Ion (predica pe scurt)

Da, cel prezentat cu mult elan de șeful executivului de la București drept un important pas către folosirea inteligentă a inteligenței artificiale, s-a dovedit din păcate un fake, tonomat de răspunsuri preînregistrate la întrebări pregătite. Ce rușine pentru o națiune cu atâția IT-iști! Ceea ce dorea să arate nivelul superior al digitalizării într-o țară cu tablete și manuale electronice, dar cu școli oricând în pericol în caz de seism sever sau care au în continuare toalete în curte sau se încălzesc cu lemnele aduse de elevi de acasă, ei bine, înscenarea aceasta s-a transformat în cel mai grăitor exemplu pentru varianta actualizată a bolii modernității noastre dintru început: formele fără fond. Mai mult însă decât atât, tot cu această ocazie s-a văzut că nu orice este digital zboară și nici nu se mănâncă, delegarea muncii umane unei mașini, oricât de complexe, având limite. În pandemie deja, cu prelungire până azi, milioane de angajați din lumea întreagă au intrat forțat în home office, prinzând între timp gustul – viața de familie, plimbările în natură etc. –, obișnuindu-se cu avantajele, dar confruntându-se și cu dezavantajele. Cel mai mare: lipsa contactului nemijlocit, față către față. 

Când au fost, tot în pandemie, închise lăcașurile de cult sau, ulterior, redeschise, dar cu prețul murdar al neîmpărtășirii euharistice, exact absența sau îngrădirea comuniunii a fost resimțită drept pierdere, pricină de tristețe și catalizator al panicii. Fricii de moarte fizică, prin expunere socială, i-a corespuns frica de comă sufletească, prin izolare de comunitate. Soluția de avarie, implementată pe alocuri fără cap și simț liturgic, evlavios-tembel, a fost o prezență mai mare în digital, ceea ce, asemeni filosofiei muncii în corporații, nu este automat ceva rău, Evanghelia fiind compatibilă cu toate suporturile de memorie de până acum și din viitor: piatră, piele, lemn, hârtie, unde radio, imagini tv sau, mai nou, bits. Toate aceste însușiri tehnice sunt pe cât de benefice – asemeni oricărei descoperiri care, în profunzime, reconfirmă calitatea existenței de purtătoare a unei rațiuni organizatoare –, pe atât de riscante dacă ajung pe mâinile cui nu trebuie. La urma urmelor, pe scurt, aceasta este ambivalența deja citatei modernități: libertatea poate fi poartă spre emancipare, dar și prefață a anomismului, a dezordinii; la fel, fuziunea atomică poate fi sursă civilă de electricitate, dar și bombă ucigătoare, iar exemplele pot continua până la fascinanta lume nouă digitală.

Singurul care nu ajunge complet altceva, prin manifestare, decât este în chip intim, care nu se înlocuiește nici pe sine și nici pe cel de alături, care se oferă fără să se epuizeze, care poate fi simțit, inclusiv văzut, fără a provoca orbire, care încălzește fără să ardă și care liniștete fără să sedeze, să înalțe fără să inducă amețeala este însuși Dumnezeu. Despre energiile divine necreate avea să teologhisească Sfântul Grigorie Palama căruia îi este dedicată a doua Duminică din Post. Întrebarea la care răspundea arhiepiscopul Salonicului era cunoscută și martorilor Schimbării la Față, celor chinuiți de neputința prelungirii atmosferei luminoase în care s-au aflat pe Tabor. Cum Dumnezeu ia trup, intrând în cele mai adânci straturi ale umanității, nefiind așadar simplă idee sau hologramă, o proiecție sau un ecran cu cristale, întâlnirea cu El rămâne idealul oricărui om rugător, monah sau laic. Energiile palamite asta vor să ne ajute să exprimăm: cum vedem, fără să cădem pradă nălucirii, cum să trăim în realitate ceea ce este dincolo de ea. Aidoma Ion-ul de la care am plecat, energia necreată presupune și ea o întreagă tehnologie, dar nu contrafăcută, manualul cu instrucțiunile găsindu-se în Sfânta Scriptură și, pe ansamblu, în Tradiția Bisericii, Cel care este creator al timpului fiind verificat în timp, autenticitatea Lui probându-se nu prin dedublarea și autofalsificarea omului, ci prin venirea, respectiv menținerea acestuia în fire alături și prin firea și lucrarea lui Dumnezeu. A Celui care ne ține non-stop la încărcat.

Sus și în priză să avem inimile!