparându-l pe al nostru cu un Logan, mi-e greu să înțeleg, mai ales că nu știu să aibă cunoștințele necesare pentru a fi în măsură să aprecieze calitate construcției unui spital, pe care nici măcar nu l-a vizitat.
Dacă chiar e interesat de calitatea construcției noastre și dacă e dornic să afle câte ceva din experiența noastră, ușa e deschisă.
Oricum, comparația cu Loganul e onorantă pentru Dacia și poate fi un prilej pentru a lega o frumoasă colaborare, căci un Logan la spital chiar ne-ar prinde bine
#NoiFacemUnSpital și asta, uneori, enervează”.
Ciprian Ciucu, la postarea Oanei Gheorghiu: „Va rog sa primiți scuzele mele pentru comparația total deplasată. Nu este intenția mea sa minimalizez meritele dumneavoastră, deja demonstrate, mai ales ca dvs. sunteți la nivelul în care deja ați făcut iar eu doar la nivelul de concept. Încă o dată, îmi pare sincer rău. Știți, când am început să dezvolt ideea ați fost printre primele persoane pe care le-am sunat pentru a cere sfaturi.
Nu am simțit nevoia să compar. Am răspuns într-un mod cu totul inabil unui comentariu care compara cele două proiecte dpdv bugetar, proiectele în sine fiind foarte diferite ca dimensiuni, obiective, specialități, perioade de construire etc. Doar atât. O inabilitate stupida din partea mea, pe care vă rog sa o treceți cu vederea si sa îmi primiți scuzele. Așa este, comparația este complet eronată.
De-a lungul timpului oamenii v-au luat ca etalon (este si normal) si compară orice proiect care are cuvântul "spital" cu reușita dvs. neglijând aspecte esențiale. Proiectul nostru este mult diferit si ca dimensiuni și ca abordare (noi includem costuri de mentenanță pe mai mulți ani de ex) ceea ce face neadecvata comparația doar din punctul de vedere al costurilor.
Faptul ca spitalul Dăruiește Viața este un proiect de înaltă calitate este de mult timp recunoscut. Departe de mine de a fi enervat de faptul că ați construit un spital! Enervat, nu! Inspirat, da! Îmi pare rău ca v-am minimalizat (fără intenție și inabil) munca. Sper să-mi primiți scuzele”.
Anunțul lui Ciucu privind construcția unui spital în sectorul 6, unde a și postat comentariul pe care îl puteți ciți în captura de mai sus: „În urmă cu câteva momente am avut la Primărie una dintre cele mai importante întâlniri din mandatul meu. Importantă și pentru mine și pentru dumneavostră. Nu a fost de protocol...
Nu v-am mai ținut la curent, dar să nu credeți că abandonez vreunul dintre proiectele asumate în fața dumneavoastră. De peste un an am fost într-o procedură de evaluare de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei să ne dea bani să facem spitalul de pe Bulevardul Timișoara. Iar lucrurile arată bine. Mai avem câteva pregătiri de făcut dar în iunie aștept un răspuns pozitiv. E mare, mare lucru!
De ce vreau să lucrăm cu ei, dincolo de bani? Pentru că pun condiții esențiale, oferă expertiză (experți în construirea și managementul spitalelor) și pentru că ne vor monitoriza la sânge. Ei nu finanțează prostii, doar proiecte temeinic întocmite. Le-am și spus, ei vor fi pentru #Sectorul6 ca un “comitment device” pentru ca acest proiect să fie executat.
Vă imaginați cum ar fi să avem un astfel de spital în #Sectorul6? Vă spun cum mă simt eu... Când va fi gata voi fi știut că n-am trăit degeaba.
Chiar dacă nu v-am mai spus, am muncit enorm la acest proiect și pana acum. Terenul trebuia eliberat de sarcini: linii de înalta tensiune și conducata de gaz. Am contractat proiectare, am luat avizele, am făcut proceduri de atribuire de lucrări să îngropăm firele de înaltă tensiune și să deviem conducta de gaz. Am facut studii suplimentare de mediu, analiza solului, impact social etc. Tocmai ca BDCE (banca) să ne ia în serios. Și ne-au luat!
Am răspuns la multe întrebări în cadrul acestei evaluări, am pregătit studii, am oferit răspunsuri, am o echipă bună.
Spitalul va avea 257 de paturi, va deservi în principal #Sectorul6 cu discipline precum cardiologie, medicină internă, neurologie, obstetrică și ginecologie și altele. După ce ne dau banii vom scoate la licitație contractul pe principiul Proiectare + Construire + Echipamente + Mentenanță. Costul estimat al spitalului este undeva la 160 milioane de euro”.