Polonia, semnal de alarmă privind exploatarea de către Rusia a unei forme false de pacifism la nivel european. În România, Șoșoacă promovează intens toxica neutralitate


Polonia, semnal de alarmă privind exploatarea de către Rusia a unei forme false de pacifism la nivel european. În România, Șoșoacă promovează intens toxica neutralitate

Stanisław Żaryn, comisarul polonez pentru securitatea spațiului informațional, a declarat pe 11 martie că propaganda rusă folosește o formă falsă de pacifism pentru a promova interesele Moscovei. 

Agențiile poloneze responsabile cu securitatea informațiilor susțin că Rusia aplică din ce în ce mai mult această tactică pentru a influența părți ale audienței globale. Żaryn a subliniat că aceasta este doar o tactică folosită de Rusia pentru a pune pauză, pentru scurt timp, războiului pe care-l duce împotriva Ucrainei. Mass-media rusă a intensificat sprijinul media pentru mișcările pacifiste europene care propun încetarea ostilităților din motive umanitare.

În ceea ce privește cazul Poloniei, Żaryn a menționat că aceste elemente de pacifism fals s-au consolidat în jurul lui Leszek Sikulski, fondatorul grupului pro-rus "Societatea geopolitică poloneză".

Żaryn a adăugat că Sikulski promovează "narațiuni care sunt în concordanță cu eforturile propagandei ruse, acuzând Guvernul polonez, Occidentul și SUA că au provocat războiul și cerând un parteneriat cu Rusia".

Comisarul pentru Securitatea Informațională al Poloniei a evidențiat că astfel de tactici sunt o componentă a presiunii psihologice a Rusiei de a convinge Occidentul să-și reducă sprijinul pentru Ucraina. Żaryn a avertizat că a da curs propunerilor propagandei ruse "ar duce la obținerea rapidă de către Rusia a victoriei asupra Ucrainei". (sursa: Kyiv Post)

În România, falsul pacifism este promovat intens de senatoarea Diana Șoșoacă prin teza perfidei neutralități. În cursul zilei de luni, Diana Șoșoacă și-a făcut apariția în fața Ambasadei Ucrainei cu un banner prin care milita pentru ieșirea României din UE și NATO. (vedeți video AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.